Distincție de onoare pentru președintele CJH, la cea mai mare nedeie din Ținutul Pădurenilor

Distincție de onoare pentru președintele CJH, la cea mai mare nedeie din Ținutul Pădurenilor

”Festivalul Plăcintelor pădurenești” de la Poiana Răchițelii este nu doar evenimentul în care tradițiile oamenilor din Ținutul Pădurenilor sunt păstrate cu sfințenie, ci și locul în care vin tot mai mulți oameni, localnici sau turiști din toate ținuturile județului și din multe ale locuri ale țării, pentru a se bucura de cea mai mare și una dintre cele mai frumoase nedei populare din această frumoasă regiune a României.

Acest lucru este posibil acum și datorită investițiilor publice realizate în comuna Cerbăl de Consiliul județean Hunedoara, investiții care odată cu modernizarea arterelor rutiere de acces în satele de pe piscurile din Ținutul Pădurenilor, facilitează accesul rutier în zonă. Acesta este unul dintre motivele pentru care comunitatea locală din Cerbăl l-a împuternicit pe primarul Mircea Costa și echipa consilierilor locali din comuna Cerbăl să-i confere titlul de „Cetățean de onoare” preșeidntelui CJH, Laurențiu Nistor.

Acesta s-a declarat onorat de distincția primită, pe care a acceptat-o chiar în cadrul festivităților prilejuite de ”Festivalul plăcintelor pădurenești” care s-a desfășurat aici zilele trecute. „Am fost onorat să primesc, astăzi, titlul de Cetățean de Onoare al comunei Cerbăl, în cadrul unei ceremonii care s-a desfășurat în cadrul Festivalului Plăcintelor Pădurenești. Sunt mândru de ceea ce s-a realizat până acum în comuna Cerbăl, iar Festivalul Plăcintelor Pădurenești de la Poiana Răchițelii este unul dintre evenimentele de anvergură care pune în valoare tradițiile zonei și atrage, de la ediție la ediție, tot mai mulți participanți. Frumoasa comună din Ținutul Pădurenilor se dezvoltă de la an la an și datorită Consiliului Județean Hunedoara, precum și a faptului că m-am implicat personal în realizarea proiectelor propuse de administrația locală. La rândul meu, am inițiat o serie de proiecte care să ajute la promovarea zonei. Comuna Cerbăl oferă, astăzi, oportunități de dezvoltare a turismului, prin punerea în valoare a tradițiilor, obiceiurilor și gastronomiei locale. Mulțumesc primarului Mircea Costa și Consiliului Local Cerbăl pentru distincția acordată și îi asigur că vor beneficia și în continuare de tot sprijinul meu”, a declarat Laurențiu Nistor, preșeidntele CJH.

Alături de Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, a fost onorat cu o plachetă conferintă de primarul comunei Cerbăl, Mircea Costa cu prilejul Festivalul plăcintelor pădurenești. „Îi mulțumesc domnului primar pentru acest semn de apreciere și mă bucur că am putut și pot ajuta zona. Izolarea a păstrat tradițiile, dar în vremurile noastre comunicațiile sunt esențiale și am sprijinit prin atribuțiile pe care mi le conferă funcția dezvoltarea infrastructurii rutiere, cel mai recent exemplu fiind drumul de 10 kilometri dintre Feregi și Poiana Răchițelii, care permite un acces mult mai facil spre inima Ținutului Pădurenilor. ar semnele se văd, dacă ne raportăm fie și doar la acest festival, animat prin prezența a mii de oameni. Sigur că festivalul are durată limitată, dar ecourile sale vor prinde aripi peste crestele Munților Poiana Ruscăi și anual, din ce în ce mai mulți vizitatori vor veni să-i vadă pe pădureni la ei acasă, să le vadă satele, bisericile, cum ar fi cea de marmură, de la Alun, să guste plăcintele pădurenești, să admire peisajele, să se cazeze la pensiunile care există deja sau vor apărea”, a declarat Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara.