“Petroșani – Capitala Participării Tinerilor în Valea Jiului”. Acesta este titlul unui nou proiect implementat de Asociația Academia pentru Democrație, Comunitate și Mediu, în parteneriat cu Primăria Municipiului Petroșani care a demarat, în aceste zile, la Petroșani, sub coordonarea jurnalistului Nicu Tașcă.
În cadrul acestui proiect, 100 de elevi de la Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu”, Liceul de Informatică ”Carmen Sylva” și Colegiului Economic ”Hermes” vor învăța ce înseamnă participarea publică și care sunt instrumentele acesteia.
În perioada de desfășurare a proiectului, tinerii vor avea ocazia să discute cu oameni care dețin expertiză în domeniul participării publice, dar și cu reprezentanți ai administrației, putând să înțeleagă ce înseamnă poziția lor pentru comunitatea locală. La finalul proiectului, aceștia își vor putea identifica un rol pe care să îl joace în comunitatea locală, putând să-și dezvolte o carieră.
Proiectul “Petroșani – Capitala Participării Tinerilor în Valea Jiului” are ca obiective apropierea tinerilor din Municipiul Petroșani de comunitatea locală, creșterea competențelor tinerilor din Municipiul Petroșani și creșterea ratei de angajare a acestora după finalizarea studiilor.