Până de curând președinte al Organizației PNL din municipiul Vulcan, inginerul Octavian Gheorghiu, director general adjunct al Complexului Energetic Valea Jiului a decis să revină în partidul în care și-a început cariera politică, cu ani în urmă.
Acesta a semnat miercuri, 17 aprilie 2024 adeziunea la PSD, urmând să facă parte din echipa politică a primarului Cristian Merișanu, președintele interimar al PSD Vulcan. La scurta ceremonie de primire în partid a fost prezent și președintele executiv al Organizației județene a PSD Hunedoara, senatorul Cristian Resmeriță. Acesta apreciază că și la Vulcan, PSD crește cu fiecare zi în care ne apropiem de momentul alegerilor locale din acest an. ”Oameni valoroși, oameni implicați, oameni respectați în comunitățile din Valea Jiului strâng tot mai mult rândurile în jurul PSD. Mîă bucur că am consemnat astăzi la Vulcan întoarcerea în partid a domnului inginer Gheorghiu, care a decis să revină în PSD. Cred că este un câștig bun pentru PSD, pentru domnul primar Cristian Merițșanu și pentru municipiul Vulcan, faptul că avem în această echipă un om respectat, apreciat în comunitate și un profesionist în activitatea sa din minerit”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.
Și primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu apreciază că revenirea în PSD a lui Octavian Gheorghiu întărește echipa politică a social-democraților în acest an electoral decisiv. ”Am primit cu bucurie decizia domnului Octavian Gheorghiu de a se reânscrie în PSD, partidul în care am debutat împreună în cariera politică. Asta în primul rând pentru că dumnealui este un om cu o carieră frumoasă, fost lider de sindicat și, mai apoi, director la Mina Vulcan, un om care a fost întotdeauna apreciat de oameni și respectat în comunitatea vulcăneană. În al doilea rând, mă bucur că pot face din nou echipă cu un bun prieten, cu care ne cunoaștem încă de pe băncile liceului, unde am fost colegi și împreună cu care am reușit să facem multe lucruri bune pentru vulcăneni în cei peste 35 de ani de când ne cunoaștem, așa cum sunt convins că vom continua să facem lucruri bune pentru vulcăneni și după alegerile din acest an, sub sigla aceluiași partid social-democrat în care oamenii din Vulcan au avut și au cea mai mare încredere”, a declarat primarul Cristian Merișanu, președintele PSD Vulcan.
Inginerul Octavian Gheorghiu este al doilea dintre liderii PNL de la Vulcan, care au condus această formațiune politică în ultimii 5 ani, după consilierul local ing. Dănuț Anghel, care se alătură Organizației PSD Vulcan și care au decis să sprijine programul politic al primarului Cristian Merișanu, desemnat candidat al PSD pentru un nou mandat de primar al municipiului Vulcan.