Cei care urmăresc activitatea părintelui Consantin Necula, cei care se împărtășesc din vorbele sale care merg direct la suflet știu că fiecare întâlnire cu domnia sa este un prilej de îmbogățire interioară, de cufundare în slovele Sfintei Scripturi, de apropiere de Dumnezeu și de tot ce este sfânt. Tineri și vârstnici, chiar și cei care au o credință ezitantă, toți...

Atletul Eric Rus, de la CSM Deva, dublu campion național
La București s-a desfășurat, duminică, 23 aprilie, Campionatul Național de semimaraton, pe distanța de 21 de kilometri. La startul întrecerii de seniori, tineret și juniori s-au aliniat și doi atleți hunedoreni de la CSM Deva, Eric Rus și Raul Dan. Dacă Raul Dan, care a alergat la tineret, venea după o accidentare, ocupând, în final un onorant loc 14, prestația...

Euro Jobs / Comunicat de presă proiect ”Top calificare pentru tinerii NEETS”
FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020 Axa prioritară 2: Imbunatatirea situatiei tinerilor din categoria NEETS Titlul proiectului: Top Calificare pentru tinerii NEETS Număr de identificare al contractului: POCU/909/2/4/150665 TOP CALIFICARE PENTRU TINERII NEETS În data de 15 septembrie 2021, a fost semnat de EURO JOBS SRL cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene contractul de finantate pentru...

Oferta academică a Universității din Petroșani promovată la ”Târgul Ofertelor Educaționale” de la Rm. Vâlcea
Nu mai puțin de 23 de institituții de învățământ superior au fost prezente, săptămâna trecută, la ”Târgul ofertelor educaționale al Universităților românești”, eveniment desfășurat în municipiul Rm. Vâlcea. Între participanți s-a numărat și echipa de promovare a Universității din Petroșani, condusă de conf.univ.dr.ing. Ilie Uțu – decanul Facultății de Mașini și Instalații Miniere. Acesta a declarat că oferta educațională pentru...

Lecție de patriotism local și de promovare a județului Hunedoara predată ca la carte de Vasile-Cosmin Nicula
Spațiul extrem de generos al sufrageriei Bethlen de la Castelul Corvinilor din Hunedoara s-a dovedit a fi neîncăpător vineri, 21 aprilie 2023, pentru toți cei care au dorit să împartă bucuria debutului editorial al cunoscutului politician hunedorean Cosmin Nicula (în prezent vicepreședinte al Curții de Conturi a României), în cadrul evenimentului de lansare al primului volum semnat de acesta din...

Un program IT creat de trei elevi hunedoreni va rula pe Staţia Spaţială Internaţională
Un program IT creat de trei elevi hunedoreni, membrii ai echipajului de robotică RobotX din Hunedoara va rula pe Staţia Spaţială Internaţională pentru a evalua starea de sănătate a vegetaţiei la nivelul întregii planete. Programul a fost gândit şi creat de Alexandru Budiul (elev în clasa a X-a, la Liceul Teoretic „Traian Lalescu”), Maria Alexa (elevă în clasa a IX-a...

Peste 80 de șahiști s-au duelat pe eșichier în ”sportul minții”, la prima ediție a ”Cupei Cetății” de la Deva
Zeci de iubitori ai sportului minții au participat sâmbătă, 22 aprile, la prima ediție a „Cupei Cetății” la șah, eveniment care s-a desfășurat în holul mare al Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva. Competiția a fost organizată de Club Sportiv Municipal (CSM Deva) și Clubul de Șah Deva, cu sprijinul Primăriei municipiului Deva și a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din...

Valeriu Butulescu și un proiect ”Sublim”: ”Nesfârșitul Brâncuși” pe scena Centrului Cultural ”Mihai Eminescu” Tg. Mureș
Colaborarea dramaturgului Valeriu Butulescu cu Teatrul ”Sublim Art” din Brașov se concretizează într-un nou proiect teatral de excepție, care aduce pe scena Centrului Cultural din Tg. Mureș, care poartă numele marelui poet Mihai Eminescu, una dintre cele mai frumoase piese de teatru ale reputatului dramaturg. ”Nesfârșitul Brâncuși” este o una din multiplele piese de teatru tribut, pe care Valeriu Butulescu...

