Ziua Sfântului Ilie nu este doar o sărbătoare religioasă, așa cum nu este doar Ziua Aviației Române. În România, printr-o decizie legislativă, ziua de 20 Iulie este declarată a fi și Ziua Lucrătorului din Serviciile Publice de Alimentare cu Apă și Canalizare. Evident, la o așa sărbătoare, ca de fiecare dată când vine vorba despre...
Author: Tiberiu Vințan (Tiberiu Vințan)
Tineri din două geoparcuri, pregătiți să devină Ambasadori
În perioada 12 – 15 iulie, voluntari din Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului (GIUTH) – Universitatea din București și Geoparcul aspirant UNESCO Oltenia de sub Munte (GAUODSM) au participat la tabăra de formare a tinerilor Ambasadori pentru Geoparc. Evenimentul s-a desfășurat în localitatea Costești, pe teritoriul Geoparcului Oltenia de sub Munte și a reunit 19...
Accesibilitatea în Timișoara anului 2023: cum sunt evenimentele culturale pentru o persoană nevăzătoare
Proiectul Perspective – Timișoara 2023 for all, pus la cale în an de Capitală Culturală Europeană de către Asociația Kabaitan, prezintă un altfel de oraș, văzut din perspectiva a patru oameni diferiți, cu nevoi diferite: nevăzători, surzi, cu dizabilități locomotorii și care utilizează limbajul simplificat. Orașul, evenimentele și viața arată total diferit pentru ei, iar...
Întâlnire cu virtuozii taragotului la Vața de Jos, la ”Festivalul Taragotului”
În localitatea de domiciliu a celui mai apreciat taragotist contemporan, maestrul Pera Bulz, la Vața de Jos, un festival de folclor nu avea cum să se numoească altfel decât ”Festivalul Taragotului”. Evenimentul va avea loc și în acest an, de Sf. Ilie, mai exact joi, 20 iulie 2023, începând cu ora 17,00 în centrul localității...
Oamenii din spatele unui succes cultural incontestabil: ”Opera Nights 2023”
După ce s-a tras cortina peste cea de-a IX-a ediție a Festivalului ”Opera Nights” din județul Hunedoara, concluzia generală este aceea că acest eveniment cultural-artistic a fost o incontestabilă reușită! La ediția precedentă, din 2022, Opera Nights a programat spectacole la Petroșani, Hunedoara și Deva. Încurajat de succes, producătorul general al evenimentului, Consiliul Județean Hunedoara,...
Invitație la nedeia de la stâna din Poiana Muierii
Tradiție seculară a ciobanilor din Ținutul Momârlanilor și din cel al Poienarilor, nedeia de la stâna din Poiana Muierii, în Munții Șureanu, vă așteaptă și în acest an laolaltă iubitorii de tradiție și folclor. Evenimentul se va desfășura la data de 20 iulie 2023, începând cu ora 9:00 și este organizat de Consiliul local și...
„Credință, ie și natură în artă”, vernisaj expozițional la teatrul din Petroșani, pe 26 iulie 2023
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroșani, organizează în ziua de 26 iulie 2023, ora 1700, vernisajul expoziției de pictură cu tema „Credință, ie și natură în artă”. Expoziția va fi amenajată în foaierul Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroșani....
Final fulminant pentru Festivalul ”Opera Nights”, la Deva
După patru seri de excepție, cu spectacole de operă prezentate la Orăștie, Brad, Petrila și Hunedoara, ediția din acest an a Festivalului ”Opera Nights” nu putea să se încheie altfel, decât cu o reprezentație de gală, așacum a fost spectacolul ”Trubadurul” de Giuseppe Verdi, prezentat duminică seara, în curtea interioară a Consiliului județean Hunedoara, în...
Zile cu seri de vis, emoții intense și atmosferă incendiară la Lupeni
”Ne dați puterea, ne dați speranța, de a fi-mpreună, mereu!” Cuvintele acestea, desprinse dintr-una dintre cele mai cunoscute piese ale trupei IRIS definesc cel mai bine legătura între locuitorii municipiului Lupeni și reprezentanții administrației publice locale. O conexiune care a făcut posibil și în acest an un program artistic atractiv, aprciat la scenă deschisă, al...
