Un nou capitol în istoria administrației publice locale din municipiul Deva a început sâmbătă, 26 octombrie 2024 când noul primar al localității, ales în alegerile locale de la 9 iunie 2024, și-a preluat oficial atribuțiile odată cu depunerea jurământului de credință.
„E începutul unui nou capitol pentru Deva!” – a spus primarul Lucian Rus, cel care aduce PSD la conducerea municipiului reședință de județ după mai bine de un sfert de secol în care localitatea a fost condusă de liberali.
Acest lucru a fost evidențiat și de președintele Organizației PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor, prezent la ceremonia de învestire în funcție a noului primar al și a noilor membrii ai Consiliului local Deva. „Deva, municipiul reședință de județ, începe un nou parcurs. Primarul Lucian-Ioan Rus, căruia devenii i-au încredințat votul lor, la alegerile din 9 iunie, a depus astăzi jurământul de credință și își începe oficial primul mandat. Am avut și am mare încredere în Lucian-Ioan Rus. Este tânăr, cu multă putere de muncă, apropiat de oameni și cu principii solide. Este modest, dar hotărât, iar funcția de secretar de stat deținută până de curând i-a conferit un plus de experiență administrativă. Îl felicit pe Lucian și îi doresc mult succes în mandatul pe care îl începe acum. Îi felicit pe toți consilierii locali și îi îndemn să facă echipă cu noul primar al Devei, pentru ca orașul să aibă un viitor prosper! În Consiliul Județean Hunedoara vor avea un partener de nădejde pentru realizare proiectelor majore prin care Deva își va onora cu adevărat statutul de oraș reședință de județ!”, a declarat Laurențiu Nistor, preșdintele PSD Hunedoara și președintele CJH.
Primarul Lucian deva spune însă că mandatul său, la fel precum candidatura sa pentru această funcție, nu sunt împotriva cuiva, ci pur și simplu PENTRU deveni! „Cu emoție și recunoștință, vreau să le mulțumesc devenilor pentru încrederea pe care mi-au acordat-o în luna iunie, oferindu-mi onoarea de a deveni primarul orașului nostru drag.Învestirea de astăzi marchează nu doar o ceremonie, ci începutul unei călătorii în care speranța, credința și încrederea ne vor ghida. Nu am câștigat împotriva cuiva, ci pentru a transforma administrația locală într-un motor al dezvoltării, al acțiunii și al rezultatelor.Deva merită mai mult, și a venit timpul să facem tot posibilul pentru a ne respecta promisiunile. Chem oamenii dedicați și cu bună credință să se alăture acestui efort comun – ușa mea va rămâne deschisă pentru toți cei care vor să construiască împreună cu mine și echipa mea un oraș modern și prosper.Împreună, vom dovedi că Deva poate redeveni un exemplu de succes.Vă mulțumesc tuturor pentru spiritul de echipă și susținerea voastră!Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a declarat Lucian Rus, după depunerea jurământului de învestire în funcția de primar al municipiului Deva.
Prima provocare a noului primar al municipiului Deva va fi aceea de a găsi soluția constituirii unei alianțe pentru crearea unei majorități în noul Consiliu local, acolo unde niciuna dintre formațiunile politice prezente nu deține o majoritate simplă. Primul exercițiu în această direcție îl va constitiui alegerea celor doi viceprimari, care va avea loc în prima ședință de lucru a noului Consiliu local al municipiului Deva.
La alegerile locale din 9 iunie, pentru Consiliul Local Deva, PSD a obţinut 7 mandate, PNL – 4, AUR -3, POT – 2, USR-PMP – 2, UDMR – 2, Forţa Dreptei – 1.
La învestirea în funcție a primarului Lucian Rus și a noilor consilieri locali de la Deva au participat numeorși lideri politici și personalități importante din comunitatea locală hunedoreană din toate domeniile sociale.