Zilele Europene ale Arheologiei, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva

Home Educație Zilele Europene ale Arheologiei, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva
Zilele Europene ale Arheologiei, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva dă startul Zilelor Europene ale Arheologiei 2022 cu o manifestare excepțională în premieră: seria de conferințe publice dedicate istoriei antice și medievale locale și regionale. Acestea vor debuta în 17 iunie, începând cu ora 9,00 când toți pasionații de istorie și arheologie sunt așteptați în sala șemineului de la sediul muzeului devean.

Tematica conferințelor este variată și extrem de interesantă, de la orașul Deva văzut ca un sit arheologic, la misterioasele cetăți dacice din Munții Orăștiei, la primul oraș roman întemeiat în provincia Dacia, la spectaculosul palat al guvernatorului provinciei și până la secolele întunecate ale istoriei transilvane , jocuri ilicite, castele și biserici monument medievale; susținute de prestigioși cercetători din țară.

Programul evenimentului este următorul:

Secțiunea ARHEOLOGIE – ZIUA ARHEOLOGIEI
Vineri, 17 iunie, orele 09.00 – 13.30
Magna Curia – Sala Șemineului
Moderator: Liviu Petculescu
* ANTONIU TUDOR MARC, BODÓ CRISTINA, IONUȚ-COSMIN CODREA, CĂTĂLIN
CRISTESCU, OANA TUTILĂ (Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva): Harta arheologică a municipiului Deva, ediția 2022
* AUREL RUSTOIU (Institutul de Arheologie și Istoria Artei Cluj-Napoca), IOSIF VASILE FERENCZ (Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva): Morminte cu arme și identități culturale fluide în a doua epocă a fierului. Noi descoperiri din sud- vestul Transilvaniei
* RĂZVAN MATEESCU (Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca): Noi elemente de fortificare în aria Cetăţilor Dacice din Munţii Orăştiei
* IOAN PISO (Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca), OVIDIU ȚENTEA (Muzeul Național de Istorie a României București), FLORIAN MATEI-POPESCU (Institutul de Arheologie „VasilePârvan” București), VITALIE BÂRCĂ (Institutul de Arheologie și Istoria Artei Cluj-Napoca): Cercetările arheologice în Colonia Dacica Sarmizegetusa 2016-2021
* VIORICA RUSU-BOLINDEȚ (Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca): Date privind reședința oficială a guvernatorilor Provinciei Dacia – Praetorium Consularis de laApulum
* IOAN STANCIU (Institutul de Arheologie și Istoria Artei Cluj-Napoca): Schimbări demografice și culturale în Transilvania spre începutul perioadei medievale timpurii(ultima treime a sec. al VI-lea – sec. al VII-lea)
* CĂLIN COSMA (Institutul de Arheologie și Istoria Artei Cluj-Napoca)- Cercei din secolele VII – VIII descoperiți în mormintele de bărbați din Transilvania
* DAN BĂCUEȚ-CRIȘAN (Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău): Ludus inhonestus et illicitus. Materialitatea arheologică a practicării jocului de șah în evul mediu. Câteva (posibile) exemple de pe teritoriul actual al României
* SORIN TINCU, DELIA MARIA TATU (Muzeul Castelul Corvinilor Hunedoara): Cercetări arheologice și de parament în Castelul Corvinilor
* DANIELA MARCU ISTRATE (Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” București):
Date recente privind evoluția bisericii evanghelice din Sibiu