Tablouri de Ioan Frătuțiu, din ”Sufletul Munților” pe simezele Galeriei de artă din Lupeni
Galeria de artă ”Iosif Tellmann” din municipiului Lupeni găzduiește în aceatsă perioadă expoziția de pictură realizată de artistul plastic Ioan Frătuțiu, membru al Asociației culturale ”Iosif Tellmann” din această localitate. Expoziția, ce poartă numele ”Sufletul munților” a fost vernisată sîmbătă, 22 aprilie 2023 în prezența autorului și a publicului iubitor de artă din Valea Jiului, în rândul cărora s-a aflat...

Regal folcloric de nota zece la cea de-a X-a ediție a Festivalului-Concurs ”Drăgan Muntean” de la Deva
Centrul pentru Cultură și Artă al județului Hunedoara, instituție aflată sub coordonarea Consiliului județean Hunedoara, a reușit și în acest an, sub coordonarea lui Ciprian Roman, să pună cap la cap ingredientele unui regal folcloric de succes în cadrul celei de-a X-a ediții a Festivalului Național ”Drăgan Muntean”, eveniment artistic dedicat memoriei marelui rapsod popular din Ținutul Pădurenilor. Tinerețea, talentul...

Caravana ”Sănătatea vine la tine” pornește din comuna hunedoreană Crișcior
Peste o mie de persoane din mediul rural vor beneficia, în perioada aprilie – iunie 2023, de controale medicale gratuite în cadrul celei de-a doua ediții a caravanei „Sănătatea vine la tine”, un proiect al Alianței Pacienților Cronici din România (APCR). Echipe formate din medici specialiști, medici rezidenți, asistente medicale și elevi la școli sanitare postliceale vor merge pe teren...

Invitație la ”Nedeia din Duminica Tomii” de la Câmpu lui Neag
Unul dintre cele mai frumoase evenimente menite să pună în valoare tradițiile gospodarilor din comunitatea momârlanilor din Valea Jiului îl reprezintă și tradiția Nedeii din Duminica Tomii, care are loc în vatra satului Câmpu lui Neag, localitate din componența orașului Uricani, în prima duminică de după Paște. Și anul acesta ”Nedeia de la Câmp”, așa cum este cunoscut acest eveniment,...

Acord de parteneriat între Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva și Biblioteca Shaanxi din China
După cum se știe, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara –Deva, beneficiind și de sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, este angrenată în ultimii ani în numeroase proiecte, manifestări și evenimente menite să facă cunoscute limba, cultura, civilizația chineză, realitățile economice și culturale din Republica Populară Chineză. Interesul publicului hunedorean este tot mai mare, iar oameni de diferite vârste și profesiuni sunt dornici...

Un castel, două poveşti, patru ore memorabile cu mașini de lux la Castelul Corvinilor
Sâmbata, 22.04.2023, de la ora 10, Primăria Municipiului Hunedoara, Muzeul Castelul Corvinilor și Asociaţia Mercedes-Benz Club CE 124 invită publicul la evenimentul intitulat “Un castel, două poveşti, patru ore memorabile“. Evenimentul este parte integrantă a celei de-a 16-a întâlniri naţionale a clubului auto ce se va desfăşura între 21-23 Aprilie 2023, în municipiul Hunedoara și este dedicat pasionaților de mașini...

Producători locali și tradiții populare, într-un weekend de experiențe pe Domeniul Regal de la Săvârșin
Ultimul weekend al lunii aprilie aduce pe Domeniul Regal de la Săvârșin festivalul Suflet de România, eveniment care încurajează gospodarii să se conecteze la comunitate și ajută locuitorii acestei țări să descopere micii producători locali, tradițiile și obiceiurile autentice ale satului românesc. Evenimentul este inițiat de Profi pentru a încuraja comunitatea să se conecteze la valorile autentice, gusturile bune și...

Consultări publice pe tema ”Strategiei de dezvoltare a municipiului Vulcan” în perioada 2023-2027
Dincolo de preocupările pentru managementul curent al administrației lcoale și pentru implementarea proiectelor de dezvoltare locală aflate deja în derulare, autoritățile publice locale din municipiul Vulcan privesc cu un ochi și în perspectivă, noi idei și teme de viitoare proiecte edilitare fiind consemnate deja în ”Strategia de dezvoltare a municipiului Vulcan” pentru perioada 2023-2027, document elaborat de specialiștii din cadrul...

