După ce, în cursul acestei săptămâni, a apărut în spațiul public o înregistrare în care primarul orașului Simeria, Iulius Bedea are un comportament inadecvat față de consilierul juridic al administrației locale din această localitate, AUR anunță că analizează, la modul serios, oportunitatea inițierii demersurilor pentru organizarea unui referendum local, având ca obiect demiterea actualului primar al Simeriei, în conformitate cu dispozițiile art. 162 al Codului Administrativ!
”Pentru AUR, modul de a acționa al acestui primar nu reprezintă o noutate, nicio surpriză, pentru că din primele zile ale mandatului său i-am făcut o radiografie exactă a comportamentului său deviant, nedemn de funcția pe care o ocupă, acesta comportându-se mai degrabă ca un satrap, ca un administrator de moșie, care are în jur doar robi, executanți sau animale, iar nu ca un reprezentant al unei comunități sau al unei instituții, care trebuie să reprezinte un etalon într-o localitate precum Simeria”, se arată într-un comunicat de presă al AUR.
Reprezentanții acestei formațiuni politice își exprimă nedumerirea față de lipsa de reacție a partidului din care primarul orașului Simeria face parte, și solicită organelor de drept de cercetare și urmărire penală să se sesizeze din oficiu cu privire la faptele primarului, întrucât acestea au, în opinia AUR, o evidentă conotație de natură penală.