Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu anunță reprezentațiile finalului de an

Home Cultură Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu anunță reprezentațiile finalului de an
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu anunță reprezentațiile finalului de an

Scena Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu va găzdui, până la finalul anului 2021, unele dintre cele mai iubite producții ale Naționalului sibian. Programul pentru această perioadă este variat și include spectacole dedicate Crăciunului, dar și comedii și drame.

În perioada premergătoare Zilei Naționale, publicul se poate bucura de premiera „Trei surori”, regia Andreea și Andrei Grosu, și de spectacolul „Sunt o babă comunistă”, regia Mariana Mihu-Plier.

Programul a suferit și o serie de modificări din cauza indisponibilității unui actor din distribuție: spectacolul „Îmi place cum miroși” programat inițial în 30 noiembrie 2021, a fost înlocuit cu „Sunt o babă comunistă”, iar „Conferința iraniană”, programată în 18 decembrie 2021, a fost înlocuită cu spectacolul „Țesătorul de vise”. Cei care au cumpărat bilete pentru aceste reprezentații își pot recupera contravaloarea de la Agenția Teatrală Sibiu.

Până la finalul lunii decembrie, pe scena TNRS au loc constant reprezentații teatrale. Spectacolele au loc la Sala Mare a TNRS, din b-dul Corneliu Coposu, nr. 2, în zilele programate, începând cu ora 19:00, cu excepția reprezentațiilor care sunt programate duminica și care vor începe la ora 17:00.

Biletele sunt disponibile online pe www.tnrs.ro, și la Agenția Teatrală din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu, nr. 17. Accesul publicului la reprezentații este permis doar în baza certificatului verde COVID, iar locurile sunt disponibile în limita a 30% din capacitatea sălii. Prețul unui bilet este 30 lei, respectiv 25 lei cu preț redus.

Programul Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu în perioada 27 noiembrie – 23 decembrie 2021 

  • Sâmbătă, 27 noiembrie, și duminică, 28 noiembrie – ora 19:00

„Trei surori” de A.P. Cehov. Traducerea din limba rusă: Vladimir Turturica. REGIA: Andrei și Andreea Grosu. SCENOGRAFIA: Vladimir Turturica. MUZICA: Mihai Dobre. ASISTENT REGIE ȘI SUFLEUR: Corina Predescu. MANAGER PROIECT: Claudia Maior. În distribuție:  Raluca Iani, Ofelia Popii, Gabriela Pîrlițeanu, Ciprian Scurtea, Adrian Neacșu, Marius Turdeanu, Iustinian Turcu/ Andrei Gîlcescu, Horia Fedorca, Adrian Matioc, Cendana Trifan, Diana Văcaru–Lazăr, Mariana Mihu–Plier, Mihai Coman, Viorel Rață

„Un sunet lung și ascuțit ne rămâne lipit de creier. E soundtrack-ul tuturor momentelor în care am fi putut fi fericiți. În care ni s-ar fi schimbat viața. E sunetul ratării repetate care se scrie cu litere majuscule pe fruntea fiecăruia dintre noi. Un țiuit surd din ureche până în creier și din creier până în suflet. Eroii ne-eroi ai lui Cehov sunt cel mai aspru studiu asupra fericirii. Fericire. Fericirea. Ea, care uită să apară la câte unii. Despre care doar citim sau cu care ne închipuim întâlniri” – Andrei și Andreea Grosu.

  • Marți, 30 noiembrie 2021 – ora 19:00

„Sunt o babă comunistă” după Dan Lungu. SCENARIUL ȘI REGIA: Mariana Mihu-Plier. Cu Dana Taloș

„Este povestea unei femei care în vremea comunismului fuge de la sat la oraș pentru o viață mai bună. După 1989 am vrut să ștergem tot ce a însemnat comunismul. Am dărâmat cu disperare statui, fabrici, uzine, numai că în mintea individului e mai greu de dărâmat. Mentalitățile nu se schimbă peste noapte iar „meandrele” democrației pot fi la fel de chinuitoare pentru individ precum traiul într-un regim restrictiv”, Mariana Mihu-Plier.

