Consecvente în promovarea sportului și susținerea generatorilor de performanță sportivă din comunitatea locală, autoritățile publice locale din municipiul Lupeni au decis să-i acorde sprijin și în acest an veteranului sportiv Petru Ambruș, în vederea înscrierii și participării sale la competițiile naționale și internaționale de atletism pentru veterani care vor avea loc în cursul acestui an.
Potrivit primarului municipiului Lupeni, în acest scop Consiliul local Lupeni a aprobat alocarea unei sume de 2500 de lei, solicitată de către veteranul sportiv Petru Ambruș pentru susținerea unei cote din costurile necesare pentru participarea la evenimentele sportive din anul 2019. ”Activitatea sportivă a domnului Petru Ambruș în cadrul competițiilor destinate veteranilor este binecunoscută și apreciată de întreaga noastră comunitate. Ținând cont de rezultatele obținute de domnia sa și în anii precedenți precum și de întreaga sa carieră sportivă, consider necesară și binevenită sprijinirea participării sale la competițiile din anul 2019 și am solicitat Consiliului local să aprobe acordarea sprijinului financiar solicitat de domnul Ambruș. În același timp, îi doresc ambițiosului nostru concitadin, multă sănătate, putere și succes în competițiile anului 2019”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
Atletul veteran Petru Ambruș are 83 de ani, și reprezintă cu cinste municipiul Lupeni, Valea Jiului și întreaga Românie la cele mai importante competiții de alergare din țară și din lume, destinate atleților veterani. De-a lungul timpului, Petru Ambruș și-a adjudecat de trei ori titlul de campion național și balcanic, fiind selecționat în echipa națională de atletism-veterani a României