Pentru a treia oară consecutiv într-un scrutin ce are drept scop alegerea autorităților publice locale, UDMR a luat decizia de a-l susține pentru un nou mandat în calitate de primar al municipiului Petroșani, pe Tiberiu Iacob Ridzi.
Decizia, care a fost adoptată în cadrul Biroului Politic Local al UDMR Petroșani a fost anunțată astăzi de liderul acestei formațiuni politice, Csaba Kutasi, în cadrul unei conferințe de presă susținută împreună cu primarul Tiberiu Iacob Ridzi, candidatul PSD pentru funcția de primar al municipiului Petroșani.
Președintele UDMR Petroșani spune că argumentele care au stat la baza acestei decizii politice constau în competențele și experiența primarului Tiberiu Iacob Ridzi în administrația publică și în promovarea valorilor comunității locale, demonstrate în mandatele precedente, precum și angajamentul său față de dezvoltarea durabilă și îmbunătățirea calității vieții în municipiul Petroșani și, nu în ultimul rând, având în vedere buna colaborare din anii trecuți între primarul Petroșaniului și UDMR, concetizată înclusiv în susținerea proiectelor comunității maghiare. ”Organizația UDMR Petroșani își asumă sprijinul activ pentru susținerea candidaturii domnului Tiberiu Iacob Ridzi și suntem încredințați că acesta va aduce o contribuție semnificativă la progresul și prosperitatea comunității noastre”, a declarat Csaba Kutasi, președintele UDMR Petroșani.
Primarul Tiberiu Iacob Ridzi se declară onorat de această decizie a UDMR care, în opinia sa, este un rezultat al bunei colaborări pe care a avut-o cu liderii comunității maghiare de la Petroșani. ”Vreau să-i mulțumesc domnului Kutasi pentru buna colaborare pe care am avut-o de-a lungul timpului, cu dumnealui dar și cu organziația UDMR Petroșani, mulțumindu-le tuturor pentru decizia de a-mi acorda sprijin în candidatura pentru un nou mandat de primar al localității noastre. Minoritatea maghiară a fost și este o minoritate foarte importantă în tot ceea ce înseamnă structura socio-economică, civică și culturală a Petroșaniului și a Văii Jiului, de a cărei atenție m-am bucurat întotdeauna și față de care m-am străduit să fiu un reprezentant pe măsura încrederii oamenilor, lucru pe care-l voi face și în viitorul mandat”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
În schimb, dacă UDMR nu va avea un candidat pentru funcția de primar al municipiului Petroșani, susținându-l pentru această demnitate publică pe actualul primar Tiberiu Iacob Ridzi, în ceea ce privește alegerile pentru Consiliul local, UDMR va depune o listă proprie de candidați în alegerile de la 9 iunie, și la Petroșani. ”Avem încredere că lista noastră de candidați reflectă diversitatea și interesele comunității noastre, și că membrii săi sunt pregătiți să contribuie activ la dezvoltarea și bunăstarea municipiului Petroșani. Prin intermediul acestei candidaturi, ne propunem să aducem în prim plan nevoile și aspirațiile tuturor locuitorilor, indiferent de etnie sau apartenență politică, și să promovăm o administrație locală responsabilă, transparentă și orientată către progres. Ne angajăm să fim parteneri de încredere pentru toți petroșenenii și să lucrăm împreună pentru dezvoltarea urbei noastre”, a declarat Csaba Kutasi, președintele UDMR Petroșani.