Centenarul Școlii gimnaziale nr. 2 Lupeni cu „fire țesute în pânza unui veac”

Centenarul Școlii gimnaziale nr. 2 Lupeni cu „fire țesute în pânza unui veac”

Foști și actuali dascăli, foști și actuali elevi dar și o seamă de invitați de onoare au marcat împreună, cu bucurie și emoție deopotrivă, sărbătoarea Centenarului Școlii gimnaziale nr. 2 Lupeni, una dintre școlile cu tradiție în învățământul din Valea Jiului.

Cu toții au răspuns invitației conducerii școlii, astăzi parte a Liceului Teoretic „Mircea Eliade”, de a participa la ceremonia dezvelirii unei plăci aniversare „dedicată elevilor, profesorilor și personalului, care au contribuit la crearea unei comunități de învățare remarcabile”, fiind în același timp, parte a unei festivități în care s-au rostit cuvinte frumoase, s-au depănat amintiri prețioase și s-au conferit deplome de onoare și de recunoștință celor care, prin activitatea lor la catedră sau în băncile școlii, au țesut cu migală, cu pasiune și cu vocație „fire în pânza unui veac” la această unitate de învățământ din municipiul Lupeni.

Directorul Liceului Teoretic „Mircea Eliade”, prof. Daniel Ianoși a arătat că acest loc, devenit „acasă” pentru cei care și-au legat o bună parte din viață de această școală, a adunat în cei 100 de ani multe eperiențe frumoase, ducând în comunitate principii frumoase și puternice împletite în personalitatea lor. „Înainte de orice, școala noastră, prin acțiunile desfășurate aici zi de zi, vreme de un secol, a construit și construiește caracterul celor care i-au trecut și îi trec pragul, educând acele virtuți fără de care învățarea academică nu ar fi posibile: sinceritate, adaptare, perseverență, curaj, generozitate, grijă, onestitate, adăugînd la toate acestea și o serie de valori precum: performanță, dedicare, determinare, dragoste. Ne bucurăm astăzi de prezența foștilor dascăși și a foștilor elevi care sunt astăzi oameni mari, personalități ale comunității noastre și le mulțumim tuturor pentru că au dat valoare aceste școli care-și sărbătorește astăzi, cu mândrie, Centenarul”, a spus, în discursul său prof. Daniel Ianoși.

Între absolvenții de seamă ai Școlii gimnaziale nr. 2 Lupeni se numără astăzi oameni importanți care activează în economie, în educație, în justiție, în cultură, politică sau în administrație. Între aceștia se numără și senatorul Cristian Resmeriță și fratele acestuia, Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni. Prezent la această sărbătoare a școlii în care și-a început propriul său drum în educație, primarul Lucian Resmeriță, el însuși dasclă de profesie, a ținut să transmită, încă o dată, mulțumirile sale pentru cei care i-au deschis calea pe acest drum al cunoașterii și al educației. „Văd aici mulți dintre foștii mei profesori și învățători. Nu am suficiente cuvinte cu care să-mi exprim mulțumirea, recunoștința pentru felul în care mi-au condus pașii în cei 8 ani de școală pe care i-au urmat aici, primii mei 8 ani de școală în care cred sincer că s-a format acea dorință a mea de a deveni, la rândul meu, profesor. Sigur că sunt legat sufletește de această școală și îmi aduc aminte de acele momente pline de emoție, când am pășit aici pentru prima oară, în clasa întâi, însoțit de părinții mei, tot așa cum îmi aduc aminte de anii de la finalul studiilor gimnaziale când, la fel ca fiecare adolescent, o certam pe mama mea că stă încă la colțul școlii să mă aștepte când termin orele. Îmi aduc aminte de fiecare lecție de viață și de fiecare sfat pe care l-am primit de la dascălii mei și sunt onorat că astăzi, la ceas aniversar, le pot mulțumi încă o dată. Așa cum mulțumesc tuturor celor care astăzi duc mai departe cu cinste și profesionalism istoria acestei școli”, a spus primarul Lucian Resmeriță.

