Pentru că localitățile Lupeni și Uricani, din zona de vest a Văii Jiului nu au beneficiat până acum de investiții în reabilitarea rețelelor de apă și canalizare, în cadrul primei etape din proiectul implementat de Apa Serv Valea Jiului din fonduri europene, în proiectele din etapa a doua de finanțare, pe POIM, compania de apă a prevăzut acum mai multe investiții, care vizează atât modernizarea rețelelor de apă și canalizare, dar și extinderea rețelei de alimentare cu apă potabilă.
Astfel, la Uricani, unul din contractele de investiții aferente proiectului derulat de Apa Serv cu fonduri europene, prevede extinderea rețelelor de alimentare cu apă potabilă pentru mai multe zone din localitatea Câmpu lui Neag. Directorul general al Spa Serv, Cristian Ionică arată că peste 500 de gospodării de aici vor beneficia, la finalul lucrărilor, aflate acum în plin proces de execuție, de apă potabilă, prin racordarea la uzina de apă de la Valea de Pești. ”În orașul Uricani, pe lângă lucrările de reabilitare a rețelelor de apă și canalizare, investim bani europeni pentru a extinde rețeaua de alimentare cu apă potabilă și la o parte din gospodăriile din zona Câmpu lui Neag. Practic, construim o nouă conductă magistrală de 4 km, de la uzina de apă Valea de Pești către localitatea Cîmpu lui Neag, dar și aproape 7 km de conducte de distribuție. Noi considerăm această lucrare deosebit de importantă, prin prisma faptului că peste 500 de gospodării care sunt în prezent alimentate de la o sursă de apă brută care a aparținut fostei mine Câmpu lui Neag vor avea acces la o apă potabilă de cea mai bună calitate, din barajul de la Valea de Pești”, a declarat Cristian Ionică, directorul general al ASVJ.
Acesta crede că pentru cei peste 1000 de oameni din zonă care vor beneficia de apă de calitate li se face, într-un fel, și dreptate, dacă avem în vedere fie și doar faptul că deși principala sursă de alimentare cu apă potabilă a Văii Jiului se află aici, gospodăriile din zonă sunt alimentate de la o sursă neconformă de apă, nepotabilă și cu probleme în asigurarea continuității serviciului și parametrilor de calitate.
În cadrul proiectului de investiții, pe lângă realizarea magistralei de aducțiune și a rețelei de distribuție, în zona Câmpu lui Neag va fi realizat și un rezervor de alimentare în zona străzii Paroșeni, cu apă din barajul de la Valea de Pești, rezervor din care vor fi alimentate cele aproximativ 500 de gospodării cuprinse în această etapă de investiții.
Și pe raza municipiului Lupeni, investițiile realizate de Apa Serv cu fondurile europene alocate programului de modernizare a rețelelor de apă și canalizare, se urmărește pe de o parte creșterea calității serviciilor și, pe de altă parte, racordarea la acest important serviciu de utilitate publică a consumatorilor din zonele mai vechi ale localității. Astfel, după cum precizează Florin Donisa, directorul Departamentului Exploatare al Apa Serv, odată cu acest program de investiții, peste 1200 de gospodării zonele mărginașe ale municipiului Lupeni vor beneficia de rețele de alimentare cu apă potabilă nou-nouțe. ”În proiectul pe care-l derulăm în municipiul Lupeni, cu bani europeni, este vorba despre reabilitarea și modernizarea de peste 20 de km de conducte de alimentare cu apă potabilă de aducțiune, respectiv de distribuție, precum și de peste 12 km de rețele de canalizare. O noutate este și faptul că că în zonele care erau alimentate până acum din sursa Braia, în proiectul de investiții am prevăzut lucrări care ne vor permite să alimentăm beneficiarii noștri și din sursa de la Valea de Pești. Astfel, apariția oricărei probleme la stația de tratare Braia ne va permite să mutăm alimentarea celor peste 1000 de abonați deserviți de această stație din sursa de la Valea de Pești, acest lucru însemnând practic atingerea obiectivului de a garanta livrarea apei potabile 24 de ore din 24. Pe noile noastre rețele de alimentare vom monta și 1200 de apometre iar, practic aceste gospodării care se alimentau de la unele din cele mai vechi rețele de apă din Valea Jiului vor primi apă pe o rețea complet modernizată, așa cum vor avea parte și de un sistem nou de canalizare”, a declarat Florin Donisa.
Acesta arată că printre cei care vor beneficia de aceste investiții, se numără, spre exemplu, locuitorii din cartierele Ștefan, Braia sau Viitorului, zone în care au fost semnalate în ultimii ani cele mai mari probleme în legătură cu situația rețelelor de apă și canalizare.
În atenția Apa Serv Valea Jiului se află și celelalte localități ale Văii Jiului, în care se derulează de altfel, în prezent, ample lucrări de modernizare a rețelelor de apă și canalizare, cu fonduri europene accesate de compania de apă în cadrul proiectului ”Reabilitarea rețelelor de apă și canalizare din Valea Jiului (etapa a II-a)”, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). De altfel, primele două contracte de lucrări din cadrul acestui proiect, care au vizat modernizarea de rețele de apă și canalizare din municipiul Petroșani, s-au încheiat la începutul acestei luni.