Cei mai buni 13 tineri interpreți de muzică ușoară și-au disputat, la finalul acestei săptămâni, premiile unuia dintre cele mai apreciate concursuri de interpretare a muzicii ușoare pentru copii din țara noastră. Ediția a VI-a a festivalului-concurs ”Deva Star Music” a fost, ca de fiecare dată, o întrecere a unor voci de copii cu adevărat...
Analiză / O poezie de Anca Ciolca
În catacombele mele lava clocotește. mă agăț disperată, cu gheare de leoaică, de scorburile prin care mi se furișează dorințe absurde și plăceri nefaste. Iubirea absolută e prizonieră în lanțuri. Îmi sunt alveolele pline, picur din mine, mă sorb și mă dezmierd. Agonic, întoarsă dintr-o lungă hibernare, îmi savurez feminitatea din pocale de argint.
Tehnici Yoga deslușite la Petrila, cu prilejul Zilei Internaționale Yoga
Petrilenii vor avea ocazia să cunoască o serie de tehnici Yoga și chiar să se familiarizeze cu acestea în cadrul unui eveniment organizat de Biblioteca orășenească ”Gheorghe Ittu” din Petrila, care va avea loc cu ocazia Zilei Internaționale Yoga. Acest eveniment este programat să se desfășoare pe platoul din fața Casei de Cultură ”Ladislau Schmidt”...
Pictori din București expun la Galeria Națională de Artă ”Forma” din Deva
Galeria Națională de Artă ”Forma” din municipiul Deva găzduiește, în perioada 22.06.2021 – 14.07.2021 o expoziție colectivă de artă plastică. Expoziția este organizată de Filiala Deva a Uniunii Artiștilor Plastici din România și Filiala de Pictură a UAP București, cu sprijinul Consiliului județean Hunedoara, sub genericul ”Pictori din București”. Pe simeze vor fi urcate lucrări...
Soluții și măsuri pentru punerea în valoare a cetății dacice Costești-Cetățuie
Cetatea dacică de la Costești-Cetățuie din Munții Orăștiei este un alt important obiectiv istoric și turistic hunedorean inclus în Patrimoniul UNESCO pe care autoritățile încearcă acum să-l pună în valoare. Între timp, grație eforturilor făcute de voluntarii Asociației Ambulanța pentru Monumente Transilvania Sud, în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului și cu susținerea Universității ”Babeș-Bolyai” Cluj...