Președintele Consiliului județean Hunedoara, Mircea Flaviu Bobora și administratorul public Costel Avram au luat decizia de a se autoizola la domicliu după ce au aflat că Florin Oancea, primarul municipiului Deva a fost confirmat ”Pozitiv” la testul pentru COVID-19. Cei doi au precizat că au avut în aceste zile întâlniri cu primarul municipiului Deva, motiv...
Cinci cazuri noi de infectare cu COVID-19 în Valea Jiului
Numărul persoanelor care fac parte din contacții femeii de 26 de ani din Valea Jiului care a fost infectată cu COVID-19 a crescut la 12, după ce testele unora dintre persoanele aflate în izolare au confirmat apariția virusului la alte 5 persoane. Este vorba despre doi copii ai unuia dintre medicii de la Spitalul din...
Decizii adoptate în Comitetul național pentru Situații Speciale de Urgență privind trecerea la scenariul 3 al crizei generate de extinderea COVID-19
Astăzi, 14 martie, Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență a adoptat o hotărâre pentru instituirea unor măsuri pentru evitarea răspândirii COVID-19 (coronavirus). Prin hotărârea CNSSU au fost aprobate, recomandările ”Grupului de analiză”, care vizează: relațiile personalului Companiei Naționale Poșta Română cu persoanele aflate în autoizolare; relațiile echipelor de intervenție (apa, canal, gaze,...
Consiliul județean Hunedoara ia măsuri pentru asigurarea asistenței medicale în contextul creșterii numărului de infecții cu noul Coronavirus
Consiliul județean Hunedoara informează că spitalele publice din administrarea CJH fac noi demersuri pentru asigurarea asistenței medicale de specialitate având în vedere evoluția cazurilor de îmbolnăvire cu 2019-nCoV pe teritoriul României. Astfel, la Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Deva au fost dispuse măsuri suplimentare pentru a asigura spații de tratament, echipamente medicale și eficiența actului...
Test cu rezultat ”Pozitiv” la noul Coronavirus pentru trei importanți lideri ai PNL Hunedoara
Președintele PNL Hunedoara, deputatul Lucian Heiuș, primvicepreședintele Adrian Nicolae David (administrator public al municipiului Deva) și primarul municipiului Deva, Florin Oancea (vicepreședinte al PNL Hunedoara) au fost confirmați pozitiv la testul pentru coronavirus. Aceștia au intrat zilele trecute în autoizolare la domiciliu, după ce au aflat că senatorul PNL Vergil Chițac a fost confirmat pozitiv...
Bilanț epidemiologic în județul Hunedoara, la data de 14 martie
Potrivit ultimelor cifre de bilanț epidemiologic comunicate de Instituția Prefectului județului Hunedoara, la data de 14 martie 2020 în județul Hunedoara se află în izolare la domiciliu 257 persoane iar 31 persoane sunt în centre de carantină. De asemenea, în județul Hunedoara sunt înregistrate până la această oră, 9 persoane care au contactat virusul, două...
Măsuri și recomandări preventive ale autorităților de la Lupeni privind epidemia de coronavirus
Primarul municipiului Lupeni informează că, în contextul epidemiologic actual de la nivel regional și național, se impune luarea unor măsuri locale urgente pentru protejarea sănătății tuturor. În acest context, la nivelul Municipiului Lupeni, cu scopul prevenirii răspândirii virusului COVID – 19, primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță,. reamintește că încă din data de 11 martie 2020...
Continuă lucrările de modernizare a parcărilor în municipiul Lupeni
Printre lucrările edilitare de maxim interes nu doar pentru reprezentanții administrației publice locale, ci și pentru foarte mulți locuitori ai municipiului Lupeni, cele privind amenajarea de noi locuri de parcare pe raza localității au un rol esențial. Asta deoarece numărul autoturismelor a crescut foarte mult în ultimii ani și la Lupeni, iar perspectivele de dezvoltare...
STUDIU / Relaxare fără planuri: Somnul ca experiență
Ziua Mondială a Somnului are loc în fiecare an pe 13 Martie, iar în acest context echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro a adunat informații interesante despre paturile de hotel și a selectat locații în care somnul este privit ca o experiență memorabilă, nu doar ca o necesitate. În fond, 67% dintre români...