Sub coordonarea instructorilor Alin Kontos, Sebastian Sandor și Simona Elena Chivu, în cadrul Bazinului didactic pentru înot de la Vulcan, sute de copii din Vulcan (și nu numai!) au învățat să înoate și, în scurt timp, și-au format îndemânarea în această disciplină sportivă, fiind pregătiți de pe acum pentru a intra în concurs cu alți practicanți ai acestui sport.
Este și motivul pentru care Primăria și Consiliul local al municipiului Vulcan, ca administrator al Bazinului didactic de înot din localitate au inițiat proiectul unei competiții sportive, dedicată celor mai mici dintre cei care au îmbrățișat pasiunea pentru această disciplină sportivă.
Astfel, sâmbătă, 17 februarie de la ora 11:00, prichindeii vor înota sub egida ”Natație, Educație, Motivație!” și vor desfășura o serie de activități specifice (înot și sărituri) în Bazinul de înot de la Vulcan, la o nouă ediție a Cupei ”Prichindel” la natație. Competiția se adresează sportivilor cu vârsta cuprinsă între 4 și 9 ani. Cei mici vor înota pe o lungime de 25 m, la stilurile: crawl, picioare crawl și spate.
Primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu dă asigurări că evenimentul sportiv va evidenția buna pregătire a micilor înotători de la bazinul din Vulcan și invită publicul interesat să vină să-i susțină pe prichindei în această competiție.