Anul care stă să apună a adus multe bucurii și numeroasă satisfacții pentru bravul sportiv din Valea Jiului, Avram Iancu.
Dincolo de performanța remarcabilă a traversării înot a cursului Rinului, unul dintre cele mai mari fluvii ale Europei, într-un demers sportiv fără precedent dublat de misiunea politică de a atrage atenția asupra dreptului României de a face parte din spațiul Schengen, dincolo chiar de bucuria de a-și fi văzut tipărite cea de-a doua sa carte de autor, ”Provocarea Rinului”, chiar în zilele premergătoare Crăciunului, bravul înotător român supranumit ”Crăișorul apelor” a avut parte de încă o bucurie fără seamăn.
Astfel, în 22 decembrie 2023, acesta a primit însemnele titlului de ”Cetățean de onoare” al orașului Pâncota din județul Arad, în aplauzele a peste 250 de locuitori ai acestui oraș care au confirmat justețea deciziei celor 15 consilieri locali ai acestei localități.
Între petroșeneanul Avram Iancu și pâncoteanul Avram Iancu există o legătură de suflet specială, având în vedere că satul Măderat, care face parte din localitatea Pâncota, este satul de baștină al acestuia, fiind locul în care s-a născut și a crescut tatăl său. ”La Pâncota este țara mea din partea tatălui meu. Așadar, acordarea titlului de la Pâncota este un gest pe care îl prețuiesc foarte mult. Mulțumesc domnului Primar al orașului Pâncota, Dan Stefan Pocrișer pentru inițierea Proiectului de Hotărâre în acest sens, care a fost votat în unanimitate de cei 15 consilieri locali indiferent de culoarea lor politică. Mă bucur că în sală au fost prezenți și fratele meu Călin Iancu, verisoara mea Dorina și mătușa mea Florica Iancu. Îmi pare rău că tatăl meu nu se mai află demult printre noi, deasemenea nici fratele meu Viorel Iancu, dar sunt convins că amândoi ar fi fost lafel de mândri de acest moment. Le mulțumesc tuturor pâncotanilor, măderătanilor, dar și tuturor românilor care apreciază ceea ce fac”, a declarat, cu mândrie, Avram Iancu.
Valorosul nostru concitadin, ale cărui performanțe sportive sunt apreciate peste tot în țară și al cărui renume a trecut dincolo de granițele României și chiar ale Europei, nu se află la primul său titlu onorific de acest fel. Acesta este, după cum se știe, Cetățean de onoare al municipiului Petroșani (localitatea sa de domiciliu), ”Cetățean de onoare al județului Hunedoara” dar și ”Cetățean de onoare al comunei Întorsura” (localitatea de baștină a mamei sale). Mai mult, Președintele României i-a conferit, în urmă cu câțiva ani, cea mai înaltă distincție pe care un român o poate avea din partea Statului: Ordinul Național „Steaua României ” în Grad de Cavaler.
Dincolo însă de toate aceste titluri și decorații, cel mai de preț însemn al onoarei și prețuirii bravului sportiv Avram Iancu este aprecierea de care se bucură din partea tuturor românilor.