Deputatul hunedorean Natalia Intotero, nominalizată pentru funcția de Ministru al Familiei
Consiliul Politic Național (CPN) al PSD, reunit luni, 17 iulie 2023, pentru a analiza demisia ministrilor Marius Budăi (fost ministru al Muncii) și Gabriela Firea (fost ministru al Familiei), a aprobat propunerile făcute de președintele PSD Marecl Ciolacu, primul Ministru al României, privind nominalizările de noi titluari ai acestor portofolii din cadrul Guvernului. Forul de...
Nereguli în funcționarea centrelor rezidențiale din județul Hunedoara, sancționate în urma controalelor
La sediul Instituției Prefectului județeului Hunedoara a avut loc luni, 17 iulie 2023, o conferință de presă în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele acțiunilor de control desfășurate în perioada 10 – 16 iulie la centrele rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, centrele rezidențiale destinate persoanelor adulte cu dizabilități și la cele destinate copiilor instituționalizați de pe raza...
Avram Iancu a pornit în cursa pentru Schengen pe Rin
Conform programului anunțat, înbotătorul român Avram Iancu a pornit duminică, 16 iulie 2023, în cursa de înot pe care și-a propus să o realizeze în această vară: 1000 de kilometri pe cel de-al doilea mare fluviu al Europei, Rin. Demersul sportivului din Valea Jiului este unul prin care acesta vrea să atragă atenția statelor Europene...
”Rigoletto” de G. Verdi, un spectacol de operă magic, în decorul fastuos de la Castelul Corvinilor
Cel de-al patrulea spectacol din cadrul ediției din acest an a Festivalului ”Opera Nights”, organizat de Consiliul județean Hunedoara a avut loc sâmbătă seara, în decorul fastuos oferit de Castelul Corvinilor din municipiul Hunedoara. Peste 700 de oameni și-au oferit bucuria de a asista la o reprezentanție deosebită a spectacolului ”Rigoletto” de Giuseppe Verdi, una...
Explozie de muzică și culoare la Exploatarea Culturală Petrila, în emoționantul spectacol de operă ”Carmina Burana”
Cine și-ar fi imaginat că între ruinele unei foste mine de cărbune, oamenii vor avea ocazia să trăiască emoția unui spectacol de operă? Câteva sute de spectatori melomani din Valea Jiului s-au bucurat de astfel de emoții ireale și totuși atât de vii, în seara de vineri, 14 iulie 2023, în locul care a devenit,...
”Opera Nights” 2023 se încheie la Deva, cu spectacolul ”Trubadurul” de G. Verdi
După patru seri de vis, la Orăștie, Brad, Petrila și Huneodara, ediția a IX-a a Festivalului ”Opera Nights”, eveniment premium al ofensivei culturale derulate de Consiliul județean Hunedoara, se încheie duminică, 16 iulie 2023, de la ora 21,00 la Deva. Aici, în curtea interioară a Consiliului județean Hunedoara va fi prezentat publicului iubitor al acestui...
Sărbătoare sub semnul artei fotografice la Lupeni, la expoziția aniversară a reputatului artist Francisc Németh
Programul din acest an al Zilelor Municipiului Lupeni a inclus și un eveniment cultural-artistic de anvergură, prilejuit de vernisajul expoziției de artă fotografică și lansarea albumului ”Nuanțele Pasiunii”, care marchează aniversarea unei jumătăți de secol de prestigioasă activitate în acest domeniu al remarcabilului artist Francisc Németh, o personalitate incontestabilă a fotografiei de artă nu doar...
Începe Dac Fest, unul dintre cele mai renumite festivaluri de reconstituire istorică de la noi din țară!
În această seară, de la ora 21.30, are loc deschiderea oficială a celei de-a XIII-a ediții a Festivalului de reconstituire istorică Dac Fest. Reenactorii vă așteaptă în centrul orașului Simeria la tradiționala paradă a costumelor antice, la lumina torțelor. Festivalul antic se desfășoară în perioada 14 – 16 iulie, iar evenimentele principale vor avea loc...