  • Sâmbătă 4 decembrie 2021 – ora 19:00

„Mici crime conjugale” de Eric-Emmanuel Schmitt. Un spectacol de Mariana Cămărășan și Amalia Iorgoiu. În distribuție: Diana Fufezan și Adrian Matioc

Poate supraviețui iubirea? Nu numai după diminuarea impactului inițial al primei întâlnirii, dar chiar și după confruntarea cu timpul, cu iluziile și deziluziile, cu amăgirea și dezamăgirea?

  • Duminică 5 decembrie 2021 – ora 17:00

„Steaua fără nume” de Mihail Sebastian. REGIA: Florin Coșuleț. ASISTENT REGIE: Sanda Anastasof DECOR: Alin Gavrilă COSTUME: Corina Boboc – Giorgescu VIDEO: Daniel Munteanu MANAGER PROIECT: Luminița Bîrsan ASISTENT PROIECT: Denisa Ciocoiu În distribuție: Vlad Robaș, Cendana Trifan, Adrian Neacșu, Serenela Mureșan, Florin Coșuleț, Mihai Coman, Patricia Buraga, Viorel Rață, Sanda Anastasof

O iubire… vijelioasă, meteorică, incandescentă, precum un corp ceresc intrat în atmosfera pământului! Arderea e unică, spectaculoasă, dar și rapidă, consumându-se paradoxal, în timp ce se dezintegrează.

  • Joi, 9 decembrie 2021 – ora 19:00

„Tom și Jerry 4.0” Adaptare după „Jerry and Tom”, de Rick Cleveland. TRADUCEREA: Florin Piersic Jr. REGIA: Florin Piersic jr. SCENOGRAFIA: Tudor Prodan. DIRECTOR DE IMAGINE: Alexandru Condurache. CAMERA ȘI EDITARE VIDEO: Alexandru Condurache și Florin Piersic Jr. SUNET: Ovidiu Păcurar. ASISTENT REGIE: Corina Predescu. COORDONATOR MARKETING: Daria Ciobanu. MANAGER PROIECT: Claudia Maior. În distribuție: Marius Turdeanu, Ali Deac, Pali Vecsei

Nu, „Tom și Jerry” nu este un desen animat! Este mai degrabă un film de acțiune pentru oameni mari. Este un text îndrăzneț și un spectacol pe măsură despre crimă și „compasiunea care e cel mai mare dușman”, destinat amatorilor de senzații tari și, mai ales, de umor negru. „Tom și Jerry” e ca un blockbuster american cu de toate à la Tarantino.

  • Vineri, 10  decembrie 2021 – ora 19:00

„Orb de mină” de Csaba Székely. REGIA: Bogdan Sărătean. SCENOGRAFIA: Mihai Păcurar. TRADUCERE DIN LIMBA MAGHIARĂ: Sándor László şi Izabella Varró. În distribuție: Mihai Coman, Emőke Boldizsár/Codruța Vasiu, Gabriela Pîrlițeanu/ Ioana Cosma, Pali Vecsei, Cristian Stanca

Sat de munte. Transilvania. Zilele noastre. Oameni singuri. Singuri împreună. Un străin tulbură liniștea așezării. E polițist. Investighează ceva. După sosirea lui nimic nu va mai fi la fel. Iar aparenta liniște a așezării pare să ascundă monștri. Care ies la iveală în cele mai diverse forme: lăcomie, xenofobie, crimă.

