În data de 4 ianuarie 2023, actualul municipiu Petroșani marchează 100 de ani de la momentul în care a fost declarat oraș. Istoria localității consemnează faptul că în data de 4 ianuarie 1924, comuna urbană Petroșani a fost declarată oraș cu consiliu, printr-un Decret semnat de Ion I.C. Brătianu – Președintele Consiliului de Miniștri la acea vreme, și adus la Petroșani de secretarul de stat Gheorghe Tătărăscu.
Pentru a marca acest important eveniment important din viața Petroșaniului, la Muzeul Mineritului a fost găzduită astăzi o conferință pe teme istorice, susținută de documentaristul și scriitorul Marian Boboc. Acesta a prezentat numerosului public prezent la acest prim eveniment din seria celor pe care Muzeul Mineritului în parteneriat cu Primăria și Consiliul local al municipiului Petroșani și-au propus să le organizeze în cursul acestui an pentru a marca astfel momentul istoric al celor 100 de ani de la declararea Petroșaniului ca localitate urbană cu rang de oraș.
În prezentarea sa, Marian Boboc a făcut referire la documentele oficiale emise de Guvernul condus de Ion I.C. Brătianu, prin care Petroșaniul era declarat oraș, dar mai ales la personalitatea celui care a fost primarul Petru Iacob, primul edil al orașului Petroșani. Acesta a condus localitatea Petroșani între anii 1918-1924, în primii ani ai administrației românești, rămânând un pilon important al administrației locale până la moartea sa, în 1927. Marian Boboc a găsit în arhive și în presa vremii o serie de informații inedite, deosebit de importante, legate de viața și activitatea primului edil al Petroșaniului românesc. Toate acestea se vor regăsi într-un volum special dedicat Centenarului orașului Petroșani, care urmează să apară în cursul acestui an.
Tot în cadrul conferinței ”Petroșani 100. De la Iacob la Iacob”, inginerul Nicolae Șodolescu a dezvăluit faptul că, în calitate de descendent al familiei fostului primar Petru Iacob are în îngrijire locul de veci al acestuia, situat în Cimitirul Central din Petroșani. Despre centenarul urban al Petroșaniului au mai vorbit și alți petroșeneni de seamă precum inginerul Bujor Bogdan (fost prefect al județului Hunedoara), profesorul universitar Iosif Andraș sau profesorul universitar Sorin Mihai Radu (rectorul Universității din Petroșani).
Desigur, nu a lipsit de la acest eveniment nici actualul primar al municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi care a evidențiat faptul că, dincolo de coincidența faptului că are același nume de familie cu primul primar al orașului Petroșani, moștenirea istorică lăsată de înaintași trebuie valorificată la potențial maxim, desăvârșind astfel testamentul primului primar al orașului Petroșani, Petru Iacob, care și-a pus întreaga experiență și activitate în slujba oamenilor și a dezvoltării administrative a localității.
În acest context, anul 2024 este declarat la Petroșani drept un an istoric – ”Anul Centenarului” – prilej cu care vor fi organizate o serie de manifestări, conferințe și simpozioane cultural – științifice, care au în centrul lor instituția Primăriei Municipiului Petroșani și Muzeul Mineritului.
Următorul moment festiv de acest fel este programat pentru data de 12 ianuarie, zi în care, în urmă cu 100 de ani, s-a constitui primul Consiliu Orășenesc al orașului Petroșani. Cu acest prilej, va avea loc o reuniune festivă a Consiliului local al municipiului Petroșani.