Castelul Corvinilor, decor de gală pentru ”Rigoletto”
Excepționala operă a lui Giuseppe Verdi, ”Rigoletto” va fi prezentată publicului hunedorean sâmbătă, 15 iulie 2023, într-un decord de gală, la Castelul Corvinilor de la Hunedoara. Acesta constituie cel de-al treilea spectacol din cadrul ediției din acest an a Festivalului ”Opera Nights”, organizat de Consiliul județean Hunedoara. Pentru aceste eveniment artistic de excepție, organizatorii beneficiază...
La Galeria Națională de Artă din Deva se deschide Salonul de vară al artelor hunedorene ”SummerArt”
Luni, 17 iulie 2023, începând cu ora 17,00 va avea loc, la Galeria Națională de Artă „FORMA” din Deva, deschiderea Salonului de Vară al Artelor Hunedorene „SUMMERArt”. Evenimentrul este organizat de Consiliul Județean Hunedoara și DGAMPT Hunedoara, în partenriat cu Uniunea Artiștilor Plastici – Filiala județeană Hunedoara. „Intitulat sugestiv „SUMMERArt”, salonul artiștilor profesioniști hunedoreni (din Deva,...
”Bărbierul din Sevilla” a cules aplauzele publicului, la spectacolul de la Brad
Așa cum anticipam, spectacolul de operă ”Bărbierul din Sevilla” al lui Gioachino Rossini, desfășurat joi seara, în Piața Aurului din centrul municipiului Brad, a atras sute de spectatori dornici să asiste la o seară de operă memorabilă. Evenimentul a constituit, de altfel o premieră, atât pentru brădeni, care au putut viziona pentru prima oară un spectacol...
Primăria Lupeni lansează în dezbatere publică raportul final al ”Planului Strategic Instituțional” al localității
Raportul final al ”Planului Strategic Instituțional” al municipiului Lupeni, pentru perioada 2022-2027, realizat în cadrul unui proiect european implementat de autoritățile publice locale, a fost finalizat. Documentul, în forma definitivă, a fost lansat într-o ultimă dezbatere publică, înainte de a fi adoptat de către forul legislativ al municipiului Lupeni. ”Concret, prezentul Plan Strategic Instituțional reprezintă...
Consiliul județean Hunedoara aduce ”Carmina Burana” într-un decor inedit, la Mina Petrila
Cel de-al treilea concert din cadrul ediției din acest an a Festivalului ”Opera Night”, va avea loc în Valea Jiului, iar pentru desfășurarea acestuia organziatorii au ales spațiul inedit și provocator al incintei fostei Mine Petrila. Aici va fi prezentat spectacolul ”Carmina Burana” de Carl Orff, vineri, 14 iulie 2023, de la ora 21,00. Administratorul ...
Absolvenții promoției de învățământ 2023 sunt așteptați să se înregistreze la AJOFM
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara reamintește absolvenților de învățământ din promoția 2023 că sunt așteptați să se înregistreze, în termen de 60 de zile, în evidențele instituției pentru a beneficia de serviciile prevăzute de lege cu scopul integrării pe piața muncii. În cazul absolvenților de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu...
La Petrila au început pregătirile pentru ediția I a Festivalului literar-artistic „Ioan Dan Bălan”
La inițiativa scriitoarei Elisabeta Bogățan, în orașul Petrila se va desfășura un festival literar-artistic dedicat memoriei regretatului scriitor Ioan Dan Bălan. Evenimentul este programat pentru data de 30 mai 2024 și pentru buna organziare a acestuia, în sprijinul inițiatorului au venit Clubul Copiilor Petrila, Biblioteca Orășenească „Gheorghe Ittu” Petrila, Primăria orașului Petrila și ziarul Exclusiv....
Sfârșit de săptămână pe două roți în Valea Jiului, la Turul Văii Jiului
Pasionații de ciclism din toată țara sunt invitați, la finalul acestei săptămâni, în Valea Jiului, acolo unde se va desfășura o nouă ediție a Turului Ciclist al Văii Jiului – ”Ținutul Momârlanilor”, dublat de o altă competiție de ciclism ”Vin cicliștii”, rezervată copiilor sub 14 ani, care va avea loc în municipiul Vulcan. Ambele concursurul...