Colecții de design vestimentar cu inspirație din trecut și accesorii din materiale reciclate
Clubul Facultății de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 19 aprilie 2023, o inedită prezentare de modă, de către studenți, parte a expoziției cu tema „Colecții de design vestimentar cu inspirație din trecut și accesorii din materiale reciclate”. Evenimentul a avut la bază lucrările studenților din anul 3 de la specializarea Mobilier și Amenajări Interioare,...
Sediu nou pentru Direcția de Asistență Socială a Primăriei din Lupeni
Potrivit unei decizii adoptate la finalul lunii martie 2023 de Consiliul local al municipiului Lupeni, la propunerea primarului Lucian Resmeriță, activitatea Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei municipiului Lupeni, constituind unul dintre cele mai importante servicii publice ale administrației locale din această localitate, își va reloca activitatea într-un sediu nou. Mai exact, este vorba despre imobilul situat în strada...

Arcași hunedoreni pe tabloul ”Hyundai Archery World Cup 2023” din Turcia
O delegație a Federației Române de Tir cu Arcul este prezentă, în aceste zile, în Antalya (Turcia), regiune în care se desfășoară prima etapă a ”Hyundai Archery World Cup 2023”, una dintre cele mai importante competiții de tir cu arcul din lume. Evenimentul are loc în perioada 18 – 23 aprilie 2023. Delegația reprezentativă a României pentru proba de arc...

Două autospeciale noi în dotarea ISU Hunedoara
Pompierii militari din cadrul ISU Hunedoara sunt, de pe acum ”MAI buni, MAI pregătiți pentru misiuni de salvare!” Asta deoarece în dotarea pompierilor militari au intrat două noi autospeciale de intervenție care completează parcul auto al acestora. Autospecialele sunt destinate misiunilor complexe de salvare în mediul urban și rural. Astfel, pompierii Detașamentului Hunedoara vor folosi la intervenții, o autospecială de...

Valea Jiului, ”know-how” pe procesul de Tranziție Justă pentru țările din Balcanii de Vest
Dorința unor țări din Balcanii de Vest precum Serbia sau Macedonia de a adera la Uniunea Europeană este însoțită de obligație de a se ralia directivelor respectate de țările componente ale spațiului european, printre care tranziția de la sursele de energie poluante la energia verde constituie un capitol extrem de important. Acesta este, de altfel, unul dintre principalele motive pentru...

Județul Hunedoara găzduiește Olimpiada Națională de Religie pentru Gimnaziu
După ce, de curând a fost gazdă a Olimpiadei Naționale pentru Chimie, județul Hunedoara este, în aceste zile, gazda Olimpiadei Naționale pentru Religie Ortodoxă, destinată elevilor din cilcul școlar gimnazial. Evenimentul se derulează la Deva, în perioada 19-22 aprilie 2023. La eveniment participă 315 elevi de gimnaziu din întreaga ţară, peste 50 de profesori însoţitori, iar comisia centrală, responsabilă pentru...

„TangentArt”, expoziție colectivă de pictură la Muzeul Cilizației Dacice și Romane din Deva
Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, sub egida Consiliului Județean Hunedoara, cu sprijinul Filialei Deva a Uniunii Artiştilor Plastici din România, găzduieşte începând de joi, 20 aprilie 2023 expoziţia de pictură „TangentArt”, care se desfăşoară pe simezele dedicate expozițiilor temporare ale Palatului Magna Curia, str. 1 Decembrie, nr. 39. „Pentru realizarea şi organizarea expoziţiei de pictură TangentArt au fost selectate...

”Alergăm pentru Ștefania”, competiție de alergare cu scop caritabil la Universitatea din Petroșani
Sensibilizați de cazul tinerei Ștefania Corcheș din municipiul Vulcan, care suferă de o afecțiune medicală rară, dar care ar putea fi fi remediată la o clinică privată din București, printr-o operație ale căror costuri depășesc puterea financiară a familiei, studenții din cadrul Universității din Petroșani au decis să se implice pentru a contribui, alături de alți oameni de bine din...

Lansarea primelor apeluri de proiecte din cadrul Programului Regional Vest a fost decalată
Calendarul apelurilor de proiecte din cadrul Programului Regional Vest 2021-2027 va suferi amânări de aproximativ două luni, ca urmare a adoptării de către Guvernul României a Ordonanței de Urgență nr. 23 din 2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare și digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de Coeziune 2021-2027. Noile norme prevăzute în ordonanță generează obligații suplimentare atât pentru...

