O nouă ediție a concursului național de alergare montană desfășurat sub genericul ”Castelul din Carpați” va avea loc la începutul lunii octombrie în Pasul Vîlcan.
Evenimentul sportiv ce poartă numele proiectului de dezvoltare turistică al zonei Pasul Vîlcan, proiect derulat de autoritățile locale din municipiul Vulcan, este organizat de pasionatul sportiv și promotor al turismului din Valea Jiului Daniel Hălăstăuan, cu sprijinul Primăriei și Consiliului local al municipiului Vulcan.
Anul acesta, concursul național de alergare montane va avea loc pe data de 2 octombrie, startul urmând să aibă loc la ora 11,00 din stațiunea Pasul Vîlcan. ”Povestea va începe în Pasul Vâlcan cota 1300, pe un traseu bine marcat de 14 km cu 560 m diferență pozitivă de nivel, străbătând drumuri forestiere, poteci de munte și goluri alpine. Pe toată această distanță concurenții vor beneficia de puncte de hidratare și alimentare. Așteptăm în număr cât mai mare iubitorii muntelui, fie ei sportivi sau suporteri, să participe la aceste eveniment care va fi urmat și de un after-party în atmosfera unică a distracției la munte”, spune Daniel Hălăstăuan.
Acesta a mai precizat să înscrierea în acest concurs și participarea sunt gratuite.
Etapa va avea două categorii (băieți – fete) ambele împărțite în patru grupe de vârstă, premiindu-se primele 3 din fiecare grupă cu medalii, diplome și bani. Grupele de vârstă în care se vor desfășura întrecerile sunt următoarele: 18-30 de ani, 31-40 de ani, 41-50 de ani, +51 de ani.
Link către formularul de înscriere: https://forms.gle/DuhiMDX41ucxW6cA9
Pentru mai multe detalii: tel. 0723 331 654 – Daniel Halastăuan, e-mail: daniel_halastauan@yahoo.com