Apropiatul final de an școlar consemnează nu doar emoționantul moment al absolvirii de către o nouă serie de elevi a unuia sau altuia dintre ciclurile școlare, ci și la fel de emoționantul moment pe care-l trăiesc unii dintre slujitorii devotați ai profesiei de dascăli, pentru care ultimul clopoțel al anului școlar 2021-2022 marchează și finalul carierei lor profesionale, în Educație.
La Petroșani, emoția unui astfel de eveniment este trăită deja de ani buni, (desigur lăsând la o parte cei doi ani de pandemie), astfel că Ziua Învățătorului, sărbătorită în România la data de 5 iunie, a prilejuit reprezentanților administrației locale de la Petroșani cu o nouă serie de dascăli ajunși la apogeul unei frumoase cariere în această nobilă profesie. Nu mai puțin de 21 de cadre didactice, de la școlile și liceele din Petroșani sunt, la finalul acestui an școlar, într-o astfel de situație, cu toții bucurându-se în această zi specială dedicată slujitorilor din Educație, de atenția Primăriei și Consiliului local al municipiului Petroșani, care a decis să-i premieze pentru întreaga lor activitate la catedră.
Cadrele didactice sau, după caz, personal auxiliar din sistemul educațional de la Petroșani, care în acest an urmează să se pensioneze sunt:
- Educator Ungur Eugenia – Grădinița PP3;
- Ciobotea Maria – Grădinița PP3;
- Profesor Ardelean Catarina – Școala Gimnazială – „I.G.Duca”;
- Profesor Fotău Constantin – Școala Gimnazială – „I.G.Duca”;
- Profesor Muntean Lucica – Școala Gimnazială – „I.G.Duca”;
- Profesor Maracu Rodica – Școala Gimnazială – „I.G.Duca”;
- Profesor Suciu Simona – Școala Gimnazială – „I.G.Duca”;
- Galea Lucica – Școala Gimnazială – „I.G.Duca”;
- Drimbe-Savin Zina– Școala Gimnazială – „I.G.Duca”;
- Profesor Ghisdăvescu Ancuța – Școala Gimnazială Nr.7;
- Profesor Ciurea Frăguța Ioana – Școala Gimnazială Nr.7;
- Profesor Ianc Clara – Colegiul Economic „Hermes”;
- Ciobanu Maria – Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva”;
- Profesor Zgripcea Doina – Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva”;
- Boanță Ana – Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva”;
- Versanszky Cristina – Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva”;
- Toth Adriana – Colegiul Național „Mihai Eminescu”;
- Profesor Daju Marioara – Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida”
- Profesor Rus Gabriela Rodica – Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida”;
- Profesor Secară Felicia – Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida”;
- Profesor Boboc Stelian – Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida”
În cinstea acestora, la Sala de marmură a Primăriei municipiului Petroșani a fost organizată o festivitate specială, în cadrul căreia primarul Tiberiu Iacob Ridzi le-a mulțumit pentru întreaga lor activitate și le-a înmânat plachete și premii conferite de administrația locală, în semn de respect pentru rolul lor important în viața comunității locale. ”Profesia dascălilor nu este o simplă meserie, ci reprezintă o adevărată vocație, un har de a transmite copiilor cunoștințele lor, care stau la baza unei educații bazate pe principii sănătoase. Mă bucur că, după doi ani de pandemie, am putut să reluăm aceste acțiuni de suflet dedicate dascălilor noștri, celor care, alături de părinți, reprezintă cel mai important reper al copilului în anii în care se formează. Vreau să le mulțumesc cadrelor didactice pentru întreaga activitate, pentru tot ceea ce au făcut de-a lungul vieții profesionale pentru copiii noștri și pentru întreaga comunitate. La mulți ani cu sănătate, fericire și multe împliniri și doresc vă asigur de întreaga mea recunoștință și considerație!”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
Dincolo de cuvintele apreciative ale primarului municipiului Petroșani, de aplauze și buchete de flori primite din partea colegilor, familiei și celor dragi, probabil cel mai frumos cadou din această emoționantă zi pentru dascălii veterani ai Petroșaniului a fost admirabilul recital al tinerei Lorena Nicuța, un alt talentat artist șlefuit cu migală și pasiune de profesorul de canto Eugen Muntean.
Ne alăturăm și noi celor care, în mod firesc, pe de o parte regretă plecarea de la catedră a unor oameni pasionați și dedicați profesiei de dascăl, dar care în același timp, înțeleg că și aceștia merită cu prisosință o vacanță, după 30, 40 sau poate chiar mai mulți ani dedicați școlii. La mulți ani, fericiți, doamnelor și domnilor profesori !