Continuitate certificată de performanță și încredere la conducerea CAR Unirea Petroșani

Home Economie Continuitate certificată de performanță și încredere la conducerea CAR Unirea Petroșani
Continuitate certificată de performanță și încredere la conducerea CAR Unirea Petroșani

Conferința anuală a Casei de Ajutor Reciproc Unirea Petroșani din acest an, eveniment care a avut loc la finalul lunii martie, a prilejuit delegaților desemnați să analizeze activitatea Comitetului Director al acestei apreciate instituții financiare din Valea Jiului, nu doar să constate că, în ciuda inerentelor provocări pe care le-a generat criza sanitară urmată de criza economică din anii precedenți, instituția a reușit să se mențină în parametri economico-financiari pozitivi, chiar ascendenți, la toate capitolele, ci să adopte fără nici un fel de rețineri, în unanimitate rapoartele prezentate de Comitetul Director condus de dr.ec. Rodica-Stanca Costandoiu (președinte) și ec. Violeta Ologu (director economic). Principalele concluzii relevate de aceste rapoarte vor constitui, de altfel, un subiect pe care-l vom aduce în atenție într-un articol viitor.

În mod firesc, ca urmare a performanțelor economice și financiare care au condus în ultimii 4 ani, câți s-au scurs deja de la alegerea unui nou Comitet Director și a unui nou Președinte, la o constantă creștere a gradului de încredere al membrilor CAR Unirea Petroșani în această echipă, reconfirmarea acestora în urma desfășurării unei noi sesiuni de alegeri, deși s-a efectuat prin vot secret, nu a fost decât o simplă formalitate. Astfel, în unanimitate de voturi, pentru un nou mandat de 4 ani ce se va derula începând cu luna aprilie 2022, în structura Comitetului Director al CAR Unirea Petroșani au fost aleși să facă parte 5 membrii titulari, după cum urmează: președinte – Costandoiu Stanca-Rodica, vicepreședinte – Bȃțoancǎ Vasile, secretar – Soceanu Mihai, membrii – Szilveszter Violeta și Ologu Violeta. Similar, în Comisia de cenzori au fost aleși 3 membrii titulari, după cum urmează: președinte – Vlaicu Alina Mariana, membrii – Ioana Adriana Nicoleta și Toacă Andreea Diana. Practic, singurul nume nou în structura conducerii executive a CAR Unirea Petroșani este cel al doamnei Violeta Szilveszter, care-i succede astfel în funcția de membru al Comitetului Director domnului Petru-Gheorghe Budai, acesta din urmă alegând să se retragă din activitate.

La finalul primului său mandat în fruntea acestei apreciate Case de Ajutor Reciproc și în fața debutului celui de-al doilea mandat de președinte, Rodica-Stanca Costandoiu s-a declarat onorată de încrederea cu care a fost învestită. ”În decurs de peste 4 ani, în exercitarea funcției de președinte am evitat suficiența la nivel individual şi al instituţiei, am încurajat creativitatea și lucrul în echipă, pentru ca ideile cele mai bune să se propage în exterior, în beneficiul CAR Unirea Petroșani și al membrilor acestuia. În echipă, ne-am creat acces la șanse, astfel încât abilitățile noastre să convingă cu adevărat, consolidând în fapt un profil instituțional. În mandatul anterior, s-a respectat programul operaţional de tranziţie justă, reprezentat de necesitatea de sprijinire a teritoriilor cele mai afectate (printre care este şi judeţul HD), prin dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru o economie prosperă cu impact neutru asupra mediului şi implementarea digitalizării. Mulțumesc doamnei Director economic Ologu Violeta, pentru  tot ceea ce a făcut pentru mine, pentru casa de ajutor reciproc, pentru cuvintele amabile de susținere și respect, pentru înțelegerea problemelor mele și găsirea soluției lor așa cum le mulțumesc tuturor membrilor CAR Unirea pentru încredere, pentru devotament față de echipa noastră și pentru susținerea misiunii de întrajutorare pe care, cu toții ne-am asumat-o”, a declarat Rodica-Stanca Costandoiu, președintele CAR Unirea Petroșani.

Aceasta a relevat, de asemenea, principalele decizii care au fost luate în perioada mandatului său și care au avut un efect pozitiv asupra întregii activități a Casei de Ajutor Reciproc. Dintre acestea, amintim aici:

  • Optimizarea paginii web a Casei, astfel încât fiecare membru sau potenţial membru să-și poiată descărca formularele utile;
  • Consilierea financiară oferită membrilor sau potenţialilor membri, inclusiv de la distanță, prin apelarea numerelor de telefon puse la dispoziţie;
  • Implementarea unui sistem care să asigure posibilitatea plăţii on-line a împrumuturilor, prin transfer interbancar sau prin POS, la ghişeu;
  • Acordarea de împrumuturi cu garanţie EaSI  membrilor CAR care au în vedere să-și lanseze o afacere (credite start-up de până la 50.000 lei), acordarea de credite agricole  cu posibilitatea achiziţionării de utilaje agricole, seminţe, etc. (în valoare de până la 70.000 lei) sau credite pentru dezvoltarea  propriilor afaceri (în valoare de până la 120.000lei);
  • Modernizarea și eficientizarea sediului social, prin investiții care au vizat creșterea eficienței energetice (prin anveloparea clădirii care a permis eliminarea pierderilor de căldură), reducerea consumului energetic (prin utilizarea exclusiv a becurilor economice);
  • Închiderea exercițiului financiar-contabil al fiecărui an cu excedent bugetar, fapt care a permis, în mod constant, bonificarea corespunzătoare a fondurilor sociale a membrilor ș.a.m.d.

Cu toate aceste argumente care atestă performanțele acestei echipe, Rodica-Stanca Costandoiu – președintele CAR Unirea Petroșani și-a asumat, împreună cu întreaga sa echipă, candidatura pentru un nou mandat în fruntea acestei instituții. ”În baza experienței profesionale a mandatului anterior, am decis să depun o nouă candidatură pentru funcția de Președinte al Casei de Ajutor Reciproc Unirea Petroşani, invitând într-un dialog centrat pe calitate şi eficienţă colegii, angajații și membrii casei. Le mulţumesc pentru această oportunitate membrilor Asociației C.A.R. Unirea Petroşani delegați la Conferință pentru alegere, le mulțumesc celor care m-au susţinut, m-au ales şi au încredere în mine și în colegii mei din noul Comitet Director”, a mai spus Rodica-Stanca Costandoiu, președintele CAR Unirea.