Universitatea din Petroșani a publicat rezultatele celei de-a doua sesiuni de admitere, organizată în luna septembrie 2021, pentru locurile rămase disponibile după finalizarea sesiuni de admitere din iulie.
Lista completă a rezultatelor admiterii la toate cele 3 facultăți componente, atât pentru studiile de licență cât și pentru cele de master poate fi consultată pe pagina web a Universității din Petroșani, secțiunea Admitere sau urmând linkul următor: https://www.upet.ro/admitere/2021/rezultate/
Candidații declarați admiși trebuie să finalizeze, până cel târziu la data de 24 septembrie 2021 procedura de înmatriculare pentru a confirma locul ocupat prin concursul de dosare. Procedura de înmatriculare constă în achitarea taxei de înmatriculare, respectiv în depunerea, în original, a diplomelor din dosarul depus la înscriere. Taxa de înmatriculare este de 30 lei pentru studii de licență, respectiv 60 lei pentru studii de master, iar aceasta trebuie achitată până cel târziu la data de 24 septembrie 2021, dovada plății urmând să fie prezentată la secretariatul facultății. De asemenea, diplomele de studii din dosarul electronic de înscriere trebuie depuse în original pentru confirmarea locurilor „român buget” (fără taxă). Pentru studenții care au fost admiși la locurile cu taxă, se depun la dosar actele în copie xerox, actele în original urmând să fie prezentate comisiei doar pentru certificarea cu originalul.
Înmatricularea se face la comisiile de admitere la sediul Universității.
Rezultatele finale ale concursului de admitere la Universitatea din Petroșani – sesiunea septembrie 2021 vor fi publicate, pe pagina web a Universității din Petroșani, pe 25 septembrie 2021.