Testări PCR, disponibile în scurt timp și la Spitalul de Urgență din Petroșani

Home Stiri la zi Testări PCR, disponibile în scurt timp și la Spitalul de Urgență din Petroșani
Testări PCR, disponibile în scurt timp și la Spitalul de Urgență din Petroșani

Aparatul Real Time PCR, achiziționat de Spitalul de Urgență Petroșani, a fost în sfârșit inclus în Programul național de supraveghere și control a bolilor transmisibile prioritare, potrivit unei adrese primite de la Ministerul Sănătății.

În cel mai scurt timp, va fi emis și Ordinul de Ministru în acest sens, urmat de publicarea lui în Monitorul Oficial, iar odată cu acesta, la Spitalul de Urgență din Petroșani vor putea începe testările cu acest echipament. Aparatul de testare a infecțiilor cu virusul SARS -CoV-2 este cu atât mai util cu cât pe o rază de 100 de km nu există niciun astfel de aparat. După ce va intra în circuitul național de testare, nu va mai fi necesar ca probele prelevate să fie trimise la Deva sau la Hunedoara pentru analiză, așa cum se întâmplă acum.

Spitalul de Uregnță din Petroșani a achiziționat, cu sprijinul autorităților locale de la Petroșani, acest aparat medical, pe fondul crizei sanitare generate de pandemie. Introducerea în programul național a PCR-ului de la Spitalul de Urgență Petroșani a întârziat însă foarte mult timp la Ministerul Sănătății, unde o decizie în acest sens a fost luată de curând. Acest aspect a fost semnalat și de primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi care a ținut să-i mulțumească ministrului interimar al sănătății, Cseke Attila, pentru finalizarea acestui demers. Noul echipament aduce un element în plus în lupta cu pandemia, pentru că acesta va deservi de altfel nu doar municipiul Petroșani, ci și celelalte localități din Valea Jiului.