INCD-INSEMEX, partener de încredere în ”România Viitorului”

La începutul acestei săptămâni a început, la București, un important forum de prezentare și dezbatere a rezultatelor activității de cercetare, dezvoltare și inovare din România, evenimentul desfășurându-se sub genericul ”România Viitorului”.

La evenimentul organizat de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării în parteneriat cu Universitatea Politehnica din București, care a avut loc în „Aula Magna” a Politehnicii au fost prezente institute de cercetare, universități și companii, reunite pentru realizarea de conexiuni tehnico-știintifice, schimb de cunoștințe și prezentarea rezultatelor activității desfășurate. În rândul acestora s-a numărat și INCD-INXSEMEX Petroșani, care a avut un stand propriu, iar activitățile instituției au fost prezentate în cadrul acestui eveniment de o echipă formată din Dr.ing. Daniel Pupăzan – Director Tehnic, Dr.ing. Nicolae Ioan Vlasin – șef Laborator Simulări Computerizate și Dr.ing. Vlad Mihai Păsculescu – șef Laborator Cooperări și Proiecte Internaționale.

În cadrul acestui important eveniment, reprezentanții INCD-INSEMEX Petroșani au prezentat rezultate relevante ale activității de cercetare, dezvoltare și inovare din ultimii ani, și au participat la sesiunile de dezbatere în diverse paneluri și discuții din zona cercetării și antreprenoriatului, specifice activităților derulate de prestigioasa instituție de cercetare-dezvoltare din Valea Jiului. De altfel, prezentarea activităților INCD-INSEMEX s-a bucurat de atenție și aprecieri din partea celor prezenți.

Evenimentul s-a bucurat de prezența Prim-Ministrului României, Nicolae Ciucă, a Ministrului Cercetării Inovării și Digitalizării, Sebastian Ioan Burduja, cât și a reprezentanților din partea Comisiei Europene, Băncii Mondiale și Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est.

România Viitorului este nu doar un eveniment în premieră, ci un punct de cotitură în paradigma cercetării și inovării românești și o declarație de asumare a unei transformări bazate pe un parteneriat solid între mediul public și sectorul privat, în plan intern și global. Implicarea partenerilor de la Comisia Europeană și Banca Mondială confirmă încrederea că România se află pe drumul cel bun și avem toate șansele să devenim o voce puternică la nivel internațional. De asemenea, prezența Prim-Ministrului României, Nicolae Ciucă, este un semnal de susținere la cel mai înalt nivel, demersul făcând parte din efortul continuu al Guvernului de a promova parteneriatul public-privat pentru inovare și transfer tehnologic. Ideea de a pune la aceeași masă institute de cercetare, universități și companii private este o parte esențială a mandatului meu de ministru, prin care cercetarea și inovarea devin motor principal pentru dezvoltarea României viitorului. Un viitor mai bun, aici, acasă”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Zeci de institute de cercetare, universități și companii s-au reunit la acest eveniment pentru a realiza un schimb de cunoștințe, experiență și practici în vederea dinamizării interacțiunii la nivelul eco-sistemelor de inovare românești. România Viitorului își propune, de asemenea, să extindă rolul regiunilor în ansamblul sistemului de cercetare, dezvoltare, inovare.