Cel mai mare festival dedicat promovării sportului de masă ajunge la Deva

Evenimentul are loc în 7 și 8 mai are loc, în Parcul Cetății. Accesul și participarea sunt gratuite. 

Bucurie în Mișcare, cel mai amplu program de promovare al sportului de masă din România, împlinește în 2022 10 ani de activitate. În primul deceniu, acesta a oferit unui milion de oameni – copii, tineri și adulți – un spațiu unde să experimenteze bucuria sportului individual și organizat, cu impact pozitiv pe multiple planuri, în sute de comunități din România și Republica Moldova.

Festivalul Bucurie în Mișcare, organizat de Asociația 11even cu sprijinul Kaufland România, ajunge weekendul acesta la Deva. Împreună cu partenerul local de organizare, Club Evoluții cu Alexandra Marcu, au fost pregătite o mulțime de jocuri și activități, demonstrații sportive, dansuri și arte marțiale, concursuri pentru gașca de prieteni și pentru întreaga familie, terenuri de badminton, minifotbal si volei, panou de escaladă, precum și workshopuri cu experți în sport și nutriție în cadrul zonei #rutinademișcare. Rutina de Mișcare este manifestul nostru pentru un stil de viață sănătos, pe care îl promovăm atât în cadrul evenimentelor, cât și online, printr-o campanie care scoate la lumină poveștile a 100 de oameni din țară, indiferent de vârstă, sex sau ocupație, care includ mișcarea în rutina lor zilnică. Cele 100 de povești vor fi postate în decursul anului 2022 pe paginile de Facebook și Instagram ale programului Bucurie în Mișcare România și pe site-ul www.bucurieinmiscare.ro și au rolul de a ne inspira să alegem mișcarea, zi de zi”, spune Alexandra Marcu, de la organizația ”Club Evoluții”.

La Deva, programul celor 2 zile de festival ”Bucurie în mișcare” este următorul:

SÂMBATĂ, 7 MAI

  • 10:00-12:00 – Palatul Copiilor (dans modern, dans popular, gimnastică aerobică)
  • 12:00-12:30 – Taekwon-do Lupii Deva
  • 12:30-13:00 – Kangoo Jumps
  • 14:00-15:00 – Dans cu Sweet Angels
  • 15:00-16:00 – Demonstrație și ora de sport cu Sunny Aerobic
  • 16:00-17:00 – Karate
  • 17:00-18:00 – Dans sportiv Shine Dance
  • 18:00-18:30 – E Smart – Cântece chitară

DUMINICĂ, 8 MAI

  • 10:00-11:00 – Cros
  • 11:00-11:30 – Gimnastică aerobică, demonstrație și antrenament cu Jesy
  • 11:30-12:30 – Ora de sport cu prof. Szasz Illona
  • 13:00-13:30 – Dans demonstrativ cu Elite Dance
  • 15:00-15:30 – Yes Gym Dia Studio, antrenament stepper
  • 15:30-16:30 – Sarisa Academy dans modern
  • 16:30-17:30 – Salsa, bachata, kizomba și vals alături de cursanții Dansandra
  • 17:30-18:30 – Demonstrație de tango

ATELIERE:

 SÂMBĂTĂ, 7 MAI

  • 11:40 – Palatul Copiilor – vânătoare de comori
  • 12:00-14:00 – Tragere la țintă cu Lupii Deva Airsoft
  • 13:00-14:00 – Jocuri pentru copii cu Awana România
  • 14:00-15:00 – Atelier de desenat tricouri
  • 17:00-18:00 – Atelier de tatuaje henna
  • 10:00-19:00 – Jocuri de bridge

DUMINICĂ, 8 MAI

  • 13:30-15:30 – Atelier de pictură și decupaje cu Silvia Olari
  • 15:30-16:30 – Atelier de pictură cu Sarisa Academy
  • 12:30 – Atelier de desenat tricouri
  • 17:00-18:00 – Atelier de tatuaje henna
  • 10:00-19:00 – Jocuri de bridge

COMPETIȚII:

SÂMBĂTĂ

  • 11:00-12:00 – Campionat de tenis de masă
  • 12:00-13:00 – Campionat de minifotbal

DUMINICĂ

  • 12:00-13:00 – Campionat de minifotbal
  • 10:00-14:00 jocuri de Badminton cu Clubul de Badminton Deva

Anul acesta, Festivalul Bucurie în Mișcare, programat în perioada 7 mai – 12 iunie, va ajunge în următoarele orașe: Alba Iulia, Bacău, Brașov, Constanța, Craiova, Deva, Iași, Lugoj, Piatra Neamț, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare și Târgu Jiu.

”Nu facem suficientă mișcare – mai mult de jumătate dintre români sunt obezi sau supraponderali și peste un milion suferă de boli metabolice. După doi ani de izolare din cauza pandemiei, trebuie să reînvățăm să ne conectăm – socializarea din curtea blocului sau de pe uliță a fost înlocuită de rețele sociale virtuale. Nu mai apreciem activitățile aîn aer liber – în România, un copil petrece aproape 23 de ore pe săptămână în faţa unui ecran (calculator sau televizor). Programul Bucurie în Mișcare s-a născut pentru a ne aminti că și cele mai complicate probleme au soluții simple și se bazează pe faptul că comunitățile care participă la sport și recreere dezvoltă legături sociale puternice, sunt locuri mai sigure, iar oamenii care trăiesc în ele sunt, în general, mai sănătoși și mai fericiți decât comunitățile în care activitatea fizică nu este o prioritate”, arată organizatorii, într-un comunicat de presă primit la redacție.