Nici nu putea fi o coincidență mai frumoasă decât aceea ca în Ziua Sânzienelor, românii de pretutindeni să poată sărbători, în același timp, Ziua Universală a Iei, parte a elegantului port tradițional românesc.
În această zi, parcă pentru a confirma că dincolo de minuțioasa și exacta lor activitate profesională, sunt și adevărate fete Cosânzene, doamnele și domnișoarele care fac parte din colectivul INCD INSEMEX Petroșani au venit astăzi la muncă, spre cinstea lor și admirația colegilor, îmbrăcate în ii colorate și brodate, în semn de adânc respect pentru acest element vestimentar unic, specific românilor autentici.
De altfel, a intrat într-o frumoasă obișnuință a doamnelor de la INSEMEX ca Ziua Universală a Iei să fie și aici sărbătorită, așa cum se cuvine, după cum grăiește și imaginea care însoțește această știre.
Ziua Universală a Iei se sărbătorește în fiecare an, pe 24 iunie. Sărbătoarea iei promovează cămașa din pânză cu broderii impresionante, care amintește de lada cu zestre a bunicii. Bluza tradițională românească este celebrată de români odată cu Sânzienele și cu Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.