”Ai izbutit, continuă! N-ai izbutit, continuă!” Principiul enunțat de Pierre de Coubertain, părintele olimpismului modern, i se potrivește și temerarului polisportiv român Avram Iancu, ale cărui recorduri naționale, europene și mondiale la înot sau în alte ramuri ale sportului extrem sunt cunoscute și recunoscute deja peste tot în lume.
Cu o carte de vizită în care perfomanțele și succesul stau la loc de cinste, bravul sportiv român a învățat deja că până și pentru marii campioni, drumul spre succes este pavat și cu eșecuri. Este motivul pentru care, cu mâhnire, dar cu responsabilitate, Avram Iancu anunță că nu a reușit să ducă la bun sfârșit proiectul său prin care-și propunea să doboare recordul european la înot în ape libere.
Așa cum am mai informat, Avram Iancu a luat, în dimineața zilei de 3 august 2022, startul unei curse de anduranță pe lacul Balaton din Ungaria, pe care a fost nevoit să o întrerupă după 21 de ore de înot. ”Vă anunț cu tristețe în suflet că stomacul meu m-a trădat. Am încercat din răsputeri să ating măcar obiectivele intermediare ale înotului. A fost imposibil. După 21 de ore de înot în care ultimele 3 au fost agonizante a trebuit să fiu ridicat pe barcă. Inecul era iminent. Fără combustibil nicio mașină nu poate sa meargă cu atât mai mult un om care nu mai primea nici un fel de aliment. Mulțumesc echipei maghiare (adevărați profesionisti), lui Cosmin și Andrei care au fost alături de mine. Mulțumesc partenerilor mei care au fost cu mine la bine și la rău”, sunt primele cuvinte pe care le-a spus Avram Iancu după abandonarea cursei de la Balaton.
Într-un fel, tentativa lui Avram Iancu de a doborî recordul european la înot în ape libere se anunța a fi un obiectiv foarte ambițios, în contextul în care, cu doar câteva zile în urmă, în luna iulie, sportivul român a făcut un alt efort remarcabil, adăugându-și numele între cei doar 14 înotători din lume care au reușit performanța de a traversa înot Canalul Bristol din Marea Britanie, iar asta la scurt timp după o perioadă de inactivitate cauzată de un accident care l-a ținut o bună parte din primele luni ale acestui an în imposibilitatea de a se antrena.
Chiar și așa, să nu uităm că Avram Iancu este deja un multiplu recordman la sport extrem, ca deținător al recordului național la înot de anduranță, pe care-l deține din 2020, când a înotat în apele Dunării 36 de ore și 29 de minute necontenit. Iar acesta este doar un singur exemplu.
Fruntea sus, Avram Iancu !