La Vulcan a avut loc, la mijloc de septembrie, deschiderea festivă a activității de la Clubul copiilor și elevilor din localitate. Cu mic, cu mare, elevi ai unităților de învățământ din municipiul Vulcan care și-au rezervat deja un loc la cercurile de activități extracurriculare care se vor desfășura aici pe parcursul acestui nou an școlar, au participat la momentul care a marcat, în mod festiv, începerea acestor activități.
Ca de fiecare dată, elevilor și profesorilor de la Clubul copiilor și elevilor din Vulcan li s-au alăturat pentru acest eveniment primarul municipiului Vulcan – Cristian Merișanu, directorul Clubului Copiilor din Valea Jiului – prof. Cosmin Kiss, cadrele didactice sub îndrumarea cărora se vor desfășura activitățile și alți reprezentanți ai administraței locale de la Vulcan. ”Mă surprinde în mod plăcut interesul copiilor din Vulcan pentru cercule vocaționale care sunt organizate la acest club și-i felicit pentru că au ales să facă acest pas. Îi felicit, totodată pe profesorii de la Clubul copiilor, pentru pasiunea lor, pentru dedicația și munca lor care sunt convins va aduce și în acest an Vulcanului rezultate pe măsură. Îi îndemn, la rândul meu pe copii să participe la cercurile de la Clubul copiilor pentru a avea un progres armonios și pentru a-și putea descoperi și dezvolta talentele. Le doresc tuturor succes și-i asigur că și eu, dar și echipa administrației locale de la Vulcan le suntem și le vom fi alături”, a spus Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.
Prof. Cosmin Kiss, directorul Clubului Copiilor din Valea Jiului arată că și anul acesta oferta educațională de la secția CCE din Vulcan cuprinde Cercul de Cultură și civilizație românească, coordonat de prof. Andreea Bădău, Cercul de Informatică, coordonat de prof. Viorica Marin și cercul de Pictură/Desen, coordonat de prof. Teodosie Cuciuc. În plus, din acest an, a fost inclusă în oferta activităților vocaționale și o grupă a Cercului de Muzică vocal instrumentală, unde elevii vor studia sub coordonarea profesorului Ileana Berki, care este nu doar un eminent dascăl, ci și un reputat și apreciat artist al Văii Jiului.
”La Clubul copiilor și elevilor vin doar acei copii care își doresc să studieze într-unul din domeniile pe care le punem la dispoziție în cele 4 locații ale instituției noastre. Cursurile, fie ele din domeniul culturii și artei, din domeniul științei și tehnicii sau cele din domeniul sportiv, au cadre didactice cu competențe în fiecare domeniu în parte, cu rezultate notabile la nivel național, iar în spațiile Cluburilor copiilor din Valea Jiului avem infrastructura necesară și condiții foarte bune pentru a ne desfășura activitățile de educație nonformală la care-i așteptăm să se înscrie pe toți cei interesați”, spune prof. Cosmin Kiss, director CCVJ.
Rând pe rând, în perioada imediat următoare, toate activitățile de la Clubul copiilor din Valea Jiului, care se desfășoară în sediile de la Petroșani, Lupeni, Petrila și Vulcan își vor deschide cursurile pentru cei înscriși. Pentru cei care doresc să urmeze cursurile de la cercurile Clubului Copiilor și încă nu s-au decis care din cercurile disponibile li se potrivește cel mai bine, au mai rămas doar câteva zile în care trebuie să se decidă asupra acestui lucru. În sprijinul acestora, facem și noi o recapitulare a cercurilor care vor funcționa în acest an școlar la Clubul copiilor din Valea Jiului.
La Clubul Copiilor din Petroșani sunt disponibile locuri la Cercurile de gimnastică aerobică (prof. coordonator: Adriana Popa), Carting și Educație rutieră (prof. coordonator Vasile Pavel), Informatică (profesori coordonatori Cosmin Kiss, Ilie Solomei Ilie, Viorica Marin și Rolland Szedlacsek), Metaloplastie și Oratorie (profesor coordonator Mihaela Cioc), Muzică vocal-instrumentală (profesor coordonator Ileana Berki) și Pictură/Desen (profesori coordonatori Radu Chința Radu și Teodosie Cuciuc).
La Clubul copiilor din Lupeni sunt disponibile locuri la Cercurile de Informatică (profesori coordonatori Ilie Solomei Ilie, Viorica Marin, Mihaela Cioc Mihaela, Andreea Bădău), Karate (profesor coordonator Marius Sigmirean), Machete (profesor coordonator Alin Apostoiu Buru), Muzică (profesor coordonator Simona Ionașc) și Pictură/Desen (profesor coordonator Radu Chința).
La Clubul copiilor din Vulcan sunt disponibile locuri la Cercurile de Cultură și civilizație românească (profesor coordonator Andreea Bădău), Pictură/Desen (profesor coordonator Teodosie Cuciuc) și Informatică (profesor coordonator Viorica Marin).
La Clubul copiilor din Petrila sunt disponibile locuri la Cercurile de Artă Teatrală (profesor coordonator Bianca Dragoș), Artă Populară (profesor coordonator Radu Chința), Pictură/Desen (profesor coordonator prof. Liliana Matei), Grafică pe calculator (profesor coordonator Ilie Solomei), Judo (profesor coordonator Sebastian Ancău), Tenis de masă (profesori coordonatori Marius Sigmirean și Sebastian Ancău), Karate (profesor coordonator Marius Sigmirean) și Machete (profesor coordonator Alin Apostoiu Buru).
”Vă invităm așadar să alegeți pentru copilul dumneavoastră un mod plăcut și înțelept de a-și petrece timpul liber, astfel să-și poată dezvolta talentul și abilitățile participând la cursurile de la Clubul Copiilor Valea Jiului”, a mai spus prof. Cosmin Kiss, director al CCVJ.