Temerarul sportiv Avram Iancu pornește luni, 1 august, de la ora 9 dimineata, ora Angliei (11 ora României), în cea de-a treia sa tentativă de a trece înot apele reci ale Canalului Mânecii, între Anglia și Franța, una din cele mai curajoase tentații ale oamenilor din toat timpurile.
Așa cum reamintește într-o postare publicată aseară, pe blogul său, bibliotecarul din Petroșani cu nume de mare personaj al istoriei Românilor, tânăr sportiv ambițios și curajos, Avra Iancu și-a început aventura în Canalul Mânecii în anul 2014, din dorința de a înscrie numele României alături de cel al altor țări care, prin sporivi la fel de curajoși și bine pregătiți, au reușit traversarea înot a Canalului.
”Sunt aici pentru a-mi duce revoluția la capăt, dorind mult succes tuturor înotatorilor romani care se vor alatura acestei revolutii acum și peste ani si ani. Voi lupta cu aceast „Iad de gheață” fără să folosesc costumul de protecție din neopren. Dedic intregul meu efort al acestei traversari extreme, campaniei de strângere de fonduri pentru achiziționarea Cumințeniei Pământului, opera marelui nostru român, simbol național, Constantin Brâcuși. Eu văd această campanie, dincolo de importanța ei, ca pe un exercițiu național de solidaritate. Daca în jurul simbolurilor noastre naționale nu suntem în stare să ne solidarizăm, mă întreb în jurul a ce anume ne-am putea solidariza pentru binele nației noastre. Există momente în viața unei națiuni în care poporul trebuie să se mobilizeze exemplar. Sunt convins că la sfârșitul campaniei de strângere de fonduri, presa din lumea întreagă va scrie despre succesul și solidaritatea poporului român. Mi-am dorit tare mult să ajung aici! Dar n-aș fi ajuns aici dacă românii n-ar fi fost solidari și cu această acțiune românească. Vă mulțumesc tuturor celor ce m-ați ajutat”, a scris Avram Iancu.
Sportivul român precizează că, în cursa de astăzi, la bordul ambarcațiunii Sea Leopard, care-i însoțește pe toți sportivii care se încumetă în dificila traversare înot a Canalului Mânecii, se vor afla astăzi, pe tot parcursul cursei lui Avram Iancu pentru a-l încuraja și a-l însoți pe drumul unui nou succes românesc, un reprezentant oficial de la Ambasada Romaniei din Londra, George Betianu, un român inimos din Londra și Mircea Maier, jurnalist de la ”Ziarul Românesc” din Londra.
Cei care doresc să urmărească evoluția lui Avram Iancu în apele reci ale Canalului Mânecii, pot face acest lucru, pe internet, accesând livetrackrul oficial al ambarcatiunii Sea Leopard, la adresa: http://www.channelswimmingassociation.com/pilo…/sea-leopard/
Succes, Avram Iancu ! No, hai !