Eveniment aniversar la Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” dedicat ”patronului spiritual” al instituției
Anul acesta se împlinesc 150 de ani de la nașterea și 85 de ani de la moartea lui Ovid Densusianu, savantul român al cărui nume îl poartă biblioteca județeană Hunedoara-Deva. Pentru a marca aceste evenimente, instituția de cultură hunedoreană organizează o manifestare culturală în data de 26 aprilie 2023, ora 1330, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, Sala „Liviu...

O nouă linie de producție pentru componente auto va fi deschisă de chinezi în județul Hunedoara
O nouă investiție semnificativă, generatoare de locuri de muncă, urmează să fie realizată în județul Hunedoara, în perioada următoare, de către o companie din China. Reprezentanții companiei chineze KSHG Auto Harness GmbH, respectiv doamna Min Chen – CEO și domnul Chuck Guo – Managing Partener, ai Bank of China Romania, domnul Lixin Guo – Director General și Lexuan Li –...
Primăria municipiului Vulcan / Anunț privind consultarea publică în vederea finalizării Strategiei de Dezvoltare Locală a Municipiului Vulcan în perioada 2023-2027
În vederea finalizării Strategiei de Dezvoltare Locală a Municipiului Vulcan în perioada 2023-2027, se organizează consultare publică a cetățenilor, a agenților economici și a ONG-urilor din Municipiul Vulcan. Draftul Strategiei de Dezvoltare Locală a Municipiului Vulcan, supus consultării publice, se găsește pe pagina de internet a Primăriei Municipiului Vulcan. Consultarea publică a documentului mai sus menționat va avea loc la...
Euro Jobs / Comunicat de presă proiect ”A doua șansă cu dascăli de primă mână”
Proiect co-finantat din Programul Operational Capital Uman 2014-2020 Apelul de proiecte: Masuri de educație de tip a doua sansa – regiuni mai puțin dezvoltate Axa prioritară 6 Educație și competențe Obiective specifice: 6.4, 6.6 Titlul proiectului: A doua șansă cu dascăli de prima mână Cod proiect: POCU/665/6/23/133939 Beneficiar: Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara S.C. EURO JOBS S.R.L – P Subactivitatea A4.1...
Primăria Uricani vrea să construiască un parc fotovoltaic la Valea de Brazi
Având cea mai mare suprafață dintre localitățile Văii Jiului și o întindere semnificativă a rețelelor de iluminat public, orașul Uricani este un consumator de energie, ceea ce face ca pentru administrația publică locală, factura de energie electrică să fie o cheltuială serioasă pentru bugetul public. Costurile foarte mari ale facturii pentru energie, din ultimii ani, determină acum Primăria orașului Uricani...
Alte câteva sute de locuri de parcare se vor amenaja, în acest an, la Lupeni
Cu toate că municipalitatea din Lupeni pare că gestionează cel mai eficient managementul de trafic și locurile de parcare, dintre toate celelalte localități ale Văii Jiului, primarul Lucian Resmeriță spune că programul privind identificarea, realizarea și modernizarea locurilor de parcare de pe raza localității va continua și în 2023. Acesta apreciază că realizarea de noi parcări publice și rezidențiale este...

Turneu de fotbal în familie la Petroșani
Pornind de la considerația că fotbalul este o modalitate foarte bună de a aduce familiile împreună și de a creea un interes comun și o experiență de legatură între familie și sport, CSM Jiul Petroșani în parteneriat cu Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Hunedoara și Inspectoratul de Jandarmi Hunedoara, cu sprijinul Primăriei municipiului Petroșani organizează duminică, 14 mai 2023, de...

Contractul pentru producătorii de băuturi care se încadrează în normele Sistemului Garanție Returnare poate fi consultat în platforma RetuRO Sistem Garanție Returnare: www.returosgr.ro
RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A., administratorul Sistemului de Garanție-Returnare (SGR), anunță toți producătorii de băuturi din categoriile apă îmbuteliată, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase, în ambalaje primare nereutilizabile din plastic, sticlă sau aluminiu, cu dimensiuni între 0,1 litri și 3 litri și care s-au înregistrat deja în Sistemul Garanție Returnare pe platforma www.returosgr.ro că în următoarele 10 zile...
„Mini – bursa locurilor de muncă” – joi, 20 aprilie, la Galeria de Arte din Hunedoara
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara organizează joi, 20 aprilie – ora 09.00, MINI BURSA LOCURILOR DE MUNCĂ. Evenimentul este organizat în cadrul proiectui intitulat „SICO – HD – Servicii Integrate pentru comunitatea marginalizată din municipiul Hunedoara” – proiect cu finanţare europeană obţinut prin intermediul GAL Urban Corvinia (entitate creată de Primăria Hunedoara). La fel ca toate celelalte...

