Județul Hunedoara pe primul loc în regiunea 5 Vest, în privința ocupării locurilor în învățământul dual

Home Educație Județul Hunedoara pe primul loc în regiunea 5 Vest, în privința ocupării locurilor în învățământul dual
Județul Hunedoara pe primul loc în regiunea 5 Vest, în privința ocupării locurilor în învățământul dual

Clasele de învățământ dual din județul Hunedoara se bucură de un succes tot mai mare în rândul angajatorilor, aflați în căutarea de forță de muncă calificată. Astfel, potrivit unei statistici realizate la nivelul județului Hunedoara, în ceea ce privește interesul colaborării mediului de afaceri cu unitățile școlare care derulează programe de învățământ, dacă anul trecut s-au înregistrat doar 35 solicitări din partea firmelor hunedorene cu activitate de producție, în acest an au fost depuse 136 cereri de intenție pentru susținerea elevilor care se vor înscrie pentru școlarizare în învățământul dual. Acest fapt situează județul Hunedoara pe primul loc în regiunea 5 Vest, în privința ocupării locurilor în acest tip de învățământ.

Situația este apreciată și la nivelul Instituției Prefectului județului Hunedoara, care este de altfel partener al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara în derularea proiectului ”Școală și carieră. Fii meseriaș !” În acest context, Prefectul județului, Călin Petru Marian a participat, împreună cu subprefectul Lorincz Szell, la discuțiile privind etapa în care se află acest proiect. Întâlnirea a avut loc la Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” din Deva.

Reprezentanți ai unor firme mari din județ, care au nevoie de forță de muncă specializată pe anumite domenii, au prezentat solicitările lor privind școlarizarea tinerilor în obținerea calificărilor solicitate pe piața forței de muncă. Pe de altă parte, conducerea Inspectoratului Școlar Județean i-a informat pe participanții la întâlnire despre situația școlarizării în acest tip de învățământ profesional și ofertele educaționale pentru anul 2021 – 2022. La final, conducerea liceului a prezentat dotarea tehnică pusă la dispoziția elevilor care se pregătesc în învățământul profesional și dual.