La sfârșitul lunii septembrie 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara erau înregistrați 6.681 șomeri (din care 3.639 femei), rata șomajului fiind de 4,29 %. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 4,05 %, în această lună acest indicator a înregistrat o creștere de 0,24 pp.
Directorul executiv al instituției, Angelica Tomuța precizează că, din totalul de 6.681 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Hunedoara, 2.121 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 4.560 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 2.349 șomeri provin din mediul rural și 4.332 sunt din mediul urban.
Cei mai mulți șomeri hunedoreni corespund categoriei de vârstă între 40 și 49 de ani (1698 de persoane), iar cei mai mulți aparțin categoriei de vârstă cuprinsă între 25 și 29 de ani (540 de persoane).
Șomerii cu studii liceale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Hunedoara 28 %, urmat de cei cu studii gimnaziale 27 %, iar 19 % sunt șomeri fără studii și cu nivel de studii primare. Șomerii care au absolvit învățământul profesional sau școli de arte și meserii reprezintă 16%, cei cu studii superioare sunt 8 %, iar cei cu învățământ postliceal sunt 2 %.
Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 322 persoane foarte greu ocupabile, 1.700 greu ocupabile, 4.286 mediu ocupabile, iar 373 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Hunedoara.