Rectorul Universității din Petroșani, analiză SWOT pe Legile Educației

Home Educație Rectorul Universității din Petroșani, analiză SWOT pe Legile Educației
Rectorul Universității din Petroșani, analiză SWOT pe Legile Educației

Printre specialiștii din Educație care au avut o prezență activă în cadrul dezbaterilor publice privind noul pachet de legi ale Educației Naționale, propuse de ministerul de resort, s-a numărat și prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, rectorul Universității din Petroșani. Acesta a fost prezent la toate dezbaterile care au avut loc în județul Hunedoara pe această temă, exprimând puncte de vedere pertinente, apreciate ca atare și arătând punctele tari și punctele slabe ale noului pachet legislativ, într-o adevărată analiză SWOT asupra viitoarelor legi ale Educației Naționale, îndeosebi în ceea ce privește perspectivele învățământului universitar.

Rectorul Universității din Petroșani apreciază că noul pachet legislativ este primul elaborat după 1990 în care Universitățile au o lege special dedicată activității acestora, acest aspect fiind nu doar unul deosebit de important, ci marcând o adevărată cotitură în ceea ce privește atenția acordată învățământului superior. ”Față de Legea 1 din 2011, unde învățământul era trata global,noua lege propune o schimbare de paradigmă, în sensul că o să avem o lege pentru învățământul superior și una pentru preuniversitar. Un alt aspect esențial este că se precizează mai mult și mai bine o serie de elemente legate de importanța învățământului superior și câteva direcții în care trebuie să se îndrepte învățământul superior. Mai sunt punctate, de asemenea, posibilitățile ca instituțiile de învățământ superior să aibă în subordine licee, școli, grădinițe, să ne permită să putem face învățământ superior dual. În același timp, crește rolul universităților europene, adică a universităților care sunt sau vor în consorțiile europene, iar pentru Universitatea din Petroșani toate aceste aspecte constituie reale oportunități”, a declarat prof.univ.dr.ing. Radu Sorin.

De altfel, acesta arată că la Petroșani deja s-au făcut pași în aceste direcții, prin înființarea, spre exemplu, a claselor de învățământ terțiar, la care au acces absolvenți de liceu cu și fără bacalaureat, așa cum un pas esențial a fost aderarea școlii de învățământ superior din Valea Jiului la unul dintre cele mai importante consorții europene EURECA-PRO, unde Universitatea din Petroșani este membru fondator. Rectorul Universității din Petroșani nu exclude nici posibilitatea ca activitatea didactică a Universității să fie extinsă prin cooptarea, în cadrul acesteia, a unuia dintre liceele din Valea Jiului, a unei școli generale și chiar a unei grădinițe. ”Avem în derulare deja acest experiment al colegiului terțiar nonuniversitare, unde preluăm absolvenți de liceu cu sau fără examen de bacalaureat, care se perfecționează timp de doi ani, devenind tehnicieni, deocamdată în două domenii: calculatoare și ingineria transporturilor și a traficului, care sunt printre domeniile cele mai căutate la noi. Am demarat prin POCU acest proiect și acum îl continuăm și obținem an de an și locuri bugetate de la Ministerul Educației, dar avem și locuri cu taxă. De asemenea, analizăm oportunitatea de a preluăm o școală, o grădiniță și un liceu din cele existente în Valea Jiului și cred că acesta este un lucru bun, pentru că putem să ne implicăm în realizarea de investiții în această școală, iar acești elevi vor cunoaște mult mai bine specializările Universității astfel încât am convingerea că într-o proporție de circa 80%, absolvenții acesteia vor veni către învățământul superior la Universitatea din Petroșani. Similar, ne gândim chiar să înființăm o grădiniță. Poate că pare ceva greu de înțeles, dar în lume există foarte multe universități care au găsit o astfel de soluție pentru a rezolva, în primul rând, problema cadrelor didactice care au copii mici și care atunci când vin la serviciu au unde lăsa copiii. Sigur, toate aceste aspecte necesită o analiză temeinică și abia după aceea ne vom gândi să luăm o decizie. Dar important este că noua legislație permite aceste lucruri”, spune prof.univ.dr.ing. Radu Sorin.

Una dintre cele mai controversate teme de dezbatere din legislația aflată în dezbatere și analiză, cu privire la învățământul superior este cea privind doctoratul. Pe de o parte, rectorul Universității din Petroșani, apreciază că este foarte bine că orizontul de timp pentru finalizarea studiilor doctorale a fost crescut de la 3 la 4 ani, așa cum este foarte că responsabilitatea pentru acordarea titlului de doctor va reveni Universităților. Pe de altă parte, rectorul Universității din Petroșani consideră că modificarea legislativă ca va permite angajarea asistenților universitari fără obligația ca aceștia să aibă doctoratul finalizat, răspunde unei cerințe absolut necesare a tuturor universităților din România.

Rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin apreciază, în concluzie, că cel puțin în ceea ce privește perspectivele învățământului superior din țara noastră, noul pachet legislativ, care a fost elaborat cu concursul Colegiului Național al Rectorilor, este unul de bun augur.