Consiliul Județean Hunedoara a fost vineri, 19 iulie 2024, gazdă a mesei rotunde cu tema „Sănătatea femeii – împreună pentru sănătate și natalitate”.
Întâlnirea a fost inițiată de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse în parteneriat cu Asociația Sănătate pentru Comunitate și a vizat programele care au ca scop îmbunătățirea sănătății femeilor și creșterea natalității prin intermediul „Programului social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii – FIV 2024”, derulat de minister.
La discuții au luat parte Natalia Elena Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Alina Comănescu, fondatoarea Asociației Sănătate pentru Comunitate, dr. Oussama Jabri, reprezentantul companiei care susține această campanie lansată în luna martie, dar și numeroși specialiști din sistemul sanitar hunedorean.
Acesta este cel de-al doilea eveniment dedicat sănătății femeii, pe care Consiliul Județean Hunedoara îl găzduiește în ultimele luni.
„Din păcate, odată cu trecerea anilor, cifrele legate de natalitate cer soluții imediate. Se nasc tot mai puțini copii, un fapt remarcat și în județul nostru. Motivele sunt multe, între acestea fiind și problemele de infertilitate cu care se confruntă, în principal, femeile. Politicile publice de sănătate se orientează tot mai mult spre corectarea acestor deficiențe și mă bucur că doamna ministru Natalia Intotero s-a implicat în această problematică și a demarat și o serie de programe care vin în sprijinul femeilor și al familiilor tinere care își doresc copii. Mă bucur să văd că acestei inițiative a ministerului i s-au alăturat asociații, companii și specialiști care pot contribui decisiv la creșterea natalității în țara noastră”, a declarat președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, în mesajul adresat participanților la întâlnire.
În deschiderea evenimentului, toți cei prezenți au avut parte și de un moment emoționant: întâlnirea cu o familie din Orăștie care, după 20 de căsătorie, a reușit să aducă pe lume o fetiță, după ce a apelat la programul de fertilizare in vitro subvenționat de Guvernul României, prin Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. Carmen și Cosmin au vorbit despre bucuria de a fi părinți, dar și despre încrederea pe care au avut-o în acest program, care vine în sprijinul persoanelor infertile.
De altfel, în cadrul întâlnirii ministrul Natalia Intotero a anunțat, în premieră, demararea, începând de săptămâna viitoare, a celei de-a doua etape a programului FIV 2024.
”Astăzi am participat la un eveniment special, organizat în cadrul campaniei naționale “Sănătatea Femeii – Împreună pentru sănătate și natalitate”. Emoția a atins cote maxime când am avut privilegiul de a o reîntâlni pe Ana Nectaria, un îngeraș de copil, născut prin Programul FIV, care a fost prezentă alături de părinții ei mândri și fericiți. Într-o lume în care tot mai multe familii se confruntă cu dificultăți în a aduce pe lume copii, este esențial să fim alături de ele și să le oferim tot sprijinul nostru. Din păcate, situația actuală din România este îngrijorătoare. Numărul nașterilor a scăzut dramatic, atingând cel mai mic nivel din ultimii aproape 100 de ani. Însă, datorită acestei campanii și a sprijinului oferit de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Merck Romania și Memorial Romania, avem șansa de a schimba această realitate. Astăzi, am văzut speranță în ochii părinților Anei Nectaria. Am văzut bucuria de a avea un copil mult dorit și am înțeles că fiecare efort contează. Campania noastră nu este doar despre cifre și statistici, ci despre vieți schimbate, despre familii care prind curaj și despre copii care aduc lumină în casele lor. Vă invit pe toți să fim parte din această schimbare. Să susținem împreună familiile care se luptă cu infertilitatea și să le oferim șansa de a-și împlini visul de a deveni părinți”, a declarat Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.