Liderul AUR, Claudiu Târziu lansează la Petroșani cartea ”Acea Europă în care credem”
Claudiu Târziu, primvicepreședinte al AUR va fi prezent vineri, 14 iulie 2023 la Petroșani pentru un eveniment cultural prilejuit de lansarea volumului de carte ”Acea Europă în care credem. That Europe we belive in”, un volum bilingv în care se discută perspectivele politice, sociale și culturale ale unei Europe, în viziune conservatoare. Evenimentul este organizat...
Opera Nights 2023 – debut fulminant la Orăștie, cu peste 1200 de spectatori!
Ediția din acest an a Festivalului ”Opera Nights”, cea de-a IX-a din istoria apreciatului eveniment cultural organziat în județul Hunedoara, a debutat miercuri, 12 iulie 2023, la Orăștie, unde Piața centrală din fața catedralei ortodoxe s-a umplut, numărul mare de spectacori care au dorit să vizioneze aici celebra operă a lui Giuseppe Verdi, ”La Traviata”...
Modernizarea Stației de tratare a apei de la Taia (Petrila), încă un pas major pentru creșterea calității serviciilor de alimentare cu apă potabilă în Valea Jiului
La 48 de ani de când a fost construită, Stația de Tratare a Apei de la Taia (Petrila) cunoaște astăzi o a doua tinerețe. Asta după ce aici a fost finalizat un amplu proiect de reabilitare și modernizare, realizat de Apa Serv Valea Jiului cu fonduri europene, în cadrul programului ”Modernizarea infrastructurii de apă și...
Cum decurg lucrările la noua Unitate de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență din Deva
La Spitalul Județean de Urgență din Deva se află în plin proces de execuție lucrările de construcție ale noii Unități de Primiri Urgențe (UPU), investiție implementată de Consiliul Județean Hunedoara, în baza unui proiect amplu de investiții în valoare de 7,7 milioane de lei, finanțat din fonduri europene nerambursabile prin care se extinde și se...
Alexandru Bălănesc, absolventul cu 10 la BAC din Valea Jiului, va fi premiat de Primăria Petrila
Performanța obținută de Alexandru Bălănesc, singurul absolvent de liceui din Valea Jiului care a obținut în acest an media generală 10 la examenul de Bacalaureat se bucură de aprecieri firești nu doar din partea opiniei publice, ci și din partea autorităților locale din orașul Petrila, localitatea în care acesta domiciliază. Primarul orașului Petrila, Vasile Jurca...
”Bărbierul din Sevilla” vine în Piața Aurului din Brad
Se anunță un concert de gală în cadrul celei de-a doua seri din ediția a IX-a a festivalului ”Opera Nights” 2023, eveniment cultural de excepție organizat de Consiliul județean Hunedoara în cadrul programului ”Ofensiva culturală” demarat de președintele Laurențiu Nistor. Acesta va avea loc joi, 13 iulie 2023, de la ora 21,00. Evenimentul consemenează o...
Expoziție de artă a studenților de la UVT Arte, la Galeria ”Iosif Tellmann” din Lupeni
Galeria de Arte ”Iosif Tellmann” din municipiul Lupeni găzduiește, la finalul acestei săptămâni, vernisajul unei inedite expoziții de artă plastică. Pe simeze vor fi prezentate lucrări care aparțin unor talentați artiști, stundeți ai Facultății de Arte din Cadrul Universității de vest din Timișoara, după cum urmează: Baia Ana (Burdușa), Bolfă Bianca Alexandra, Coman Alexandra Ioana,...
Avram Iancu înoată 1000 de kilometri pe Rin pentru a susține aderarea României la Schengen
Resursele motivaționale ale temerarului sportiv Avram Iancu, din Valea Jiului, par tot la fel de inepuizabile precum cele care l-au adus în situația de a fi unul dintre cei mai ambițioși și puternici sportivi din întreaga lume. O confirmă și cel mai nou proiect al său, unul care, dincolo de curajoasa abordare sportivă, are și...
Artistul fotograf Francisc Németh marchează debutul anului aniversar al celor 50 de ani de carieră cu o expoziție de artă fotografică și o lansare de album la Palatul Cultural din Lupeni
În avanpremiera spectacolului artistic de la Lupeni, de vineri, 14 iulie 2023, în deschiderea Zilelor Municipiului Lupeni, la Palatul Cultural ”Minerul” va avea loc, de la ora 16,00, un alt eveniment de anvergură, prilejuit de vernisajul expoziției aniversare de artă fotografică a reputatului artist Francisc Németh. Fondator al Fotoclubului ”Cristal”, care a funcționat la Lupeni...
