Guvernul României a aprobat, în ședința din 11 iulie 2024, o Hotărâre care prevede realizarea unui nou nod rutier pe autostrada A1, la km 362+813 – DC 129 (Sântuhalm). Amplasat pe raza comunei Hărău, noul nod rutier va facilita accesul spre și dinspre A1 în imediata vecinătate a municipiului Deva și va contribui la fluidizarea traficului și la o siguranță rutieră sporită.
Președintele Consiliului județean Hunedoara, Laurențiu Nistor salută decizia adoptată de Guvernul României, având în vedere inclusiv faptul că aceasta vine ca urmare a demersurilor făcute în acest sens de administrația județeană. „Împreună cu echipa mea de la Consiliul Județean Hunedoara am făcut numeroase demersuri către Ministerul Transporturilor pentru realizarea de noi noduri rutiere de acces spre și dinspre autostradă, astfel încât cei peste 100.000 de locuitori din zona Deva – Hunedoara – Simeria să beneficieze de condiții de trafic dintre cele mai bune. Îi mulțumesc premierului Marcel Ciolacu pentru că a înțeles necesitatea realizării acestei investiții, precum și ministrului transporturilor, Sorin Grindeanu, pentru că a dat curs solicitărilor noastre de fluidizare a traficului în această zonă. Noul nod rutier situat la jumătatea distanței dintre Simeria Veche și Șoimuș vine și în sprijinul conducătorilor auto care utilizează Culoarul Trafic Mureș Nord, ca rută alternativă de deplasare”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele Consiliului județean Hunedoara.
Acesta precizează că în paralel, în baza unui parteneriat încheiat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Consiliul Județean Hunedoara a demarat un proiect de investiții care prevede realizarea legăturii directe a municipiilor Deva și Hunedoara cu Autostrada A1, în zona comunei Hărău. ”Realizarea „TransRegio Hunedoara – Sântuhalm – A1” presupune modernizarea a 9,3 kilometri din actualul drum județean 687 până la intersecția cu DN7, arteră care trebuie adusă la standardul de drum TransRegio. Pentru a doua parte a legăturii se propune un nou drum de legătură de 4,45 km, care pornește din zona intersecției de la Sântuhalm, la care se adaugă un pod peste calea ferată și un pod nou peste Mureș în dreptul comunei Hărău. Fondurile destinate construcției vor fi asigurate de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR)”, a mai spus președintele CJH, Laurențiu Nistor.
Guvernul a aprobat în ședința din 11 iulie 2024 inclusiv indicatorii tehnico – economici aferenţi obiectivului de investiţii ,,Nod rutier A1 (km 362+813) – DC 129 (Sântuhalm)”, judeţul Hunedoara. Valoarea totală a investiției se ridică la 119.513.000 de lei, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional Transport 2021-2027, dar și de la bugetul de stat.
Investiția va fi realizată de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, iar durata de execuție este de 12 luni.