Modelul și actrița franceză Laetitia Casta a fost prezentă, în 1 iulie, la Sibiu, pe scena Filarmonicii de Stat, în cadrul unei conferințe speciale FITS găzduite de profesorul și teatrologul Octavian Saiu. Aceasta a fost a doua sa apariție pe scena de la Sala Thalia, după prima reprezentația a spectacolului „Clara Haskil, Preludiu și Fugă”, joi, 30 iunie.
În dialogul cu Octavian Saiu, la care publicul a avut acces gratuit, artista a povestit despre începuturile carierei sale de model și despre reticența părinților de a-i permite să pășească în această lume strălucitoare. La 16 ani, Laetitia Casta apărea deja pe coperta a trei reviste și astfel, povestește chiar ea, și-a dat seama că poate deveni un personaj prin intermediul unei fotografii. Asta, în ciuda timidității pe care a încercat s-o învingă pășind pe scena de teatru: „Eu cred că timiditatea este o calitate, nu un defect. Când sunt pe scenă nu simt că sunt privită sau vulnerabilă, ci că eu îi privesc de pe scenă pe spectatori.”
Întrebată ce știa despre Clara Haskil, rolul din spectacolul prezentat la FITS, artista a răspuns că nu avea nicio idee despre personajul pe care urma să-l joace: „A fost o mare descoperire. Nu ascultam muzică clasică, dar acum observ cum creează sensibilitate și liniște interioară în rândul oamenilor (…) În spectacol am surprins fiecare personaj din viața Clarei. Regizorul și cu mine am încercat să nu pară doar un simplu monolog, ci un film hollywoodian”.
Despre teatru, Laetitia Casta a spus că permite actorilor să redevină copii: „Acest copil interior trebuie sa fie hrănit, alintat, încurajat să vorbească. Când sunt pe scenă, trebuie să fiu un copil. Copiii sunt prinși în lumea pe care o joacă, este ceva diferit de munca din fiecare zi. Teatrul este plăcerea jocului, plăcerea de a dărui”.
Considerăm, la fel ca Laetitia Casta, că opinia spectatorilor este cea mai importantă, astfel încât am cerut câteva păreri la ieșirea din sală. Toți cei care ne-au răspuns au elogiat spectacolul și jocul actriței, redăm doar două dintre ele:
”Am venit special de la Brașov s-o văd pe Laetitia Casta. A fost modelul meu preferat, i-am urmărit cariera, și pe cea de actriță de film, dar nu am crezut că voi avea vreodată șansa s-o văd pe o scenă din România. Sunt foarte impresionat de talentul ei, este absolut fabuloasă. Felul în care a reușit să întruchipeze atâtea personaje pe scenă, o singură femeie, atâtea vârste, atâtea personalități, m-a impresionat profund. Venisem să văd o femeie frumoasă, dar am descoperit o actriță desăvârșită! Mulțumesc, FITS!”, spune Radu, (51 de ani) din Brașov.
”Nu știam de festival sau spectacol, am venit la Sibiu cu alte treburi, dar am avut ocazia să cumpăr bilet de la cineva care nu a mai putut ajunge și nu regret nici o secundă. Am asistat la un regal de teatru, o femeie – frumoasă, absolut, dar acest aspect devine neimportant pe scenă – care are incredibilă forță și pasiune și talentul nemărginit de a trece de la un personaj la altul fără nici o dificultate. Și aș vrea să remarc și pianista, care a fost foarte bună, de asemenea. Așa spectacol, mai rar!”, ne-a spus Mirela (34 de ani) din București.