”Ediția 2023 a ”Opera Nights” se deschide cu ”La Traviata” de Verdi în Piața Victoriei din Orăștie
Data de miercuri, 12 iulie 2023 consemnează debutul ediției din acest an a Festivalului ”Opera nights”, eveniment cultural emblematic realizat în programul ”Ofensivei culturale” a Consiliului județean Hunedoara. În 2023, festivalul Opera Nights este conceput într-o formulă nouă, inedită și provocatoare! Dorința producătorului și finanțatorului, Consiliul Județean Hunedoara, de a introduce pe lista localităților unde...
Alexandru Bălănesc, absolventul de nota 10 al învățământului liceal din Valea Jiului
Rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat al promoției 2023 consemnează, în județul Hunedoara, doar 3 note de 10 pe linie, dintre care una singură aparține unui tânăr exponent al învățământului liceal din Valea Jiului. Pe acestea din urmă, Alexandru Bălănesc, l-am cunoscut și intervievat în aceste zile, în dorința de afla care este secretul succesului...
Lucrări de reabilitare pe DJ 666B din Iscroni-Aninoasa
În urma preluării în administrare de către Consiliul Județean Hunedoara a sectorului de drum județean 666B, cuprins între DN 66A, în zona intersecției Iscroni și zona urbană a orașului Aninoasa, prin HCJ nr. 125/2023, în aceste zile au fost demarate lucrările de reabilitare și modernizare ale acestei artere rutiere, pe o porțiune de aproximativ 3...
Delegație a cercetătorilor de la INSEMEX la ediția a XXIII-a a Geoconferinței SGEM din Bulgaria
Prima decadă a lunii iulie 2023 a marcat desfășurarea ediției cu numărul 23 a unei reuniuni științifice internaționale de prestigiu, sub genericul “Surveying, Geology and Mining, Ecology and Management – SGEM 2023”, conferință găzduită de stațiunea Albena din Bulgaria. Evenimentul s-a desfășurat sub egida SGEM, prestigios centru internațional de conferințe geostrategice cu sediul în Austria,...
Liceul Tehnologic ”Retezat” Uricani, primul în clasamentul rezultatelor la Bacalaureat între liceele tehnologice din județul Hunedoara
Cu o promovabilitate de 96,40%, Liceul Tehnologic ”Retezat” este primul din ierarhia județeană a liceelor tehnologice și se situează în topul liceelor hunedorene cu cele mai bune rezultate la Bacalaureat, în acest an. Rezultatul este cel mai bun din toată istoria învățământului liceal de la Uricani și vine după ce, și anul precedent, absolvenții de...
Conducerea ASVJ explică de ce sunt necesare restricțiile în furnizarea apei potabile la finalul lucrărilor de modernizare a rețelelor din Valea Jiului
Având în vedere discuțiile din spațiul public privind aplicarea unor restricții în furnizarea serviciilor de alimentare cu apă potabilă la nivelul localităților din Valea Jiului, conducerea operatorului de servicii Apa Serv vine cu o serie de necesare explicații. Directorul general al companiei de apă de la Petroșani, Cristian Ionică arată în bună parte contractele de...
Program nou de master, în limba engleză, la Universitatea din Petroșani
Un nou program de master, în limba engleză, este inclus din acest an în oferta academică a Universității din Petroșani. Inițiat în urma discuțiilor din cadrul Consorțiului european EURECA-PRO, în care Universitatea din Petroșani este membru fondator, noul program de master se adresează nu doar studenților din România, ci și celor din întreaga lume, care...
Concursul de eseuri „Memoria ca datorie” al ANCERM Hunedoara și-a desemnat câștigătorii
Ediția a III-a concursului de eseuri pe teme istorice, derulat de Asociația Națională Cultul Eroilor – Regina Maria”, Filiala județeană Hunedoara, la inițiativa preșeidntelui acesteia, Ioan Dorel Șchiopu și-a desemnat câștigătorii. Elevi de liceu de la multe instituții de învățământ din județele Hunedoara, Alba și Gorj au trimis lucrări pentru acest concurs, intitulat ”Memoria ca...