Retroparada auto a Primăverii ajuge și la Petroșani, pe 29 aprilie
Inedită și deosebit de apreciată, expoziția de autoturisme de epocă derulată itinerant, în mai multe localități din România, sub genericul ”Retroparada Primăverii” ajunge anul acesta și la Petroșani, unde va avea loc în data de 29 aprilie 2023, în Piața Victoriei, între orele 11,00 – 13,00. Evenimentul este organizat de Retromobil Club România. La 25 de ani de la înființarea...

”Hunedoara – tărâm binecuvântat”, cartea semnată de Cosmin Nicula va fi lansată oficial la Castelul Corvinilor de la Hunedoara
Volumul ”Hunedoara, tărâm binecuvântat”, cartea semnată de Cosmnin Nicula va fi prezentată publicului din județul Huneodara în cadrul unui eveniment public care va avea loc vineri, 21 aprilie 2023, de la ora 11,00 la Muzeul Castelul Corvinilor de la Hunedoara, în sala Palatului Bethlen, intrarea publicului fiind liberă. Primul dintr-o serie de trei volume, albumul fotografic apărut recent la Editura...

Momârlanii petrileni au dat startul sezonului nedeilor tradiționale în Valea Jiului
Potrivit tradiției populare din regiunea Văii Jiului, imediat după Paște, momârlanii dau startul nedeilor. Obiceiurile strămoșești îi conduc la origini pe momârlanii din Valea Jiului, iar în zonele rurale ale Petrilei obiceiul mai păstrează încă patina timpurilor de odinioară. Din prima zi a sărbătorii Paștelui, comunitățile de momârlani din Valea Jiului se adună în apropierea bisercilor și organizează tradiționalele petreceri...

Lumina Lumii / O poezie de Mirela Cocheci
Firea mea cea veche, Doamne, răstignită-n veci să fie, Fă, Iisuse, ca în mine un om nou să reînvie Și din patima Ta, Doamne, fă măcar un colț de cruce Pe-al meu umăr să apese, a mea parte s-o pot duce. Răstignește-mă, Iisuse, pe-a Ta cruce-n vânt să flutur, De-a mea fire păcătoasă, prin durere, să mă scutur Și împarte...
Mesaj de Paște / Radu Sorin, rectorul Universității din Petroșani
Cu ocazia sărbătorilor pascale, dorim să vă transmitem cele mai sincere urări de sănătate, bucurie și speranță. Aceste sărbători ne amintesc de importanța credinței, a solidarității și a valorilor noastre spirituale. Vă dorim tuturor sărbători fericite și un Paște plin de bucurie și liniște! Hristos a înviat ! prof.univ.dr.ing. Radu Sorin – Rectorul Universității din Petroșani

Mesaj de Paște / Natalia Intotero, deputat PSD
Sărbători cu lumină și bucurii, alături de cei dragi! Vă doresc liniște în suflet și sărbători binecuvântate! HRISTOS A ÎNVIAT ! Natalia Elena Intotero, Deputat PSD de Hunedoara

Învierea / O poezie de Dorel Neamțu
Doamne, IISUSE HRISTOASE Lasă-mi locul tău pe cruce Să zdrobească-a mele oase Nu pe-a tale să le -apuce Împărați și Regi de crimă Ce-au condus această lume Să-ți găsească a ta vină Și să-ngroape al tău nume Lasă-ți palmele deschise Pe-ale mele să le-așez Pentru cuiele bătute Și să mor în al tău crez Iar cununa cu spini negri Să...

”Valea Jiului Vibrantă” și… premiantă!
Proiectul intitulat ”Valea Jiului Vibrantă”, inițiat și derulat de reprezentanți din societatea civilă a Văii Jiului reuniți în cadrul consorțiului ”Valea Jiului Implicată” s-a bucurat anul trecut de un real succes în rândul oamenilor, care au participat activ la programele derulate la Petroșani, Petrila și Aninoasa. Tot urmare a acestui proiect, mai multe clădiri publice reprezentative din regiune, printre care...

