„Doamne şi Stăpânul vieţii mele… duhul grijii de multe, nu mi-l da mie.”
„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău. Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.
(Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul sau „Rugăciunea Postului Mare”)
„Duhul grijii de multe” este o stare de agitație sufletească ce ne distrage de la adevărata noastră menire. Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae o consideră prima cauză a patimilor, pentru că ne fură atenția de la viața duhovnicească și ne risipește în lucruri mărunte.
Grija de multe este o capcană subtilă, care ne dă impresia că suntem ocupați cu lucruri esențiale, dar în realitate ne împrăștie mintea și ne îndepărtează de cele cu adevărat importante. Într-o lume plină de agitație, suntem adesea tentați să ne umplem timpul cu activități, responsabilități și preocupări care nu ne aduc pace, ci mai degrabă frământare și oboseală sufletească.
Sfântul Teofan Zăvorâtul ne arată că această risipire a atenției și dorința de a controla totul vin dintr-o lipsă profundă: o pustiire a minții, voinței și inimii. Ne putem întreba: când am stat ultima dată în liniște, fără să fim tulburați de grijile zilnice? Când ne-am lăsat cu adevărat în grija lui Dumnezeu, în loc să încercăm să ținem totul sub control?
Postul este un timp potrivit pentru a ne cerceta sufletul și pentru a încerca să ne eliberăm de această goană după „multe”. Prin rugăciune, prin renunțarea la lucrurile neesențiale și printr-o reorientare a inimii spre Dumnezeu, putem învăța să trăim cu mai multă simplitate, cu mai multă încredere și cu mai multă pace lăuntrică.
Când viața devine o fugă continuă după „multe”, pierdem esențialul: liniștea inimii și comuniunea cu Dumnezeu. Postul este un prilej de a ne regăsi echilibrul, de a reduce zgomotul grijilor și de a ne lăsa sufletul să se hrănească din cele duhovnicești.