Reprezentanții Consiliilor Județene Hunedoara, Gorj și Dolj au semnat joi, 2 septembrie 2021 la Tg. Jiu un Memorandum de înțelegere care vizează crearea unei axe de dezvoltare teritorială integrată a celor trei județe. Documentul parafat în cadrul întâlnirii găzduite de Consiliul Județean Gorj deschide calea constituirii Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Conurbația Jiului”.
Vicepreședintele CJH, Ion Bădin desemnat să participe la semnarea acestui document, apreciază că sructura teritorială de cooperare intercomunitară Conurbația Jiului este o inițiativă locală inovatoare prin faptul că vine direct de la nivelul administrațiilor, ca un răspuns ferm la provocările locale și ca o decizie asumată de parteneri, pentru o dezvoltare economică mai puternică și sustenabilă.
Semnatarii Memorandumului au fost de acord că prin crearea acestei axe de dezvoltare și cooperare localitățile din cele trei județe vor deveni mai atractive pentru investitori și au șanse să prospere. O astfel de asociere oferă județelor Hunedoara, Gorj și Dolj oportunitatea de a accesa direct fonduri europene.
Conurbația Jiului se va concentra pe patru mari arii de dezvoltare, după cum urmează: infrastructura de conectare și accesibilizarea întregii zone, instituții interconectate și performante în serviciul cetățenilor și turiștilor, investiții în calitatea vieții locuitorilor din întreaga zonă și măsuri de inserție și suport pentru grupurile marginalizate și minoritare.
Conurbația Jiului este importantă pentru România, întrucât are potențialul de a deveni un model pentru alte zone din țară, atât urbane cât și rurale, de unire de forțe pentru întărirea capacității administrative și de negociere cu Guvernul central și investitorii privați.
Memorandumul de înțelegere a fost semnat în cadrul evenimentului de lansarea a raportului „Tranziția sustenabilă a județului Gorj”, document-suport pentru Planul Teritorial pentru o Tranziție Justă aferent Județului Gorj. Întâlnirea a fost organizată de către Consiliul Județean Gorj și Fundația Greenpeace România.