Arcași din Valea Jiului, pe podium la ”Cupa Casei Regale” de la Predeal

Home Stiri la zi Arcași din Valea Jiului, pe podium la ”Cupa Casei Regale” de la Predeal
Arcași din Valea Jiului, pe podium la ”Cupa Casei Regale” de la Predeal

În perioada 27 – 29 mai 2022 a avut loc, la Predeal, Cupa Casei Regale, eveniment de gală organizat de Federația Română de Tir cu Arcul (FRTA), aflat la cea de-a doua ediție. Competiția aflată sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu a adunat un număr de 89 de sportivi din toate categoriile, înscriși pentru probele masculine și feminine de arc olimpic, arc compound și arc barebow.

Conform criteriului de decernare a trofeului, au adunat puncte sportivii care au reprezentat în concurs unul dintre cele 23 de cluburi participante la 16 categorii de probă, de la 13 ani la master. Ierarhia ediției din acest an, ca urmare a totalului de puncte acumulate a fost următoarea: 1. CS Redpoint Oradea 59p.; 2. CS Viitorul Belcești 50p. și 3. CSS Unirea Iași 33p.

La evenimentul sportiv au participat și reprezentanți ai arcașilor din Valea Jiului, de la SCM Deva, însă din cauza problemelor financiare ale clubului, acesta a fost reprezentat doar de 7 sportivi și 2 antrenori, dintre care 5 sportivi și un antrenor au făcut deplasarea pe banii proprii. Cu toate acestea, în clasamentul pe cluburi, SCM Deva s-a situat pe un onorabil loc 5, la doar două puncte distanță de podium. Acest rezultat a fost posibil datorită evoluției bune a sportivilor aninoseni, după cum urmează:

  • La categoria Olimpic senioare: MIKLOS BEATRICE  –  locul 1;
  • La categoria Olimpic seniori: ȚÎMPU MARIO  –  locul 1, GHENADIE IEPURI – locul 4 și POPESCU DAN – locul 6;
  • La categoria Olimpic copile: – DREGHICI ALEXIA – locul 1;
  • La categoria Olimpic copii: – MULLER ARMAND – locul 2;
  • La categoria Compound seniori: – POPESCU GHEORGHE – locul 5.

Festivitatea de premiere a fost oficiată de Alteța Sa Regală Principesa Sofia, alături de campioana olimpică la scrimă, Ana Maria Popescu (Brânză), precum și de alte personalități locale, reprezentanți din domeniul public. La acest eveniment sportiv de gală, sportivii din Valea Jiului au fost susținuți de către Nicolae Dunca – primarul orașului Aninoasa și Lucian Resmeriță – primarul municipiului Lupeni, care au fost prezenți la această competiție.

Pentru arcașii de top ai SCM Deva, Beatrice Miklos și Mario Țîmpu urmează însă, în perioada 6-11 iunie 2022, un nou test internațional, în Germania, acolo unde aceștia vor participa, sub coordonarea antrenorului Viorel Habian, la Campionatul European de Tir cu Arcul.