Apă potabilă în toate gospodăriile din municipiul Lupeni!

Apă potabilă în toate gospodăriile din municipiul Lupeni!

Apă potabilă în toate gospodăriile din municipiul Lupeni! Acesta este un alt obiectiv asumat de primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță.

Pentru realizarea acestui obiectiv, administrația locală din municipiul Lupeni a reușit să atragă finanțări considerabile în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, care se ridică la valoarea de 18.500.000 lei.

Cu acești bani, vor fi realizată lucrări de introducere a rețelei de apă potabilă în mai multe zone situate la marginea localității, care în prezent nu beneficiază de acest serviciu de utilitate publică. „Am început lucrările pentru introducerea apei potabile pe strada Brazilor și vom continua cu străzile Roșia, Revoluției, Avram Iancu, Retezatului, Nicușor Gociu, I.L. Caragiale, Stadionului, Negoiu, Bisericii, Mierleasa, etc. Obiectivul meu este ca apa potabilă, acest serviciu public vital să fie în cel mai scurt timp posibil, unul la dispoziția tuturor cetățenilor care locuiesc în municipiul Lupeni și vom căuta soluții pentru a face posibil acest lucru”, a spus primarul Lucian Resmeriță.