Bursa generală a locurilor de muncă, eveniment organizat la nivel național de ANOFM, a adus față în față cererea și oferta de muncă și în județul Hunedoara. Aici, AJOFM a organizat 4 serii de întâlniri dintre angajatori și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, în localitățile Petroșani, Simeria, Hunedoara și Deva.
Mai mult, evenimentele din județul Hunedoara au fost dublate de organizarea unei alte manifestări de interes, îndeosebi pentru tinerii care încheie în acest an studiile gimnaziale și liceale, aceștia fiind invitați să participe la ”Târgul de Oferte Educaționale și de Carieră”, organizat de AJOFM în parteneriat cu ISJ Hunedoara. Directorul executiv al AJOFM Hunedoara, Georgeta Tomuța, precizează că seria acestor evenimente destinate celor aflați în căutarea unui loc de muncă a fost precedată de un alt eveniment inedit și necesar, organizat de Agenție și destinat persoanelor cu dizabilități, eveniment organizat la Deva.
”Toate aceste activități s-au bucurat de un interes real, deosebit, atât din partea angajatorilor, cât și din partea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. De asemenea, prezența tinerilor, elevi și studenți, a constituit un punct de plecare pentryu aceștia în interacțiunea cu bursa de muncă, în identificarea modului în care pot să-și găsească, după absolvirea studiilor, un loc de muncă. Multumim tuturor pentru prezență, implicare și pentru buna colaborare. Mulțumim partenerilor noștri în organizarea Târgului de oferte educaționale, ISJ și CJRAE Hunedoara. Mulțumim tuturor oficialităților care au participat la eveniment. Mulțumesc colegilor din echipa AJOFM pentru efortul depus!”, a declarat Georgeta Tomuța, director executiv al AJOFM Hunedoara.
Potrivit cifrelor de bilanț, întocmite de AJOFM Hunedoara, la finalul Bursei Locurilor de Muncă, în județul Hunedoara au participat la evenimentele din cele 4 locații un număr de 2633 persoane.
Echipa AJOFM Hunedoara contactat în total 281 agenți economici pentru a participa la aceste evenimente. Dintre aceștia au răspuns prezent 139 agenți economici în cele 4 locații, aceștia prezentând o ofertă totală de 1941 locuri de muncă vacante.
În urma interacțiunii dintre angajtori și șomeri, au fost selectate 840 persoane în vederea angajării și au fost încadrate pe loc un număr de 259 persoane.
Potrivit participanților și organizatorilor, deoportivă, acest tip de evenimente sunt de un real folos pentru piața muncii, intermedierea dintre companiile și firmele care crează locuri de muncă și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă fiind una esențială pentru piața muncii în județul Hunedoara.