Karatista Elena Șamotă, cea mai bună sportivă junioară la Campionatul Balcanic de Taekwoon-Do

Home Stiri la zi Karatista Elena Șamotă, cea mai bună sportivă junioară la Campionatul Balcanic de Taekwoon-Do
Karatista Elena Șamotă, cea mai bună sportivă junioară la Campionatul Balcanic de Taekwoon-Do

Luni, 13 noiembrie 2023 s-au încheiat meciurile din cadrul ediției 2023 a Campionatului Balcanic de Taekwoon-Do ITF, care au avut loc, în aceste zile, în Slovenia.

Evenimentul a adunat pe tatami nu mai puțin de 530 de competitori reprezentând 44 de cluburi sportive din 11 țări. România a fost prezentă la acest important eveniment sportiv cu 93 de sportivi, 15 antrenori și 4 arbitri, reprezentând 10 cluburi afiliate Federației Românie de Taekwoon-Do ITF, cărora li s-au alăturat și 36 de suporteri.

Printre sportivii participanți la acest concurs balcanic s-au aflat și sportivi din cadrul CS Pantera neagră din Petroșani. Aceștia au avut o evoluție, în ansamblu, bună în cadrul întrecerilor. Antrenorul federaț Ionuț Lascău, coordonatorul CS Pantera neagră Petroșani se declară încântat de performanța elevului său Nicolae Darius Drăgănescu (în vârstă de 11 ani) care și-a adjudecat locul I și titlul de campion balcanic la proba tull, competându-și astfel seria succeselor repurtate în competiții naționale și internaționale.

Un rezultat și mai bun a obținut sportiva Elena Șamotă, în dreptul căreia sunt înscrise trei titluri balcanice, la probele de luptă, tehnici speciale și luptă (pe echipe), la care se adaugă un loc 3 la proba tull. De asemenea, Elena Șamotă, sportiva antrenată de Ionuț Lascău și Maria Iovan a fost declarată drept cea mai bună sportivă junioară a Campionatului Balcanic de Taekoon-Do ITF din Slovenia.

În  plus, chipa de junioare feminin a României, antrenată de Ionuț Lascău a obtinut titlul de cea mai bună echipă feminină prezentă la Campionatul Balcanic de Taekoon-Do ITF din Slovenia.

Felicitări!