50 de ani de ”Educație cu impact” la Școala gimnazială nr. 7 din Petroșani

50 de ani de ”Educație cu impact” la Școala gimnazială nr. 7 din Petroșani

Școala Gimnazială Nr. 7 Petroșani a marcat miercuri, 23 octombrie 2024, momentul aniversar al celor 50 de ani de existență a acestei unități de învățământ care funcționează în cartierul Aeroport, unul dintre cele mai mari cartiere ale municipiului Petroșani.

Cu acest prilej, gazdele au organizat un eveniment jubiliar special, desfășurat sub deviza „Educație cu impact la Școala 7”, eveniment prin care elevi, cadre didactice și invitați au sărbătorit cei 50 de ani de la înființarea instituției de învățământ, care s-a dezvoltat și a adus prestigiu învățământului hunedorean, fiind un reper în educația din Petroșani și din județ, prin rezultatele școlare deosebite, prin oferta educațională adaptată unui învățământ modern, dar și prin efortul comun al generațiilor de dascăli care au contribuit la renumele școlii, prin devotamentul și dragostea cu care s-au dedicat acestei profesii nobile.

La eveniment, au fost prezenți, printre alți numeroși invitați din rândul foștilor dascăli și al foștilor elevi, primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi și inspectorul școlar general al județului Hunedoara, Maria Ștefănie.

Aflată în imediata apropiere a Bisericii Sfânta Varvara, cea de peste drum de școală, Școala Nr. 7 Petroșani ocupă un loc special în spațiul cultural și spiritual al orașului, dar și în inima multor generații de elevi și dascăli, care au contribuit, în viața profesională și personală, la bunul renume al școlii. Părintele Nicolae Tănase a binecuvântat școala și pe cei prezenți la eveniment, fiind și părintele spiritual al școlii, dar și fost profesor de religie al acestei instituții.

Festivitatea a fost însuflețită de momente artistice, susținute de elevii școlii, cu sprijinul colegilor profesori, într-o atmosferă caldă și emoționantă, în sala de sport, amenajată festiv, cu o galerie impresionantă de fotografii din viața școlii, tablouri și desene, aparținând elevilor și profesorilor, cu un moment inspirat de „Pictură vie”, redând tablori ale unor pictori celebri, cu dans modern și popular din zona momârlanilor, cu corul de copii intonând imnul școlii și cu o expoziție de cărți ale dascălilor din școală.

Întotdeauna în sprijinul învățământului din Petroșani, domnul primar al municipilui Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, a elogiat parcursul educațional al Școlii Nr. 7 Petroșani și calitatea de formatori a dascălilor, pentru care școala e devenit căminul și familia lor. „Se împlinesc 50 de ani de când școala Nr 7 Petroșani și-a deschis larg porțile pentru ca elevii să poată primi în dar cunoașterea, frumosul, curajul de a fi și de a face, jocul, creativitatea și dorința de a crește. Toatea acestea au fost posibile datorită celor care au format marea familie a Școlii Gimnaziale Nr.7 din Petroșani – dascăli, personal didactic auxiliar și personal nedidactic, părinți, biserică și administrație locală – care au înțeles că atunci când intri într-o școală trebuie să dăruiești mai întâi și să-ți dedici timp celor care vor deveni viitorul nostru – copiii. La mulți ani, Școala Gimnazială Nr 7 Petroșani!”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

La rândul său, prof.dr. Maria Ștefănie, inspector școlar general al ISJ Huneodara a evidențiat rolul decisiv al dascplilor acestei unități de învățământ în evoluția școlii. „Din partea Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, transmit un călduros „La mulți ani” tuturor celor care au fost, sunt și vor fi parte din marea familie a Școlii Nr. 7 Petroșani. Adresez felicitări conducerii, actualilor directori, Gherlan Monteola și Stan Gabriela, dar și foștilor directori, prezenți la evenimentul școlii, în slujba căreia s-au dedicat o viață, domnul director Vasile Pop, doamna director Maria Rusu, doamna director Emilia Dărăban, doamna director Rodica Ciocoi-Bulz, precum și întregului colectiv al școlii, pentru implicare în organizarea evenimentului, întâmpinat, cu mare emoție, de foștii și actualii elevi și profesori”, a spus inspectorul școlar general Maria Ștefănie.

Organizatorii au conferit foștilor și actualilor dascăli ai școlii, în semn de apreciere pentru întreaga lor activitate dedicată școlii, diplome și plachete aniversare care să le amintească de acest moment aniversar.

La mulți ani, Școala gimnazială nr. 7 Petroșani!