La Palatul Administrativ din Alba Iulia, a avut loc joi, 9 iunie 2022 prima reuniune a Comitetului de Masiv din Grupa de munți Apuseni, organizată de Agenția Națională a Zonei Montane.
În urma votului acordat în unanimitate de către membrii Comitetului de Masiv al Munților Apuseni, Călin Petru Marian, prefectul județului Hunedoara, a fost ales în funcția de vicepreședinte al acestui for constituit în baza „Legii Muntelui”, nr. 197 din 2018. În funcția de președinte a fost ales primarul orașului Zlatna, Silviu Ponoran. De asemenea, în cadrul acesyei reuniuni au fost aleși, totodată, membrii Comisiei Tehnice a Comitetului, care reprezintă județele pe teritoriul cărora se află Munții Apuseni, respectiv: Hunedoara, Alba, Bihor, Arad, Cluj, Sălaj și Bihor.
Reprezentant al județului Hunedoara în Comisia Tehnică a Comitetului de Masiv a fost ales vicepreședintele CJH, Alin Țambă.
Comitetul de masiv al munților Apuseni are o serie de atribuții și responsabilități în ceea ce privește formularea de propuneri a politicilor publice și strategiilor la nivelul grupei de munți, iar comitetul nou constituit va avea proiecte concrete pentru punerea în valoare economică și turistică a întregului areal al Apusenilor.
La reuniunea de la Alba Iulia au participat Aurel Simion – secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Nicolae Albu – prefectul județului Alba, Ion Dumitrel – președintele Consiliului Județean Alba și membrii comitetului de masiv din Grupa de munți Apuseni, printre care președinți și vicepreședinți de consilii județene, subprefecți, primari, dar și personal din cadrul Agenției Naționale a Zonei Montane.