România marchează în acest an 200 de ani de la nașterea Eroului Național Avram Iancu, lider, om politic și mare patriot român. Potrivit unei decizii adoptate în Parlamentul României, anul 2024 este declarat prin lege drept ”Anul Avram Iancu”, prilej cu care autoritățile au posibilitatea de a organiza evenimente dedicate personalității celui considerat a fi, pe bună dreptate, o figură emblematică a istoriei noastre naționale.
În dorința de a evidenția faptul că Avram Iancu ocupă un rol special în inimile hunedorenilor, județul în care ”duhul lui Iancu” este unul nepieritor și în care acesta în doarme somnul de veci în Panteonul de la Țebea, Consiliul județean Hunedoara și Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” din Deva și-au propus să organizeze o manifestare istorică de anvergură pentru a marca bicentenarul nașterii ”Crăișorului Munților”. În acest scop, pregătirile au început încă de acum doi ani astfel că, beneficiind de sprijinul Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca, condus de prof.univ.dr. Ion Bolovan (membru corespondent al Academiei Române) și de parteneriatul Academiei Române, prin implicarea directă a academicianului Ioan Aurel Pop, președintele celui mai înalt for de știință și cultură din țara noastră, Deva găzduiește, în aceste zile, cel mai important eveniment de evocare a personalității lui Avram Iancu, din acest an special care-i este dedicat.
Conferința Internațională „Avram Iancu – 200 de ani de la naștere. Omul, contemporanii, epoca”, dedicată marii personalităţi a lui Avram Iancu reunește la Deva istorici, filologi și sociologi, academicieni, profesori universitari și cercetători care prezintă lucrări elaborate, de certă valoare istorică, prin care este evocată viața și moștenirea istorică a marelui patriot român. Comunicările, realizate la un înalt nivel științific, sunt caracterizate printr-o mare diversitate tematică și toate au ca punct de referință zugrăvirea unui impresionant portret al celui care nu a avut alt vis decât să-și vadă națiunea fericită.
De ce a fost nevoie de organizarea unei conferințe in memoriam Avram Iancu? Cel mai firesc răspuns vine din cuvintele emoționante ale istoricului Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, invitat de onoare al acestui eveniment, care ne spune că: „Avram Iancu are o reverberaţie specială în sufletele noastre şi aici, în Transilvania, nu trebuie să fii specialist în perioada secolului al XIX-lea sau în desfăşurarea revoluţiilor de la 1848 – ’49 ca să te raportezi cu emoţie la Avram Iancu, pentru că Avram Iancu este o efigie, este în sufletul nostru. Este absolut evident, mai ales aici, în Ardeal, că Avram Iancu este în sufletul fiecărui român”.
De ce s-a dorit organizarea în județul Hunedoara a unei astfel de conferințe, despre care prof.univ.dr. Ion Bolovan apreciază că este una grandioasă, fiind cea mai mare organizată în România în acest an? Pentru că, așa cum foarte bine remarca, în discursul său de bun venit, Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii județene ”Ovid Densușianu”, de județul Hunedoara, de fiecare colț al Țării Moților se leagă numele, faptele și amintirea lui Avram Iancu: Baia de Criș, Țebea, După Piatră, Brad fiind locuri cu valoare de efigie în studierea personalității acestui mare patriot român. Pentru că în județul nostru, sub gorunul lui Horia, la Țebea, lângă Biserica cu Tricolor, crăișorul își doarme somnul de veci. Și nu în ultimul rând, pentru că tot în județul Hunedoara, la Gurasada, s-a născut istoricul Silviu Dragomir, cel care a scris o monumentală biografie a lui Avram Iancu. O carte care, cu prilejul acestui eveniment, a fost reeditată într-o ediție anivesară, fiind completată de o prefață semnată de Liviu Maior, de un studiu introductiv realizat de Ioan Bolovan și Sorin Șipoș dar și de un cuvânt de prețuire al academicianului Ioan Aurel Pop.
De altfel și în deschiderea lucrărilor conferinței „Avram Iancu – 200 de ani de la naștere. Omul, contemporanii, epoca”, prelegerea excepțională a președintelui Academiei Române a constituit un veritabil cuvânt de prețuire la adresa bravului nostru român, un veritabil erou care s-a situat deasupra timpurilor sale. Academicianul Ioan Aurel Pop a arătat, spre exemplu, că: „Avram Iancu rămâne pentru români și europeni un model de om de acțiune îndreptată spre emancipare, spre libertate, unitate și frăție.”
