Arcași campioni ai României, oaspeți ai Casei Regale a României

Arcași campioni ai României, oaspeți ai Casei Regale a României

O parte dintre cei mai valoroși sportivi ai momentului la disciplina olimpică tir cu arcul au fost oaspeți ai Casei Regale a României. Palatul Elisabeta, reședința din Capitală a familiei regale a găzduit un eveniment dedicat Federației Române de Tir cu Arcul, aflată din 2011 sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu.

Acesta a fost, de altfel, gazda ceremoniei care a avut loc în Sala Regilor de la Paltul Elisabeta. Principele Radu a adresat un cuvânt de bun-venit și felicitări sportivilor și antrenorilor lor. Din partea invitaților, a rostit un cuvânt de bun-găsit Cornel Răzvan Milan, președintele federației.

La eveniment au participat tineri sportivi medaliați internațional, sponsori ai tirului cu arcul și ziariști. În rândul sportivilor invitați la această ceremonie s-au numărat și valoroși sportivi ai cluburilor de tir cu arcul din Valea Jiului și județul Hunedoara. Astfel, au primit salutul și cuvintele de apreciere ale Alteței Sale Regale Principele Radu sportivii Mario Țâmpu, Beatrice Miklos, Ioan Pușcă, Mirel Judea, Daria Graur, Ștefania Sigmirean, Alexia Dreghici și Marco Tănăsescu, precum și antrenorii Gigi Pușcă și Zoltan Mikloș.

„A fost o mare onoare și, totodară, o imensă bucurie pentru noi să primim această atenție din partea Alteței Sale Regale Principele Radu, în cadrul unei ceremonii găzduite de Casa Regală a României. De altfel, încă din anul 2011, în cadrul activităților sportive de tir cu arcul, ne bucurăm de atenția și sprijinul Casei Regale, iar acest lucru este un imbold special pentru sportivii și antrenorii de tir cu arcul din România. Și întâlnirea din acest an a fost una emoționantă, care ne motivează să ținem ștacheta activităților noastre sportive la înălțimea pe care o implică atenția de care ne bucurăm din partea Casei Regale a României”, a spus antrenorul aninosean Gigi Pușcă, fost performer internațional la tir cu arcul.

Evenimentul de la Palatul Elisabeta a fost un prilej de sărbătorire a succeselor din anul 2024 și o reafirmare a speranței și ambițiilor tirului cu arcul românesc pentru anul 2025.

După ceremonia din Sala Regilor, Principele Radu a oferit o recepție în Sufrageria mare a Palatului Elisabeta în onoarea membrilor federației și a susținătorilor ei.

Fotografii de Daniel Angelescu