Sute de oameni s-au bucurat de „Lumina Crăciunului” în Peștera Bolii

Sute de oameni s-au bucurat de „Lumina Crăciunului” în Peștera Bolii

Concertul de colinde „Lumina Crăciunului” a făcut și în acest an ca Peștera Bolii să fie cuprinsă de atmosfera specifică sărbătorii Nașterii Domnului, sute de oameni fiind prezenți aici pentru a se bucura împreună de un emoționant concert de colinde, dar și de cuvintele de învățătură ale unor înalte fețe bisericești care s-au alăpturat jurnalistului Ionuț Drăgotesc în desăvârșirea acestui atât de frumos proiect cultural.

Astfel, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au participat joi, 12 decembrie 2024, la Concertul de colinde „Lumina Crăciunului”, desfășurat în Peștera Bolii din Valea Jiului.

Pe scena special amenajată în peștera de lângă municipiul Petroșani au vestit nașterea Pruncului Iisus un grup de colindători de pe Valea Sebeșului, Corul Schitului „Sfântul Proroc Ilie” de la Poiana Muierii – Petrila, interpreții de folclor Florentina și Petre Giurgi împreună cu grupul din Maramureș, Andrei Calotă, Ciprian Roman și Cristian Fodor. În încheierea programului artistic pe scenă au colindat Craii Văii Jiului.

În cuvântul adresat celor prezenți Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul a explicat că pentru a-L putea primi pe Pruncul Iisus în peștera inimilor noastre avem nevoie de inimă curată și de jertfă, ferindu-ne de păcate și arătând bunătate față de toți.

La eveniment a fost prezent și Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani, localitate în aria teritorială a căreia se găsește acest minunat obiectiv turistic și, iată, cultural. „Mă bucură participarea atât de numeroasă a oamenilor, îi mulțumesc Preasfințitului Părinte Nestor – Episcopul Devei și Hunedoarei pentru emoționantele cuvinte pe care le-a adresat în deschiderea celei de a XV-a ediții a acestui eveniment. Sărbătoarea sfântă a Crăciunului este despre iubire. Iubirea față de aproapele nostru, iubirea față de familie și, mai presus de toate, iubirea față de Dumnezeu și față de Fiul Său, Iisus Hristos. Crăciunul are puterea de a aduce bucurie și emoții speciale, iar seara de colinde organizată și anul acesta în Peștera Bolii de Ionuț Drăgotesc și Mondo TV a recreat atmosfera magică a Nașterii Mântuitorului”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Concertul de colinde de la Peștera Bolii a fost inițiat în urmă cu 15 ani de jurnalistul Ionuț Drăgotesc împreună cu vrednicul de pomenire Episcopul Gurie Georgiu, întâiul arhipăstor al eparhiei Devei și Hunedoarei. Anul acesta, lui Ionuț Drăgotesc i s-au alăturat în susținerea efortului de organziare Mondo TV, Mondo FM, Episcopia Devei și Hunedoarei, Comexim R Lupeni, Salvamont Lupeni și Asociația Ecologică ”Petro-Aqua” Petroșani.