Predare de ștafetă la conducerea Lions Club Via Regis Petroșani
În activitatea cluburilor Lions, jumătatea anului calendaristic marchează finalul anului lionistic, moment de bilanț pentru membrii acestui club și moment de debut pentru o nouă echipă de conducere. Astfel de momente au marcat și reuniunea membrilor Lions Club Petroșani Via Regis din zilele trecute. Evident, bilanțul președinției lui Aurelian Nicola în fruntea Lions Club Petroșani...
”Răscolenii și satul lor”, o nouă carte-document a lui Dumitru Gălățan Jieț, despre oameni și locuri de preț din Ținutul Momârlanilor
Situat în extremitatea de Est a Ținutului Momârlanilor, de pe Valea Jiului, satul Răscoala este probabil, așa cum bine remarcă scriitorul dr. Dumitru Gălățan-Jieț, locul cel mai arhaic din rândul satelor tradiționale momârlănești. Cu case de lemn, cu șure și grajuri pentru vite, cu holde, cu grădini străjuite de morminte de piatră, cu livezi, păduri...
Peste 13 milioane de lei pentru modernizarea unor drumuri vicinale din Uricani
Dincolo de proiectele de investiții prin care administrația locală din orașul Uricani a reușit deja modernizarea principalelor artere rutiere din zona urbană a localității, pe agenda primarului Dănuț Buhăescu și a echipei acestuia stau în permanență identificarea de noi soluții de finanțare pentru modernizarea infrastructurii rutiere locale de pe întreg cuprinsul acestui oraș și al...
Comisia Europeană confirmă suportul pentru continuarea proiectului universității europene EURECA-PRO din care face parte și Universitatea din Petroșani
Veste bună pentru studenții și cadrele didactice de la Universitatea din Petroșani. Potrivit rectorului instituției, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin Mihai, Comisia Europeană a validat continuarea finanțării pentru Consorțiul european EURECA-PRO pentru încă 4 ani. Astfel, la trei ani de la lansarea Universității Europene pentru Consum și Producție Responsabile (EURECA-PRO) în 2020, alianța universitară și-a asigurat acum...
La Universitatea din Petroșani s-a cântat ”Gaudeamus igitur!” și pentru absolvenții promoției 2023 de la Facultatea de Științe
Facultatea de Ştiinţe a Universității din Petroșani, deși este cea mai ”tânără” din cele trei facultăți ale școlii de învățământ superior din Valea Jiului, a devenit între timp cea mai eficientă și prolifică dintre acestea. Anul acesta, ”nepoata” venerabilei Universității din Petroșani care a ajuns în fața bornei cu număprul 75 a existenței sale, marchează...
Debut cu dreptul pentru arcașii români la Campionatul Mondial de Tineret din Irlanda
Potrivit unei informări a Federației Române de Tir cu Arcul, reprezentanții României, participanți în cadrul Campionatului Mondial de Tineret din Irlanda, s-au calificat în fazele eliminatorii ale probelor individuale ale competiției rezervate arcașilor, ca urmare a evoluțiilor bune din prima zi a competiției. Astfel, în divizia de arc olimpic, la U21, Beatrice MIKLOS a reușit...
Opera Nights, un eveniment premium realizat de Consiliul Județean Hunedoara
A rămas mai puțin de o săptămână până la debutul unei noi ediții a Festivalului de operă derulat în județul Hunedoara sub genericul ”Opera Nights”, iar organizatorii, Consiliul județean Hunedoara și instituțiile de cultură din subordinea acestuia promiut o ediție cu totul și cu totul deosebită, așa cum nu a mai fost. Primul spectacol din...
”Ferestre de timp” deschise de artistul Sorin Oprea, ”risipitorul de talent”
În seria evenimentelor ”mari” găzduite de micuța, dar atât de importanta galerie de artă de la Casa de Cultură a Studenților din Petroșani, se numără și expoziția de grafică și pictură care-l are ca protagonist pe remarcabilul artist plastic Sorin Oprea. Vernisajul acestei expoziții, nu întâmplător intitulată ”Ferestre de timp” a fost vernisată marți, 4...













































