Cadou de Ziua Copilului: pașapoarte fără programări pentru copiii hunedoreni

Home Stiri la zi Cadou de Ziua Copilului: pașapoarte fără programări pentru copiii hunedoreni
Cadou de Ziua Copilului: pașapoarte fără programări pentru copiii hunedoreni

În data de 1 iunie, zi nelucrătoare, angajații Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Hunedoara vor fi la datorie, exclusiv pentru preluarea cererilor de eliberare a pașapoartelor pentru minori. Inițiativa aparține prefectul județului, Călin Petru Marian care aduce această veste bună pentru copii și părinți, acum în pragul vacanței de vară, când cererea de pașapoarte pentru copii este în creștere.

Astfel, în data de 1 iunie a.c., în intervalul orar 8.00-12.00, fără programare prealabilă, vor putea fi depuse, pe bază de bon de ordine, cererile de eliberare a pașapoartelor pentru cei cu vârsta sub 18 ani.

Taxa de eliberare a pașaportului va trebui achitată în prealabil, copiii vor fi însoțiți de ambii părinți, iar cererile de eliberare documente de călătorie vor fi preluate exclusiv pentru minori.