Pentru artistul fotograf Francisc Németh, revenirea la normalitate după o atât de lungă perioadă în care Planeta s-a oprit din pricina pandemiei, marchează și un fericit restart al prezențelor sale pe simezele marilor saloane internaționale de artă fotografică. Cu toate că și în perioada pandemiei, Francisc Németh a realizat noi și valoroase lucrări de artă fotografică, regretul său a fost doar acela că acestea au putut fi vizionate de publicul iubitor al acestui gen de artă, doar în mediul on-line și rareori în expozițiile tradiționale de artă fotografică de pe mapamond.
Acum, că lucrurile au revenit la normalitate, maestrul Francisc Németh pare, în ciuda venerabilei sale vârste, că retrăiește o a doua tinerețe în materie de creație, aducându-ne în atenție o seamă de excepționale lucrări de artă fotografică, îndeosebi din categoria portretistică. O bună parte din cele mai noi creații ale sale s-au bucurat deja de aprecieri firești și binemeritate în cadrul unor saloane internaționale de artă fotografică la care Francisc Németh a fost invitat să ia parte. Cel mai recent dintre acestea este Salonul Internațional de Artă Fotografică: ”Focal Point Circuit 2022 – Luxemburg – Portugalia – Serbia. Aici, juriul format din somități ale creației fotografice din cele trei țări au selectat, pentru a fi expuse în această expoziție, nu mai puțin de 11 fotografii ale maestrului Francisc Németh, fapt care confirmă, o dată în plus, valoarea creațiilor acestuia.
Artistul vulcănean apreciază că, odată cu acest salon de artă fotografică, pentru domnia sa a început ”Lunga Vară Fierbinte”. ”Poate că unii dintre dvs. își mai amintesc de filmul serial de altă dată, cu acest titlu. Vremea și lumea este schimbătoare. Vorba unui filozof: ”Lumea este o scenă, viața e un act, am venit, am văzut, am plecat.” Dar, atâta timp cât mai are planuri cu noi Bunul Dumnezeu, ne lasă să ne vedem de treaba noastră aici, în lumea luminii și a umbrelor. Astfel, cei care ne-am ales ca pasiune imortalizarea unor momente din existenta noastră și a celor din jur, pentru a le arăta iubitorilor de frumos, ne vedem de această îndeletnicire. Luna trecută am răspuns la o invitație primită de la Salonul Internațional de Artă Fotografică: ”Focal Point Circuit 2022 – Luxemburg – Portugalia – Serbia.” Astăzi am primit rezultatele. Juriile de somități din cele trei țări, au selectat pentru a fi expuse pe simeze 11 fotografii (șapte diferite) trimise de subsemnatul. Mulțumesc organizatorilor, juriilor și modelelor Diana Raluca, Ingrid Beatrice și Alina Lorincz”, ne-a destăinuit artistul fotograf Francisc Németh.
Sigur că, dacă ajungeți în această vară la Salonul Internațional de Artă Fotografică: ”Focal Point Circuit 2022 – Luxemburg – Portugalia – Serbia, veți putea vedea aceste excepționale creații artistice ale maestrului Francisc Németh în galeriile de artă care găzduiesc acest salon internațional, dar dacă nu, atunci le puteți vedea fie pe pagina de facebook a artistului, fie o parte, cu îngăduința acestuia, chiar însoțind acest articol.
Felicitări și mult succes, maestre Francisc Németh !