La Castelul Corvinilor se deschide a șaptea ediție a Târgului European al Castelelor

Home Reportaj La Castelul Corvinilor se deschide a șaptea ediție a Târgului European al Castelelor
La Castelul Corvinilor se deschide a șaptea ediție a Târgului European al Castelelor

Muzeul Castelul Corvinilor de la Hunedoara este, în zilele de 27 și 28 mai 2022, gazda celei de-a șaptea ediții a Târgului European al Castelelor. La aceste eveniment, 21 de expozanți vor fi prezenți, în cele două zile, de la ora 9 până la ora 17, în curtea exterioară a Castelului Corvinilor.

”Cetăți, palate, castele, muzee, case memoriale și centre de informare turistică din România se prezintă publicului, în cadrul unor standuri dedicate, amplasate în Curtea Husarilor. Ne bucurăm că, din nou, obiective importante din România au ales să își prezinte oferta turistică la Muzeul Castelul Corvinilor”, spune Sorin Tincu, directorul muzeului.

De asemenea, în data de 28 mai 2022, va avea loc și Cupa „Ioan Corvin” la tir cu arcul, tot la Castelul Corvinilor, iar duminică, 29 mai 2022, va avea loc evenimentul sportiv dedicat alergătorilor, intitulat History Run.

La ediția din acest an a Târgului European al Castelelor se vor prezenta cu standuri:

  • Cetatea Alba Iulia
  • Castelul Bran
  • Castelul Karolyi, Carei
  • Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva
  • Cetatea Medievala Malaiesti / InfoTurism Salasu de Sus
  • Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște
  • Cetatea Feldioara – Marienburg
  • Cetatea Medievală Râşnov
  • Cetatea Medievală Târgu Mureș
  • Cetatea Făgăraş
  • Cetatea Rupea
  • Cetatea Devei
  • Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică Hd
  • Muzeul Octavian Goga
  • Cetatea de Scaun a Sucevei – Suceava Princely Fortress
  • Castelul Sturdza – Miclăușeni
  • Cetatea Ardud
  • Centrul de Turism Arad
  • Cetatea Neamț
  • Palatul Culturii – Iași
  • Muzeul Castelul Corvinilor.

Programul târgului va cuprinde și alte activități, după cum urmează:

VINERI, 27 mai 2022:

  • 10:00: DESCHIDEREA OFICIALĂ – curtea exterioară a Castelului Corvinilor
  • 09:00 – 17:00: PREZENȚA EXPOZANȚILOR LA STANDURI
  • 09:00 – 17:00: PREZENȚA PRODUCĂTORILOR LOCALI LA STANDURI
  • 10:00 – 16:00: PROGRAM INTERACTIV CU PUBLICUL: lupte medievale, dansuri, lecții de tir cu arcul, lecții de spadă – Ordinul Cavalerilor de Hunedoara și Asociația Castelul din Carpați
  • 17:30 – 18:30: TUR AL CASTELULUI, PENTRU EXPOZANȚI
  • 20:00 – 22:00: Pe Pietonala Corvin Hunedoara, SPECTACOLE DE ANIMAȚIE STRADALĂ
  • 20:00: ANIMAȚIE DE ZI: DANS MEDIEVAL, LUPTE CAVALEREȘTI, TIR CU ARCUL
  • 21:00: SPECTACOL CU FOC (QUO VADIS), DANS, LUPTE, EFECTE SPECIALE

SÂMBĂTĂ, 28 MAI 2022:

  • 09:00 – 17:00: PREZENȚA EXPOZANȚILOR LA STANDURI
  • 09:00 – 17:00: PREZENȚA PRODUCĂTORILOR LOCALI LA STANDURI
  • 10:00 – 16:00: PROGRAM INTERACTIV CU PUBLICUL: lupte medievale, dansuri, lecții de tir cu arcul, lecții de spadă – Ordinul Cavalerilor de Hunedoara și Asociația Castelul din Carpați
  • 20:00 – 22:00: Pe Pietonala Corvin, SPECTACOLE DE ANIMAȚIE STRADALĂ: „MAGUL CAPISTRANO” – program interactiv de iluzionism și magie

Castelul Corvinilor este unul dintre cele mai impresionante obiective de arhitectură gotică și renascentistă din Europa, fiind adesea plasat printre cele mai frumoase castele din lume. Obiectivul turistic de la Hunedoara își asumă în continuare un rol activ în promovarea României și a obiectivelor turistice importante din țară.