Cu aceeași emoție, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor a salutat prezența la Deva a unor istorici și specialiști de marcă ale căror comunicări vor contribui la creionarea portretului marelui nostru erou național. Totodată, și-a exprimat bucuria și satisfacția pentru faptul că instituția pe care o conduce a sprijinit necondiționat această impresionantă manifestare științifică și de suflet. ”Este o mândrie pentru mine și pentru Consiliul Județean Hunedoara să fim inițiatorii unei conferințe științifice de talie internațională, organizată sub egida Academiei Române și unica de acest fel la nivel național. În anul în care se împlinesc 200 de ani de la nașterea sa, avem datoria de a-l omagia pe Avram Iancu, Eroul Națiunii Române, care își doarme somnul de veci pe pământ hunedorean, în Panteonul Moților de la Țebea, vegheat de gorunul lui Horea și de numeroșii pelerini care trec pragul complexului muzeal. Avram Iancu a petrecut o parte din viață în județul Hunedoara, a străbătut munții Apuseni alături de moții din zona Bradului, a gândit și a visat sub gorunul lui Horea de la Țebea, a luptat pentru drepturile și libertățile poporului său. De aceea, suntem onorați că județul Hunedoara găzduiește acest eveniment științific unic în țară! Prin intermediul acestei prestigioase conferințe, ne dorim să aducem clarificări asupra vieții și personalității lui Avram Iancu, la fel cum ne dorim să înțelegem mai profund implicarea sa în mișcarea socială și națională a românilor din Transilvania, alături de alți lideri importanți ai vremii”, a spus laurențiu Nistor, președintele CJH.
De asemenea, de pe scena Sălii Mari a teatrului devean, au mai salutat această conferință și alți invitați de marcă, personalități din mediul politic, științific și ecleziastic. Astfel, Natalia Elena Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a vorbit cu multă emoție despre această manifestare științifică pe care o simte apropiată sufletește, date fiind legăturile vechi și trainice pe care le are cu Țara Moților. La rândul său, sociologul și omul politic Vasile Dâncu a subliniat importanța acestui eveniment și a declarat că se simte onorat să fie prezent la o manifestare de un nivel atât de ridicat. Istoricul Ioan Bolovan, de la Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca, a remarcat, în cuvântul său, ținuta științifică cu totul deosebită a acestei conferințe prin bogăția de informații noi, inedite ce se vor prezenta, rod al unor cercetări asidue din partea celor care vor prezenta comunicări.
O simplă privire aruncată asupra subiectelor comunicărilor ne arată complexitatea și diversitatea punctelor de vedere, originalitatea și ineditul unor abordări. A vorbi despre Avram Iancu, despre epoca în care a trăit și a luptat, despre anul revoluționar 1848, despre configurația relațiilor politice din acea perioadă și reflectarea acestor relații în presa vremii este un demers dintre cele mai complexe și mai sensibile. Însă documentarea impecabilă, competența ireproșabilă și respectul față de profesia de istoric a autorilor sunt, însă, tot atâtea atuuri care conferă o ținută elevată comunicărilor specialiștilor.
În opinia managerului Bibliotecii județene ”Ovid Densușoanu”, Ioan Sebastian Bara, această conferință și-a propus să pună în lumină un adevăr de necontestat: figura lui Avram Iancu, eroică și tragică deopotrivă, „ne însoțește și ne însuflețește”, aducându-ne mereu aminte că avem datoria de a nu da uitării trecutul nostru cu eroii și martirii lui. ”Lupta și jertfa lui Avram Iancu nu trebuie învelite în lozinci patriotarde, ci moștenirea lui trebuie să trezească în inimi sentimente curate de dragoste de țară. Acesta a fost și principalul scop al conferinței și suntem convinși de reușita acestui important proiect științific pe care l-am pregătit cu responsabilitate și mândrie. Am fost deosebit de bucuroși că am reușit să organizăm această manifestare științifică la un nivel care onorează așa cum se cuvine memoria lui Avram Iancu, cel care se află mereu în inimile românilor ardeleni, în inimile tuturor românilor. Conferința noastră am conceput-o ca o datorie sfântă pe care o avem față de memoria acestui desăvârșit patriot român. Dacă am dori să sintetizăm valori perene precum curaj, demnitate, credință, dragoste fierbinte față de poporul român, jertfire de sine, atunci ar fi de ajuns două cuvinte mari cât întreaga Românie: Avram Iancu”, a spus Ioan Sebastian Bara.
Sesiunea festivă care a marcat deschiderea Conferinței „Avram Iancu – 200 de ani de la naștere. Omul, contemporanii, epoca” s-a bucurat și de câteva momente artistice emoționante care i-au adus în atenție pe valoroșii rapsozi populari ai județului Hunedoara Ciprian Roman, Cristian Fodor și Ovidiu Olari (care au intonat imnul național al României), pe membri ai grupului „Teceraşul”, condus de dr. Răzvan Roşu (care au adus în atenția publicului un frumos moment muzical focloric autentic din Ţara Moţilor) sau pe Ștefan Borza, educator muzeal la Muzeul Unirii din Alba Iulia (care l-a întrupat pe Eroul Național Avram Iancu, în costumul său emblemativ luptătorilor români ai Revoluției pașoptiste).
Prin organizarea acestui eveniment grandios, Consiliul județean Hunedoara și Academia Română deschid seria unor necesare evocări ale Eroului Național Avram Iancu, în dorința de a le demonstra tuturor celor care cred în idealurile noastre națională, că acestea sunt și vor rămâne vii și neatinse, atâta vreme cât ”Avram Iancu suntem toți!”