Tinerii voluntari din Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, administrat de Universitatea din București, au experimentat o vară de neuitat, marcată de numeroase activități și proiecte locale, naționale și internaționale care le-au fost dedicate, într-un an aniversar. Pentru Geoparc, anul 2024 a însemnat celebrarea a 11 ani de la înființarea programului de voluntariat și 10 ani de la inaugurarea Casei Vulcanilor, locul de formare a echipei de voluntari. În același timp, la nivel internațional, în acest an, geoparcurile din întreaga lume celebrează 20 de ani de la înființarea Rețelei Globale a Geoparcurilor.
În acest context, în ultima săptămână a lunii august, voluntarii pentru Geoparc au luat parte la Tabăra de formare a tinerilor din geoparcurile românești, un eveniment care a reunit 28 dintre cei mai buni și mai implicați tineri din Geoparcurile Internaționale UNESCO Țara Hațegului și Ținutul Buzăului, din Geoparcul aspirant UNESCO Oltenia de sub Munte și proiectul de geoparc Carpaterra. Evenimentul, parte din activitățile Rețelei Geoparcurilor din România, susținută de BRD Groupe Société Générale, are o însemnătate aparte pentru că nu s-a limitat doar la pregătirea celor care doresc să fie activi în propriul geoparc. Cei mai buni și mai implicați voluntari au dobândit statutul de ambasadori pentru Geoparc, adică au posibilitatea de a promova teritoriul la nivel național și internațional. Tinerii participanți la tabăra de formare au adoptat o Declarație de constituire a Forumului Național al Tinerilor din Geoparcurile României și au început să lucreze la regulamentul acestui for.
„Anul acesta, la Murighiol s-a format oficial Forumul Național al Tinerilor din Geoparcuri, asta pentru că suntem în trendul Rețelei Europene a Geoparcurilor, unde strategia de implicare a tinerilor urmează să fie votată în curând. Toate astea, deoarece conceptul de Geoparc înseamnă relația dintre Om și Pământ. Vorbim foarte mult despre trecutul geologic, dar ne uităm spre viitor, spre modul în care această relație va evolua și modul în care oamenii vor face față viitorului provocărilor pe planeta noastră, iar oamenii din viitor sunt tinerii de azi. De aceea geoparcul nostru și Universitatea din București întotdeauna vor avea ca direcție strategică implicarea tinerilor”, explică Cristian Ciobanu, coordonatorul local al Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului, Universitatea din București.
Giulia are 17 ani și a fost aproape de geoparc din copilărie. A participat, încă de atunci, la o mulțime de evenimente și a câștigat o mascotă Andi Andezit de pluș după ce a participat la un concurs de desene. Încă păstrează în telefon fotografii cu ea micuță, participând la activitățile Geoparcului. „Pentru mine, să fiu ambasador pentru Geoparc este un vis împlinit pentru că mi-am dorit asta de foarte mult timp. Pentru a deveni ambasador pentru Geoparc, este necesar să ai cel puțin doi ani de experiență ca voluntar, în care să fi desfășurat activități concrete. De asemenea, trebuie să finalizezi un curs dedicat, pe care noi l-am completat săptămâna trecută la Murighiol, unde am avut o tabără dedicată formării grupului de tineri voluntari. Următorul pas important este organizarea Forumului Tinerilor Voluntari. Rolul acestui forum este să apropie geoparcurile și voluntarii, să ne ajute să ne dezvoltăm și să contribuim la dezvoltarea geoparcurilor, la rândul nostru”, afirmă Giulia, ambasadoare și voluntară pentru Geoparc.
Activitățile din această vară dedicate voluntarilor din Geoparcul Țara Hațegului au inclus trei schimburi de experiență în diferite geoparcuri din Europa, consolidând astfel legăturile internaționale ale tinerilor voluntari. Fiecare dintre deplasări continuă activitățile anuale inițiate anii trecuți și tind să devină o tradiție. Geoparcurile Internaționale UNESCO Djerdap (Serbia), Bükk (Ungaria) și geoparcul transfrontalier Muskau Arch (Germania/Polonia) au fost și în această vară gazde primitoare pentru tinerii români din Țara Hațegului. În cadrul acestor deplasări, voluntarii au avut parte de un veritabil schimb cultural și au putut să contribuie la proiecte comune, întărind în acest mod misiunea UNESCO de promovare a păcii prin cunoaștere și respect reciproc.
„A fost una dintre cele mai frumoase veri pe care le-am avut, plină de activități și deplasări. Participarea la tabăra GeoCamp 2024 din Geoparcul UNESCO dintre Germania și Polonia, vizita în Geoparcul Bükk și tabăra ambasadorilor din Murighiol au fost experiențe de neuitat. Am avut oportunitatea de a vizita geoparcuri, de a învăța foarte multe lucruri despre ele și de a-i învăța, la rândul nostru, pe cei de acolo despre geoparcul nostru. Am avut ocazia să cunoaștem oameni noi și să contribuim la crearea Forumului Național al Tinerilor din Geoparcurile României”, își împărtășește din experiența acestei veri Maria, de 16 ani, voluntară și ambasadoare pentru Geoparc.
Geoparcul este în același timp și gazdă pentru voluntari străini. De trei ani, tineri voluntari din Germania petrec un an în România și în Geoparcul Țara Hațegului, prin programul Kulturweit. Anul acesta, Carla și Julian au făcut parte din echipa de voluntari până în august, iar în septembrie alți doi voluntari germani vor continua această tradiție. Acest lucru subliniază încă o dată deschiderea geoparcului către colaborarea internațională și importanța schimbului intercultural în consolidarea legăturilor între tinerii din diferite țări.
Acestea sunt doar o parte dintre activitățile care demonstrează că tinerii joacă un rol esențial în dezvoltarea geoparcurilor, în activitățile comunitare și în rețelele internaționale. Totodată, ele reflectă angajamentul Geoparcului Țara Hațegului și al Universității din București de a implica tinerii în protecția patrimoniului natural și cultural, pregătindu-i pentru viitor și dezvoltându-le abilitățile necesare pentru a face față provocărilor viitoare.