Hunedoreanca Alexia Ioana Neamţu reprezintă România la Campionatul Mondial First Tech Challenge din SUA
Alexia Ioana Neamţu, elevă în clasa a XI-a la Liceul Teoretic „Traian Lalescu” din Hunedoara și liderul tehnic al echipei hunedorene de robotică RobotX Huneodara este unul dintr ecei patru patru elevi din România selectaţi pentru a face parte din ”Dean’s List”, cea mai prestigioasă selecţie în domeniul roboticii, urmând să reprezinte țara noastră la Campionatul Mondial First Tech Challenge...

Bradul iese în lume. Municipiul din Zărand s-a înfrățit cu trei orașe europene
Patru localități europene au semnat, zilele trecute, la Caspe, în Spania, un acord de înfrățire, devenind în același timp parteneri ai unui proiect european ce are ca principal scop promovarea tradițiilor și culturii din cele trei regiuni ale Uniunii Europene. Alături de orașele Caspe (din Spania), Gaillac (din Franța) și Santa Maria a Vico (din Italia), între semnatarii acestui acord de...
Din rețetele bunicii Nuța / Drob de miel
Atâtea şi atâtea reţete curg în preajma sărbătorilor pe orice canal de informare posibil! Fiecare dintre noi are însă o reţetă proprie cu care spune nu numai că nu dă greş niciodată, dar şi că este cea mai bună. O astfel de reţetă vă prezint şi eu în următoarele rânduri. Veți spune poate că, nefiind o rețetă de specialist, nu...

Micul șahist Rareș Apostu din Petroșani, triplu campion național la Campionatele Naționale de Șah pentru Copii și Juniori de la Eforie Nord
Timp de mai bine de o săptămână, stațiunea Eforie Nord de la Marea Neagră a fost gazda Campionatelor Naționale de Șah pentru Copii și Juniori. După un maraton șahist de 8 zile, la care au participat peste 470 de jucători, juriul competiției desfășurate sub egida Federației Române de Șah a desemnat câștigătorii pe cele 4 categorii de concurs. Prezent la...

Primarul Petroșaniului, voluntar la sărbătoarea Paștelui la Casa Pollicino
Printre multiplele sale activități cotidiene, a devenit deja un frumos obicei al primarului municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi acela de a petrece, în mod special în preajma sărbătorilor, câteva ore bune în compania copiilor de la Casa Pollicino. După exemplul de voluntariat oferit aici în preajma sărbătorilor de Crăciun (moment asupra căruia am informat și noi la vremea respectivă) acum,...

Cele mai noi tehnologii din domeniul protecției mediului prezentate la Universitatea din Petroșani
Ca universitate europeană prin apartenența sa la Consorțiul EurecaPro, Universitatea din Petrtoșani trebuie să fie mereu la curent cu ultimele tendințe ale tehnologiilor în domeniile de activitatea pentru care pregătește specialiști ai noilor generații de ingineri. În acest context s-a înscris și prezentarea celor mai noi tehnologii din domeniul protecției mediului, în cadrul unei conferințe care a avut loc în...

Intensificarea diplomației climatice și comerciale, esențială pentru succesul tranziției verzi în UE
UE trebuie să-și intensifice diplomația climatică și comercială la nivel global, iar în interiorul ei să se asigure de faptul că tranziția verde este justă și se bucură de susținerea societății, a declarat europarlamentarul Iuliu Winkler (UDMR, PPE), miercuri, la Deva, în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit lui Winkler, recent, Global Energy Monitor – un think – thank global...

Asociația Umanitară Kandila promovează valorile europene și politica de coeziune a Uniunii Europene în Valea Jiului
Asociația Umanitară Kandila organizează în zilele de 29, 30 aprilie și 1 mai 2023, evenimentul intitulat ”Unitate în diversitate în Valea Jiului”. Această inițiativă face parte din proiectul ”Valea Jiului se dezvoltă prin Europa”, finanțat în cadrul programului european „Sprijin pentru măsurile de informare privind politica de coeziune a UE”, susținut de Comisia Europeană prin Direcția Generală Politică Regională și...