  • Sâmbătă, 11 decembrie 2021 – ora 19:00

„The HOPE Project” un spectacol de Bogdan Sărătean. Asistent proiect: Denisa Bar. Coordonator proiect: Luminița Bîrsan. În distribuție: Cristian Stanca, Codruța Vasiu, Veronica Arizancu, Ioana Blaga Frunzescu, Cătălin Neghină, Eduard Pătrașcu, Vlad Robaş, Cristina Stoleriu

O scenă de teatru goală. Niciun decor. Nicio regie. Doar actori în căutarea unei idei pentru un spectacol. Cine dă startul? Care să fie miza viitoarei producții? Cum poți transforma propria biografie într-un material scenic? The HOPE Project ne propune o plonjare în laboratorul de creație al actorului care, în munca sa cu sine însuși, își poate transforma propria poveste într-un adevărat spectacol.

  • Duminică, 12 decembrie 2021 – ora 17:00

„Cerere în căsătorie” de A. P. Cehov. REGIA: Robert Raponja. SCENOGRAFIA: Carmencita Brojboiu. În distribuție: Ofelia Popii, Pali Vecsei, Adrian Matioc

Natalia Stepanova cunoaște întortocheatul drum spre căsătorie în momentul în care pretendentul său, Lomov – un personaj ipohondru și suspicios – își face curaj să îi ceară mâna. În loc ca legătura dintre ei să se dezvolte într-o dragoste armonioasă, între cei doi crește o tensiune care culminează cu un adevărat scandal, din cauza faptului că ei sunt mereu pe poziții contradictorii.

  • Joi, 16  decembrie 2021 – ora 19:00

„Încoace și încolo” de Ödön von Horvath. Traducere în limba română de Dan Stoica. REGIE: Alexander Riemenschneider. SCENOGRAFIE: David Hohmann . MUZICĂ: Tobias Vethake. ASISTENT REGIE ȘI COORDONATOR PROIECT: Fabiola Eidloth. În distribuție: Daniel Bucher, Daniel Plier, Emőke Boldizsár, Ali Deac, Yannick Becker, Johanna Adam, Theodora Sandu, Fabiola Petri, Ștefan Tunsoiu.

 Este o satiră cu un simț critic, ascuțit, care tratează un subiect actual în zona europeană, cu granițele sale și situațiile birocratice absurde în care se află oamenii obișnuiți. Personajele încearcă să atragă atenția asupra faptului că protagonistul este o persoană și nu un act oficial.

  • Vineri, 17  decembrie 2021 – ora 19:00

„Bărbate, treci la fapte!” de Ray Cooney & John Chapman. REGIA: Șerban Puiu. DECORUL: Ion Molete. COSTUMELE: Tania Popa. În distribuție: Adrian Matioc, Adrian Neacșu, Cendana Trifan, Veronica Arizancu/ Cristina Blaga-Tomuș, Diana Fufezan, Pali Vecsei, Mariana Mihu, Cristian Stanca, Dana Taloș, Vlad Robaș, Arina Trif. ASISTENT REGIE ȘI SUFLEUR: Sanda Anastasof. MANAGER PROIECT: Petruța Popescu

Unul din proprietarii luxoasei blănării speră să obțină favoruri amoroase din partea amantei sale, vânzând la preț redus o blană însuși soțului acesteia. Dar soțul amantei are la rândul său planuri de natură amoroasă și totul culminează când acesta oferă această haină de blană amantei sale. Comicul de situație și confuziile care se creează fac ca nebunia să se dezlănțuie!

  • Duminică, 19  decembrie 2021 – ora 17:00 ; 18, 20, 21, 22 și 23 decembrie – ora 19:00

„Țesătorul de vise – Poveste de Crăciun” de Alexandru Curta şi Florin Coşuleţ. Regia: Florin Coșuleț. În distribuție: Cristina Blaga-Tomuș, Mihai Coman, Florin Coșuleț, studenţi ai Departamentului de Artă Teatrală al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.

 Dorința ancestrală de a colinda în seara de ajun a Crăciunului este un sentiment ce nu ține de tradiția unei anumite comunități, ci este un imbold ce vine din filonul ființei umane, împreună cu năzuința de a nu fi singur în această perioadă. Într-o astfel de seară, destinele unor tineri se intersectează într-o gară, loc cu precădere destinat întâlnirilor, intersecțiilor, bifurcațiilor.