Acesta a amintit și faptul că Școala gimnazială nr. 2 Lupeni, împreună cu toate celelalte școli, grădințe, licee care formează rețeaua educațională locală, au fost și sunt martori ai unor schimbări profunde odată cu implementarea celui mai ambițios program de investiții din fonduri europene derulat de administrația publică locală din municipiul Lupeni. „Cel mai mare proiect derulat de Primăria municipiului Lupeni, din punct de vedere valoric, este cel care vizează modernizarea tuturor unităților de învățământ, pe care vrem să le ridicăm la standarde europene, așa cum este evident că am reușit acest lucru și aici la Școala gimnazială nr. 2. Vreau să vă mărturisesc că de fiecare dată când am venit aici pentru a verifica stadiul lucrărilor, pașii mei s-au dus inevitabil către sala de la parter unde am învățat 4 ani și, mai apoi, la sala de deasupra, unde era clasa mea în gimnaziu. Sunt mândru de cum arată această școală și vă doresc tuturor celor pentru care această școală este „acasă” să vă bucurați de acest lucru”, a mai spus primarul Lucian Resmeriță.

Cuvinte frumoase despre Centenarul Școlii gimnaziale nr. 2 Lupeni au rostit și prof. Zsofia Szas-Barra (inspector școlar general adjunct al ISJ Hunedoara), prof. Adrian Temelescu (lider zonal al Sindicatului Învățământ Preuniversitar din județul Hunedoara), prof. Anca Elena Cordea (director adjunct al LTME Lupeni, coorodnator al activității acestei școli), prof. Elena Deaconu (cetățean de onoare al municipiului Lupeni, cel mai longeviv dintre directorii școlii), prof. Mariana Ghicioi (care a debutat în învățământ la această școală, căreia i-a dedicat o frumoasă poezie), dar și foști directori ai școlii: prof. Adrian Mircea, prof. Claudia Moșilă, prof. Gheorghița Peptenaru, prof. Diana Meșter, prof. Anița Burlacu ș.a.

Pentru toți cei care au contribuit, într-un fel sau altul, în a împleti „fire țesute în pânza unui veac”, organizatorii au conferit diplome de onoare și de recunoștință, au înmânat plachete, buchete de flori și însemne ale centenarului școlii realizate, cu migală și talent, de actualii elevi ai școlii. În plus, în partea a doua a evenimentului, pe scena Palatului Cultural „Minerul” Lupeni s-a derulat și o serbare a serbărilor, în care cei mai talentați elevi ai școlii din actuala generație dar și din generațiile anterioare, au prezentat un program artistic excepțional, coordonat de inimosul bibliotecar al școlii, Mariana Peptenaru, fondator și coordonator al Ansamblului folcloric „Mesagerii Iubirii”. Pe scenă, alături de membri acestui minunat ansamblu artistic au mai urcat copii și tineri talentați, având în comun calitatea de actuali sau foști elevi ai Școlii gimnaziale nr. 2 Lupeni: Teofan Grigoraș, Vlad Burlacu, Răzvan Ionașc, Daniela Andreea Rus, Daria Neagoe, Amalia Bobârnat, Lidia Negru, Emma Bărbat, Ianis Bolosin, Timotei Olariu, Cristian Lung, Patricia Gunaru, Cristian Gurzu, Antonia Petrea, Maria Râpă, Andreea Popa, Delia Enache, Andra Moldovan, Eduard Poleac, Denis Simcelescu, Andreea Dobre (DREEA) actrița Andrada Dobre (via on-line) și mulți alții. Într-un frumos gest de schimb de generații al pasionaților de folclor ai școlii, fostul învățător Ion Holobuț (cel care a transformat, la un moment dat, această școală într-un veritabil muzeu al tradițiilor populare momârlănești) i-a înmânat fluierașul său fermecat micului, dar talentatului artist, elev al școlii, Răzvan Ionașc (un nume tot mai prezent pe scena folclorului din Valea Jiului).

La mulți ani, Școlii gimnaziale nr. 2 Lupeni, la ceas Centenar!